Consecințe economice ale războiului din Ucraina

Invadarea Ucrainei de către Rusia a declanșat un nou război în Europa, care durează deja de două luni și încă nu i se vede sfârșitul. Cu cât conflagrația se prelungește, cu atât amenințările la adresa ordinii mondiale devin mai mari. Reacția lumii occidentale a constat, printre altele, în aplicarea unor sancțiuni economice importante. Deși este încă prea devreme pentru a ști cum se vor termina aceste evenimente dramatice, unele consecințe economice ale războiului sunt deja vizibile.

În momentul invadării Ucrainei de către armata rusă, economia mondială se confrunta cu un șoc stagflaționist major, deși acesta era mai puțin violent decât cel din ​​1973-1974. Șocul a fost totuși destul de puternic și s-a manifestat într-o pluralitate de forme pe partea ofertei: de energie fosilă (petrol, gaz și cărbune), de produse alimentare (porumb), de îngrășăminte chimice (pe bază de potasiu și de azot) și de materii prime industriale (nichel, titan). Aceste bunuri aveau o pondere ridicată în exporturile Rusiei și ale Ucrainei, iar izbucnirea războiului între cele două țări a determinat creșterea prețurilor mondiale ale mărfurilor respective.

Înainte de invadarea Ucrainei, unii economiști au avertizat asupra riscului apariției stagflației, din cauza creșterii prețurilor și a blocajelor în lanțurile de producție mondiale, provocate de pandemia Covid-19, de schimbările climatice și de restructurările majore produse în economia mondială. Acești factori erau considerați însă de natură temporară, susceptibili să dispară pe măsura revenirii la lanțurile de producție normale. Războiul fratricid din Ucraina a schimbat totul, deoarece a făcut ca șocul de pe partea ofertei să devină și mai puternic, să se transmită printr-un număr și mai mare de canale și să tindă să se permanentizeze.

Astfel, scăderea ofertei de materii prime de bază și de produse energetice determină reducerea activității în ramurile prelucrătoare, cum ar fi, de exemplu, industria automobilelor sau aceea a componentelor electronice. Pe de altă parte, creșterea prețurilor reduce puterea de cumpărare a consumatorilor. Această coexistență a reducerii activității economice cu accelerarea inflației este numită în literatura economică „stagflație”. Termenul desemnează o situație economică paradoxală, caracterizată prin dispariția locurilor de muncă, creșterea prețurilor, scăderea profiturilor întreprinderilor, reducerea investițiilor și, în final, amplificarea deficitelor bugetare.

Natura și amploarea consecințelor stagflației depind de durata fenomenelor menționate. Este de presupus că în țările terțe – nu și în Ucraina, a cărei infrastructură a fost în mare parte distrusă, și respectiv în Rusia, la cazul căreia ne vom referi mai jos – revenirea economiei la situația de dinainte de invazie va fi doar întârziată. Băncile centrale se vor confrunta în continuare cu amplificarea inflației, însă problema lor rămâne aceiași ca înainte de începerea războiului: reducerea inflației fără a împiedica relansarea economiei. Cu cât războiul se prelungește și aplicarea de sancțiuni împotriva Rusiei continuă, cu atât economiile țărilor nebeligerante vor regăsi însă mai greu calea creșterii echilibrate, din cauza ajustărilor costisitoare și consumatoare de timp ale aparatului lor de producție.

Analiza este valabilă pentru toate țările, dar în grade diferite. România, de exemplu, a importat în ultimele decenii mai puține materii prime din Rusia și Ucraina decât Franța sau Marea Britanie și a exportat în aceste două țări mai puține bunuri și servicii decât Germania sau Italia. Se poate, deci, presupune că economia României va fi mai puțin afectată.

Această ipoteză este confirmată de instituțiile financiar-monetare internaționale, care au o viziune echilibrată cu privire la evoluția viitoare a economiei României. În raportul prezentat la recenta reuniune (aprilie 2022) a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), se estimează că în România creșterea economică va fi de 2,2% în 2022 și de 3,4% în 2023. Inflația anuală prognozată este 9% în 2022 și 4% în 2023, iar rata șomajului, 5,6% în acest an și 5,5% anul viitor. Subliniind marile incertitudini create de război, în primul rând cele referitoare la durata aplicării sancțiunilor, documentul amintit conține numeroase informații importante cu privire la situația și perspectivele economice la nivel mondial, al zonei euro și al Europei Centrale și de Est.[1]

În ceea ce privește România, să admitem că impactul este cel definit prin indicatorii menționați mai sus. Este vorba, evident, despre un șoc important, însă incomparabil mai mic decât cel suferit de România în anii 1990-2000, când a avut loc o recesiune economică prelungită și de mari proporții.[2]

