Comisia Europeană renunță la investigațiile care vizau o licitație din România pentru un parc fotovoltaic / Firmele chineze acuzate de avantaje necuvenite și-au retras ofertele
Uniunea Europeană va închide investigaţiile privind ofertele unor firme chinezeşti din cadrul unei licitații privind construirea unui parc fotovoltaic în România. Licitația a fost oprită deoarece firmele chineze au renunțat la licitație, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Comisia Europeană a anunțat, la începutul lui aprilie, că a deschis două investigații aprofundate care vizează o licitație publică din România, organizată de Parc Fotovoltaic Rovinari Est SA, privind proiectarea, construcția și exploatarea unui parc fotovoltaic de 110 MW.
La licitație au depus oferte companii controlate de China. Potrivit Comisiei, era investigată o posibilă denaturare a pieței pe baza subvențiilor străine acordate ofertanților în cadrul unei proceduri de achiziții publice.
Care sunt companiile chineze retrase din licitație
Ofertanții, inclusiv subsidiara germană a LONGi Green Energy Technology Co Ltd, unul dintre cei mai mari producători de panouri solare din lume, au indicat ulterior că se vor retrage, conform unui comunicat al comisarului european pentru industrie Thierry Breton, arată Bloomberg. Alţi licitatori sunt Shanghai Electric UK Co. Ltd şi Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co. Ltd.
- Societatea Parc Fotovoltaic Rovinari Est SA este deținută în mod egal de OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia.
- Potrivit Regulamentului privind subvențiile străine, companiile sunt obligate să notifice licitațiile lor de achiziții publice în UE atunci când valoarea estimată a contractului depășește 250 milioane euro și când au primit subvenții financiare străine de cel puțin 4 de milioane euro, din cel puțin o țară terță, în cei trei ani anteriori notificării.
- Potrivit Comisiei, în ultimii ani, subvențiile străine par să fi denaturat piața internă a UE, inclusiv oferind beneficiarilor lor un avantaj neloial pentru a achiziționa întreprinderi sau pentru a obține contracte de achiziții publice în UE în detrimentul concurenței loiale.
Primul consorțiu investigat era compus din grupul Enevo și LONGi Solar Technologie GmbH. Enevo Group, liderul consorțiului, este un furnizor de servicii de inginerie și consultanță cu sediul în România.
Al doilea consorțiu investigat era compus din Shanghai Electric UK Co. Ltd. și Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co. Ltd. Ambele societăți sunt deținute și controlate în proporție de 100 % de Shanghai Electric Group Co. Ltd, o întreprindere deținută de stat din Republica Populară Chineză. Este deținută și controlată în ultimă instanță de Comitetul de supraveghere și gestionare a industriei deținut de stat Shanghai, o entitate deținută de stat care este subordonată Guvernului Popular Central Chinez.
Licitație de 374 de milioane de euro
În toamna anului trecut, compania Parc Fotovoltaic Rovinari Est SA a scos la licitaţie contractele pentru construcţia a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 450 MW: Ișalnița de 85 MW, Rovinari Est de 110 MW, Tismana 1 de 128,3 MW și Tismana 2 de 131,67 MW.
Valoarea estimată a contractului este de 374 de milioane de euro, din care peste 280 milioane euro reprezintă finanțare din Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene, gestionat de Ministerul Energiei.
Până în ianuarie 2024, Societatea Parc Fotovoltaic Rovinari Est a primit opt oferte la licitaţia pentru construcţia celor patru parcuri fotovoltaice, printre care două ale consorțiilor investigate de Comisia Europeană. Ofertele celor două consorții vizează toate cele patru parcuri foltovoltaice.
Aceste investiții au ca scop înlocuirea energiei pe cărbune, produse de Complexul Energetic Oltenia, cu energie verde, în contextul în care compania trece printr-un amplu proces de restructurare și decarbonare, aflat deja în întârziere.
Nu este singura investigație legată de subvențiile primite de companiile chineze în domeniul energiei regenerabile. În aprilie, Comisia Europeană a lansat trei investigații anti-subvenții străine, care vizează companii din China interesate de sectorul energiei regenerabile din România.
Primele două sunt legate de construirea parcului fotovoltaic Rovinari, iar a treia vizează echipamente eoliene aduse din China în cinci țări europene, printre care și România.
Este a doua oară când firmele chinezeşti se retrag dintr-o licitaţie, după ce oficialii UE deschid o investigaţie privind subvenţiile. În martie, Comisia Europeană a anunţat că o companie din China a abandonat oferta de a livra trenuri Bulgariei.
Aceste investigații au fost demarate și pe fondul semnalelor de alarmă ale producătorilor europeni de echipamente energetice, care au ajuns să solicite sprijin de urgență la Bruxelles, pentru a nu își închide fabricile.
Anchetele UE se bazează pe un nou instrument, numit Regulamentul privind subvențiile străine. Acesta permite Bruxellesului să blocheze accesul la licitații pentru contracte publice, la fuziuni și achiziții, ba chiar și la oferirea de bunuri și servicii pe piața unică de către firme subvenționate de guverne străine.