Cine a fost Nicu Ceausescu? Ispita comunismului dinastic (III)
Inconjurat de activisti nevertebrati, care de fapt il detestau, dar depindeau de el, si pe care, la randul sau, ii dispretuia, Nicu Ceausescu nu a reusit de fapt sa-si intemeieze, precum tatal sau in anii 50, o baza in aparat. Poate ca, de fapt, ceea ce i-a lipsit a fost fanatismul, convingerea ca are Istoria de partea sa, atractia morbida pentru putere. O savura, neindoios, dar nu era un true believer. In unicul sau interviu de dupa prabusire, recunostea falimentul utopiei comuniste. Se imbata cu whisky, nu cu tezele lui Marx si Lenin. Propun aici un exercitiu de psihobiografie, o incursiune in ceea ce mi se pare a fi fost universul spiritual si sufletesc al celui care, la un moment dat, a ajuns al treilea om ca putere in Romania, dupa Nicolae si Elena Ceausescu. Dar si o introspectie, o cautare de sine, o tentativa de a vedea cine eram eu atunci, cum au mers drumurile noastre in directii atat de diferite. Cine erau colegii nostri, ce s-a petrecut cu ei. Cum a prins fiinta scenariul comunismului dinastic.
L-am intalnit prima oara pe Nicu in septembrie 1958. El era in clasa I-a „B”, eu eram in „A” la Scoala Medie Mixta “Dr. Petru Groza” (numele il primise in luna iunie a acelui an, ca parte a “eternizarii memoriei” celui mai influent ”tovaras de drum” al comunistilor din Romania). Intre colegii si colegele sale: Lena Rautu (fata dictatorului ideologic al partidului), Ioana Pintilie (fata lui Pantiusa si a Anei Toma), Dan Nastase (dupa ani l-am revazut, era seful Protocolului prin 1994 la Cotroceni, eu mersesem sa fac un inteviu cu Ion Iliescu pentru cartea mea despre comunismul romanesc), cred ca si cativa fii de inalti ofiteri de securitate. In clasa mea erau Vasea Borila (fiul lui Petre si al Ecaterinei, fratele Iordanei, viitoarea sotie a lui Valentin Ceausescu), Ghita Goldberger (tatal sau, militant din clandestinitate, era director-adjunct al Institutului de Istorie a Partidului), Svetlana Schiopu (fiica lui Bucur si a Ursulei Schiopu), Andrei Manoliu (fiul directorului de la Spitalul „Elias”), Vova Valeanu (tatal sau era traducatorul din rusa al lui Gheorghiu-Dej, mama sa, ucrainianca de origine din URSS, Valentina, era lector de rusa la ASE, pe atunci ISEP „V. I. Lenin”), Florica Jebeleanu cu care eram vecin de strada, pe Grigore Mora (ca si cu Ioana Pintilie). Invatatoarea lui Nicu era romanca, doamna (adica „tovarasa”) Munteanu. A noastra era o relicva a Scolii Ruse, Olga Alexandrovna Dominte. Cu sapte ani mai devreme, fusese invatatoarea sorei mele Rodica. Nu vreau sa vorbesc cu pacat, dar era o fiinta extrem de aspra si amenintatoare. Cel putin pentru mine care nu stiam ce pretexte si tertipuri sa gasesc pentru a fugi de la scoala. Bibliotecara scolii era o basarabeanca mereu incruntata, Lica Gaisiner, al carei sot lucrase cu tatal meu la revista “Pentru pace trainica, pentru democratie populara”.
Anul 1958 inaugura prabusirea politica a tatalui meu. Anchetat sub acuzatia de fractionism, fostul veteran si mare mutilat al Razboiului Civil din Spania, director adjunct al Editurii Politice, seful catedrei de socialism stiintific a Universitatii „C. I. Parhon” din Bucuresti, era exclus din PMR in februarie 1960 intr-o sedinta desfasurata la editura unde lucrase incepand din 1948. Din momentul declansarii anchetei (condusa de vicepresedintele Comisiei Controlului de Partid, generalul de securitate Janos Vincze), tatal meu a fost tratat ca un paria de fostii camarazi. Cu foarte putine exceptii (familia Valeanu, familia Francisc si Aurelia Mihai, farmacista Sanda Sauvard, prietena mamei mele din anii Razboiului Civil din Spania si, fireste, rudele apropiate) nimeni nu ne mai calca pragul casei. Sora mea Rodica era buna prietena cu Gabi Gavriliuc, fiia lui Mihai Gavriliuc, membru al CC, adjunctul lui Draghici la MAI si seful DIE (inaintea lui Nicolae Doicaru). Mergeam impreuna cu ea la Gabi acasa, pe Muzeul Zambaccian, generalul Gavriliuc parea afabil. In 1960 era el insusi exclus din PMR sub acuzatia ca a tainuit legaturile din junete cu Fratiile de Cruce. Fusese unul dintre devotatii membri ai infioratoarei Comisii a Controlului de Partid, acum cazuse el insusi victima a Marelui Mecanism. A fi exclus din partid echivala cu o excomunicare. Simplul “Buna ziua” adresat unui exclus implica un mare risc.
INTERVIURILE HotNews.ro