Conducte pentru transportul de gaz metan şi de petrol în România şi în ţările membre ale C.A.E.R. (1955-1984)

În primăvara anului 1956, cititorii ziarului „Scînteia tineretului” erau anunţaţi că în România a început construcţia de conducte magistrale pentru transportul de gaz metan pe o distanţă de 2000 km. Acel plan era în concordanţă cu ideile generale pe care Gheorghe Gheorghiu-Dej le-a expus în raportul de la Congresul al II-lea al P.M.R. (23 decembrie 1955). Pe scurt, era vorba despre creşterea producţiei româneşti de gaz metan la circa 10 miliarde m³ pe an, construirea unor conducte magistrale de gaz metan „care vor alimenta Moldova, Banatul şi Ardealul”, renunţarea în mod treptat la folosirea drept combustibil a gazelor de rafinărie (obţinute din prelucrarea petrolului) şi utilizarea acestora în industria petrochimică. În ceea ce privea gazul metan, acesta trebuia să fie valorificat „mai mult decât până acum ca materie primă pentru industria chimică. El este cea mai ieftină materie primă pentru fabricarea maselor plastice şi pentru industria îngrăşămintelor azotoase, care vor fi produse în cantităţi însemnate”.

Este firesc să nu îl bănuim pe Gheorghe Gheorghiu-Dej de faptul că a studiat asiduu chimia în penitenciarele prin care a trecut în perioada 1933-1944 şi să considerăm că ideea privind valorificarea superioară a gazului metan şi a gazelor de rafinărie nu îi aparţine. Cert este însă faptul că reţeaua de gaz metan din România trebuia să fie dezvoltată în perioada 1956-1960 cu cel puţin 2000 km, potrivit ideilor expuse de liderul suprem al partidului la Congresul al II-lea al P.M.R., astfel: „Conductele care duc spre nord-vestul şi sudul ţării, primele care au intrat în lucru (în anul 1956 – nota P. Opriş), se vor întinde pe 445 km. Prima conductă va străbate Ardealul, iar a doua va traversa munţii Carpaţi de-a lungul Văii Prahovei. Alte conducte magistrale vor alimenta cu gaz metan Banatul, Moldova şi Muntenia, inclusiv Capitala ţării. […] Se prevede ca odată că înaintarea traseelor să se facă şi racordările. În acest fel, se va grăbi alimentarea centrelor industriale şi a comunelor cu acest combustibil ieftin şi comod”.

Trei ani mai târziu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Leonte Răutu, Gheorghe Gaston Marin, Carol Loncear, Mihail Florescu şi alţi demnitari s-au deplasat la Craiova pentru a înţelege la faţa locului proiectele cu privire la construirea unui combinat chimic şi a unei termocentrale la Işalniţa. Materia primă care urma să fie utilizată în acel combinat era gazul metan şi autorităţile de la Bucureşti trebuiau să aprobe un plan de construire a unei conducte magistrale prin care să fie trasportat gazul metan din Transilvania (unde era extras) până la Craiova.

În paralel, autorităţile de la Moscova aveau planurile lor. Astfel, la o zi după vizita pe care Gheorghe Gheorghiu-Dej a efectuat-o la Craiova (28 mai 1959), agenţia sovietică de presă TASS a emis un comunicat cu următorul conţinut: „Potrivit hotărârii adoptate de Consiliul de Ajutor Economic Reciproc se va construi o conductă principală de ţiţei prin care U.R.S.S. va livra ţiţei Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei şi R.D. Germane. Specialiştii sovietici au elaborat schema generală a acestei conducte principale, care va avea o lungime de peste 4000 km începând în regiunea exploatărilor petrolifere din bazinul fluviului Volga. Ea va străbate aproape întregul teritoriu al părţii europene a R.S.F.S.R. (în prezent, Federaţia Rusă – nota P. Opriş), în R.S.S. Bielorusă (în prezent, Belarus – nota P. Opriş) se va bifurca: ramura de nord va transporta ţiţeiul în Polonia şi R.D. Germană, iar cea de sud în Ungaria şi Cehoslovacia.

Construcţia conductei va începe în anii următori. Potrivit calculelor oamenilor de ştiinţă şi economiştilor, prin această conductă gigantică se va putea transporta ţiţei brut într-o cantitate care să satisfacă complet nevoile Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei şi R.D. Germane. Gazul obţinut prin rafinarea ţiţeiului va servi ca materie primă de bază pentru dezvoltarea industriei chimice în aceste state.

Construirea conductei se va realiza pe bază de reciprocitate. U.R.S.S. va acorda ajutor tehnic la cererea ţărilor care participă la construcţia conductei. Specialiştii sovietici vor da consultaţii la proiectarea şi construirea unor sectoare ale conductei de ţiţei pe teritoriul fiecărui stat. Uniunea Sovietică va pune la dispoziţia ţărilor participante la construcţie utilaj şi maşini sub formă de închiriere”.

Am redat în întregime comunicatul de presă al agenţiei TASS din trei motive. În primul rând, în calitate de istoric este firesc să caut o sursă sigură de informaţii şi care oferă cele mai multe detalii posibile. Este însă adevărat şi faptul că mesajele dihotomice ruseşti din prezent, referitoare la motivele invadării Ucrainei de către armata rusă, sunt în mod evident o ţicneală, răspândită în proporţie de masă şi de agenţia de presă TASS – însă aceasta este o altă discuţie.Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro