Sari direct la conținut

Cluj-Napoca și Galați, primele orașe din România unde ar putea circula autobuze pe hidrogen

HotNews.ro
Autobuzele pe hidrogen ar putea apărea în curând și în România, Foto: Scharfsinn86 | Dreamstime.com
Autobuzele pe hidrogen ar putea apărea în curând și în România, Foto: Scharfsinn86 | Dreamstime.com

​România găzduiește în luna mai cel de-al treilea turneu de promovare a autobuzelor cu hidrogen, ca parte a proiectelor JIVE susținute și finanțate de Clean Hydrogen Partnership. Un autobuz alimentat cu hidrogen va fi testat pe străzile a nouă orașe europene, inclusiv Cluj-Napoca și Galați, primele orașe din țara noastră care și-au exprimat interesul pentru a folosi autobuze bazate pe acest tip de combustibil.

În urma rezultatelor pozitive ale primelor două turnee de promovare în Europa Centrală și de Est prin proiectele JIVE – unul organizat în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, cu un autobuz călătorind pe o distanță totală de 1.641 km în 5 țări (Slovenia, Croația, Cehia, Slovacia și Ungaria) și al doilea organizat în perioada septembrie – octombrie 2023 în 4 țări (Polonia, Lituania, Letonia, Estonia) pe o distanță totală de 1.450 km – acest al treilea turneu își propune să ofere oportunitatea de a prezenta în România tehnologia bazată pe hidrogen și de a permite orașelor să o experimenteze.

Inițiativele anterioare au avut un impact important asupra cererii locale, aproape toate orașele europene participante la proiecte exprimându-și oficial interesul de a-și dezvolta flota cu autobuze cu pile de combustie cu hidrogen, potrivit unui comunicat al Clean Hydrogen Partnership

De asemenea, a contribuit la o mai bună înțelegere de către publicul larg a tehnologiei și beneficiilor sale.

Mirela Atanasiu, Director Executiv ad interim al Clean Hydrogen Partnership, a declarat: „Sunt mândră să văd că, prin cea de-a 3-a ediție a turneului de promovare în România, Grecia, Bulgaria și Bosnia și Herțegovina, proiectul nostru JIVE continuă să prezinte autobuzele și stațiile de alimentare cu hidrogen autorităților locale interesate din Europa de Sud-Est.

Acesta urmează succesului roadshow-urilor anterioare din Europa Centrală și Țările Baltice de anul trecut, generând în același timp interes pentru comercializarea unor astfel de autobuze alimentate cu hidrogen ca prim pas în decarbonizarea transportului public în orașe”.

„Implicarea României și, mai ales, a celor două orașe – Cluj-Napoca și Galați – în turneul de promovare din 2024 nu este întâmplătoare: ambele municipii și-au arătat deschiderea față de tehnologia verde și și-au exprimat public dorința de a extinde flota de autobuze cu vehicule pe bază de hidrogen, pentru un mediu mai curat”, spun Cristina Păun și Andreea Gheorghe, coordonatori naționali ai proiectului.

Pe lângă testarea autobuzelor cu hidrogen în cele două orașe din România, vor fi organizate două evenimente dedicate turneului de promovare, unul la Cluj-Napoca pe 9 mai 2024 și al doilea la Galați, pe 13 mai 2024, pentru a dezbate provocările și oportunitățile în implementarea soluțiilor bazate pe hidrogen.

Acestea vor găzdui reprezentanți ai Clean Hydrogen Europe, Hydrogen Europe și ERM, împreună cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale din România, experți și asociații de profil.

Proiectele JIVE și JIVE2 sunt finanțate de Clean Hydrogen Joint Undertaking, care primește sprijin din partea programelor de cercetare și inovare ale Uniunii Europene Horizon 2020, Hydrogen Europe și Hydrogen Europe Research.

Proiectele JIVE și JIVE2, care au început în ianuarie 2017, respectiv ianuarie 2018, vor introduce aproximativ 300 de autobuze cu pile de combustie cu emisii zero și infrastructura asociată (în cadrul proiectului MEHRLIN) în 16 orașe și regiuni europene, ceea ce reprezintă cea mai mare acțiune de acest fel din Europa până în prezent.

Autobuzele vor fi utilizate în orașe și regiuni din Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania și Regatul Unit.

Sursa foto: Dreamstime

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro