Cine a fost Nicu Ceausescu? Ispita comunismului dinastic (Epilog)
Adevaratul succesor al lui Nicolae Ceausescu nu a fost Nicu. Autenticul succesor a fost ideologul comunist Ion Iliescu, un expert al manevrelor de culise si al intrigilor de partid. Tumultul revolutionar din decembrie 1989 a spulberat scenariul dinastic minutios pregatit de familia domnitoare si de acolitii sai. O revolutie spontana, nascuta din disperare si sete de libertate, a fost confiscata de catre o junta de activisti pentru care „idealurile socialismului” ramaneau valabile. PCR a disparut, in locul sau a aparut FSN-ul, veritabilul partid succesor, condus de Ion Iliescu. De ani de zile acest ideolog isi astepta momentul de glorie, se pregatea pentru marea vendeta impotriva celor care il marginalizasera. A stiut sa utilizeze toate parghiile regimului in care lucrase vreme de decenii pentru a impiedica autentica democratizare a tarii si pentru a impune ceea ce H.-R. Patapievici numeste sistemul Iliescu.
Circul dinastic a intrat in transa in 1974, anul care marca irezistibila turnura spre dezastru. Maurer s-a pensionat in acel an, conservand practic toate privilegiile anterioare, inclusiv vila, vanatorile etc Se incheia un ciclu din istoria comunismului romanesc. Beneficiar al unei pensii astronomice, fostul premier nu a indraznit sa faca nici cel mai mic gest imptriva lugubrei mascarade din tara, era prea cinic si prea comod. Jean a terminat fizica, s-a casatorit cu colega mea de facultate Dana Gavrilovici (fosta eleva la „Caragiale”), au avut doua fete, apoi au divortat. Dana a ajuns la Philadelphia, lucra la biblioteca Universitatii Pennsylvania unde eu predam stiinte politice. Am stat mult de vorba despre Maurer, despre cartile favorite ale acestuia (citea mult Raymond Aron), despre natura puterii in Romania comunista. In urma cu cativa ani am primit un e-mail de la Monica Maurer, fiica Danei si a lui Jean, care ma solicita sa scriu ceva despre bunicul ei pentru o carte care urma sa apara pentru a marca centenarul fostului premier. I-am raspuns ca am scris ceea ce-am avut de spus in cartile mele, dar i-am recomandat, pentru echilibrul perspectivei, sa citeasca portretul lui Maurer facut de Petre Pandrea, marele ganditor si eseist, cumnatul lui Lucretiu Patrascanu, fost avocat al comunistilor in ilegalitate, arestat de doua ori si detinut sub comunisti, „Memoriile mandarinului valah”. In acea rascolitoare carte, antifascistul european care a fost Pandrea il numea pe „Jenica” Maurer, nu pe Ana Pauker, Dej sau Chisinevschi, adevaratul Lenin al Romaniei si nu o facea drept un compliment…
Spre sfarsitul anilor 70, restaurantul preferat al lui Nicu era „Pescarus”, pe malul Lacului Herastrau. Avea masa sa rezervata, mergea acolo cu sleahta de parteneri de bautura, sedinte si ospete. O scena petrecuta acolo, povestita mie de mai multe persoane, sintetizeaza acea degenerescenta aroganta care a fost marca „stilului” lui Nicu pe masura ce se lasa tot mai mult ametit de putere. La o alta masa se afla un grup de fotbalisti, intre care celebrul Raducanu, zis „Tamango”. Nicu i-a strigat in auzul intregii sali, „Bai, tigane, vino-ncoace!” Raducanu s-a facut ca nu aude. Nicu a repetat porunca impertinenta. Nici o reactie. In fine, la un moment dat, dupa atatea chemari imperative si insultatoare, Raducanu s-a indreptat spre masa lui Nicu, cu sclipiri amenintatoare in ochi. A rostit tare cuvintele: „Ma duc, domne, ca e baiatul lui bossul. Daca n-ar fi odrasla lui bossul, stie el, nenorocitul, ce i-as face…” Nicu a inghitit in sec, s-a uitat in alta parte, incidentul a fost inchis, dar nu uitat. Cum nu poate fi uitat accidentul care a dus la moartea unei fete, calcata de masina condusa de Nicu cu o viteza dementa, ignorand stopuri si pietoni. Ani de zile dupa aceea, in Piata Aviatorilor, mama fetei statea si privea in gol, asteptand clipa cand va trece prin fata ei masina succesorului la domnie. Securistii nu o goneau. Aveau si ei copii, se gandeau poate la ce era in sufletul acelei mame.
INTERVIURILE HotNews.ro