Comisia Europeană recomandă ridicarea restricțiilor pentru turiștii vaccinați din afara UE
Executivul Uniunii Europene a recomandat luni statelor membre relaxarea restricțiilor de călătorie pentru a permite cetățenilor străini să intre în spațiul UE. Noile propuneri ale Comisiei Europene, care trebuie aprobate de statele membre, prevăd practic deschiderea pentru cetățenii străini care sunt imunizați împotriva Covid-19, dar și a celor care provin țări cu o ”bună situație epidemiologică”, în perspectiva sezonului estival, informează Reuters.
Măsurile propuse de Comisia Europeană ar urma să fie implementate din iunie. Potrivit restricțiilor aflate în vigoare acum, doar șapte state din lume beneficiază de un tratament preferențial din perspectiva intării în spațiul UE, printre acestea figurând Australia și Singapore.
Cetățenii acestor state pot veni în vacanța într-una dintre cele 27 de țări UE sau pot călători aici din diverse alte motive non-esențiale. Ei pot face asta indiferent dacă s-au vaccinat sau nu, însă sunt testați sau supuși carantinei la sosire.
„Comisia propune accesul liber în UE pentru motive non-esențiale nu doar a cetățenilor provenind din state cu situație epidemiologică bună, dar pentru toate persoanele imunizate complet cu un vaccin autorizat de UE”, se arată într-o declarație de presă.
Acest lucru s-ar putea extinde și pentru vaccinurile care sunt pe lista OMS pentru uz de urgență.
În plus, Comisia mai propune ridicarea pragului privind numărul noilor cazuri de Covid-19 folosit pentru listarea țărilor care beneficiază de undă verde la intrarea în spațiul UE.
Pentru a limita riscurile de a importa cazuri de Covid și noi variante ale coronavirusului, Comisia pune la dispoziția statelor membre un nou mecanism de intervenție în caz de urgență, care să permită reimpunera restricțiilor atunci când situația sanitară se deteriorează.
Propunerile ar urma să fie dezbătute marți de statele membre, iar CE a mai transmis că o altă prevedere ar putea fi introducerea condiției de reciprocitate.