Când nerozia internă devine marfă de export

În primii ani de după prăbușirea regimului comunist, România a bâjbâit atât în privința politicii interne, cât și a celei externe. Asta în timp ce Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și statele baltice, care fuseseră la fel multă vreme în țarcul sovietic, făceau pași hotărâți spre Vest. În cele din urmă, românii au ales și ei calea spre NATO, unde au intrat în 2004, și în Uniunea Europeană, unde au fost primiți în 2007. Interesul Occidentului s-a întâlnit cu interesul României. Pentru noi au fost două mutări esențiale, în baza cărora am obținut siguranță și o evidentă prosperitate în comparație cu perioada anterioară.

Războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei, în special în ultimul an, a forțat statele, nu doar din Europa și America de Nord, să facă o alegere, să fie de partea agresorului sau a victimei. Cele mai multe țări europene au ales să se poziționeze fără rest de partea ucrainenilor, câteva au dat semnale prorusești, altele s-au tot jucat între luntri.

România a părut în primele șapte-opt luni ale agresiunii Rusiei contra Ucrainei că mai de voie, mai constrânsă de cluburile de valori în care este membră – NATO și UE – face ceea ce trebuie. În realitate, mai degrabă decidenții români nu au făcut chiar tot ce trebuie sau, altfel spus, au făcut doar în parte ce se aștepta de la ei. Sprijinul militar acordat Ucrainei nu a fost nici prea consistent, nici asumat pe față. S-a tot spus pe canale oficiale interne că facem mult, dar ne-a lovit brusc înțelepciunea: „să nu știe stânga ce face dreapta”.

Ne apucă depresia națională când ne comparăm cu alții din partea noastră de Europă. Ne înfuriem că nu ne sunt recunoscute meritele. Dacă acestea există și le ținem ascunse, de unde vrem să le știe alții și să vorbească admirativ despre ele? Dar dacă ele sunt prea mici în comparație cu ceea ce fac alții, inclusiv unii care au posibilități mult, mult mai reduse decât ale noastre, de ce ar trebui să vorbească despre ceea ce credem noi că este o mare realizare?

Cum vrem să fim luați în seamă dacă responsabilii români inventează sau amplifică nonteme de politică externă doar pentru a le servi în politica internă? Cum vrem să fim luați în seamă dacă nu jucăm inteligent, predictibil și curajos pe scena politica regională, central-est-europeană/sud-est-europeană (depinde cum definim macroregiunile)? Cei care au luat în stăpânire palatele puterii autohtone cred că sunt lumini, dar camuflează bine lumânarea sau becul, pentru că li se pare mai important să rămână cu propriile iluzii decât să se confrunte cu o realitate dură, în care statul român este în competiție cu unii sau în confruntare cu alții. Iar uneori îi confundă pe prieteni cu adversarii sau nu vor să reseteze relațiile cu cei cu care putem și ar trebui să facem așa ceva. Și dacă vrem să avem securitatea asigurată în viitor, și dacă vrem să contăm într-un joc mai mare. Însă politicienii noștri politici înoată pe lângă țărm, au alergie la delfini, dar ar vrea să-i mângâie pe burtă pe rechini.

Din cercetări diverse, din sondajele de opinie, din reacțiile de pe rețelele sociale se observă lesne că românii au o încredere redusă în șefii politici și în instituțiile care reprezintă națiunea inclusiv în relațiile internaționale. Cum ar putea fi altfel? Politicienii noștri stau cu ochii doar pe televiziunile de știri, pe sondaje, miza lor principală fiind prezervarea puterii, de unde izvorăsc privilegii de tip medieval.

Acești politicieni știu că în ultimul deceniu a crescut (și) în România un curent care susține că suntem „colonie” a Occidentului, de parcă nu am fi devenit parte a acestui spațiu în care ne-am cam vrut în ultimele două secole, care flutură steagul „suveranismului”, uitând cum era pe timpul lui Ceaușescu. Sunt ventilate diverse teme ale propagandei putiniste, care au drept țintă segmente importante ale populației, lăsate la cheremul manipulatorilor cu ascultări diferite.

În loc să ia atitudine și să contracareze credibil aceste subiecte, politicienii mainstream preferă să le încalece, să se ia la întrecere cu extremiștii pentru un segment electoral care este antieuropean și antipatriotic, chiar dacă se bate cu cărămida naționalismului în chept. Acești oameni ar face orice pentru a obține un avantaj electoral. Au apucături de politruci, le lipsește stofa de lideri politici.

Nu este un secret pentru nimeni că avem o politică externă modestă. Cum nu mai este un secret că aceasta este strâns legată de politica internă proastă. Contraselecția din partide și din instituții nu face decât să propulseze în prim-plan preponderent inși mediocri, în cel mai bun caz cu o spoială de educație, mereu atenți la interesele lor personale, alocând timp și energie în primul rând pentru jocurile de culise din propriul cerc, lipsiți de curaj, neasumând vreodată poziții care i-ar putea deranja pe cei de care cred că depind carierele lor, patroni sau electorat, deopotrivă.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contribuotrs.ro