Cipru: 53% din „pașapoartele de aur” au fost eliberate ilegal / Corupție și spălare de bani
Cipru, țară membră a Uniunii Europene, a încălcat legea cu programul său de pașaport pentru investiții, în vigoare de 13 ani și l-a desființat din cauza acuzațiilor de corupție, a decis luni șeful unui comitet anchetă oficială, potrivit AFP.
Potrivit raportului acestei anchete, lansat în urmă cu nouă luni și predat luni procurorului general, 53% din cele 6.779 de pașapoarte emise au fost „ilegale”, datorită lipsei de diligență și a verificărilor insuficiente.
Corupție și spălare de bani. Controversele din jurul pasaportului de aur
Practica controversată suspectată de promovarea corupției și spălării banilor, dispozitivul „pașapoartelor de aur”, emis contra unei investiții de 2,5 milioane de euro pe insula mediteraneană către mii de cetățeni ai țărilor terțe ale UE, a fost criticat de Uniunea Europeană și suprimat în noiembrie după o anchetă Al-Jazeera asupra presupuselor abuzuri.
Dezvăluirile canalului din Qatar au dus la demisia președintelui Parlamentului și a unui deputat, care și-au proclamat nevinovăția după ce au fost filmate, potrivit Al-Jazeera, facilitând obținerea unui pașaport pentru un om din afaceri chinez cu antecedente penale.
Ancheta, solicitată de guvern și condusă de fostul judecător al Curții Supreme Myron Nikolatos, a fost efectuată de o comisie înființată în septembrie anul trecut, cu două luni înainte de abolirea controversatului program care a permis între 2007 și 2020 acordarea a mii de pașapoarte.
„Neajunsurile sunt evidente în Programul de investiții din Cipru, care a funcționat într-un cadru juridic inadecvat și aproape fără un cadru de reglementare”, a declarat Nikolatos jurnaliștilor luni, invocând „responsabilitatea penală și politică”.
Prin acest program, considerat un adevărat „cal troian”, cetățenii bogați din țări non-UE puteau primi în două-trei luni un pașaport cipriot dacă investeau 2 milioane de euro în piața imobiliară din Cipru, donau 75.000 de euro pentru fondul de cercetare și dezvoltare, iar alți 75.000 de euro îi vărsau în conturile Organizației pentru Dezvoltare Teritorială, relatează Euronews .
Guvernul a avut ultimul cuvânt cu privire la aprobarea unei cereri de pașaport făcută de un investitor bogat.
Purtătorul de cuvânt al său, Kyriacos Koushos, a declarat luni seară că guvernul este hotărât să „pedepsească” pe cei responsabili, sperând că sfârșitul anchetei va „închide un ciclu prelungit de tensiune politică și un climat toxic, care a vizat în principal președintele (Nicos Anastasiades) și guvernul său”.