Problema este că chiar și înainte de invadarea Ucrainei, politica economică dusă de autoritățile române a fost adesea una populistă.[3] În prezent, tendințele cele mai îngrijorătoare sunt creșterea deficitelor bugetare, a datoriei publice și a inflației. Or, măsurile preconizate de guvernul actualul sunt bizare, deoarece vizează mai ales oprirea scăderii cererii și mai puțin creșterea ofertei.[4] Această orientare populistă evidentă pune subt semnul întrebării corectarea tendințelor negative amintite, deoarece creșterea nesustenabilă a cheltuielilor publice și a salariilor nominale duce la inflație, apoi la stagflație și, în cele din urmă, la colapsul economiei, care reduce salariile reale la un nivel mult mai mic decât erau înainte de lansarea politicii populiste. În plus, finanțarea măsurilor anunțate de guvern urmează să se facă în principal din fonduri europene (9 miliarde lei comparativ cu 8,3 miliarde lei din bugetul de stat), ceea ce, având în vedere binecunoscuta incapacitate a autorităților române de a atrage fonduri europene, face ca întregul program să fie problematic.

În realitate, este vorba despre o nouă manifestare a populismului economic, concepție împărtășită, în măsură mai mare sau mai mică, de toate partidele politice și guvernele României din perioada postcomunistă. Noutatea este că populismul este justificat acum prin sintagma „economie de război”, deși România nu se luptă cu nimeni și se bucură de garanții de securitate fără precedent în întreaga sa istorie.

Să spunem acum câteva cuvinte și despre Rusia. Autoexcluzându-se din comunitatea internațională, Rusia este pe punctul să-și distrugă singură partea modernă și deschisă spre exterior a economiei sale. Exclusă din sistemul financiar internațional și supusă unui embargou al exporturilor de bunuri de proveniență americană și europeană, care merge de la înalta tehnologie până la componentele pentru avioane, această țară a intrat într-o spirală recesionistă și inflaționistă, în care rubla s-a depreciat cu 32% de la începutul anului 2022 și cu 72% de la anexarea Crimeii în 2014. Regimul de la Kremlin beneficiază încă de rentele obținute prin exportul de petrol și gaze naturale în Europa, care, deocamdată, continuă, în pofida atrocităților comise în Ucraina. Este însă de notat că Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție care cere un embargo total şi imediat pentru importurile de petrol și gaze naturale ruseşti, precum şi extinderea substanţială a listei de sancţiuni.[5]

Viitorul nu este tranșat pentru Rusia: dacă se ajunge rapid la un acord de pace satisfăcător, sancțiunile, care lovesc în miezul economiei ruse, vor putea fi anulate. În acest caz, șocul va fi tranzitoriu, iar economia își va reveni. În cazul unei ocupații prelungite a Ucrainei, economia Rusiei se va contracta însă durabil.

Astfel, pe baza sancțiunilor impuse de țările occidentale, FMI estimează scăderea PIB-ului Rusiei în 2022 cu 8,5%.[6] Această cifră pare derizorie în raport cu amploarea sancțiunilor, însă ea reflectă creșterea economică ridicată realizată în primele luni ale anului 2022, înainte ca acestea să fi fost adoptate și să înceapă să-și producă efectul. Măsurată ca diferență între sfârșitul anului 2022 și sfârșitul anului 2022, nu ca medie anuală, scăderea PIB-ului va fi, probabil, mai mare decât cea estimată de Fond. Însă nu acesta este lucrul cel mai important. Grav este că politica lui Putin antrenează Rusia într-o recesiune economică durabilă, cu o reducere permanentă a PIB-ului de 15%-20% anual și o scădere corespunzătoare a venitului real al populației, cu tot ceea ce implică aceasta. Reorientarea spre spațiul asiatic a regimului lui Putin este o iluzie: decuplată de Occident, Rusia nu va fi decât o vasală a puterii chineze.

Să revenim la economia mondială. Izbucnirea războiului la frontierele Uniunii Europene, război început de un regim autoritar, care se declară adversar al valorilor civilizației occidentale, care încearcă să influențeze voturile din țările democratice, susține partide politice eurosceptice și eurofobe, dispune de cel mai mare număr de ogive nucleare de pe planetă și reprimă drastic orice formă de opoziție a schimbat profund condițiile elaborării și aplicării politicilor economice în toate țările lumii. Decizia Germaniei de a-și tripla (temporar) bugetul militar este semnul cel mai clar în această privință.

În ceea ce privește politicile bugetare ale statelor din zona euro, vom asista, probabil, la o mai mare laxitate a Comisiei Europene față de deficitelor bugetare. Impactul șocului stagflaționist, creșterea cheltuielilor militare, costul primirii refugiaților – care ar trebui considerat o investiție –, accelerarea investițiilor în infrastructura energetică menită să ducă la reducerea dependenței de petrolul și gazele rusești constituie factori care acționează toți în aceiași direcție: creșterea cheltuielilor publice. Ca urmare, nu este exclus ca, după programul „NextGenerationEU”, finanțat prin împrumuturi de pe piețele de capitaluri contractate în numele UE, să fie elaborat un nou plan de același gen, impus de această dată economia de război.

Problema pe termen lung este finanțarea acestor cheltuieli publice sporite. Creșterea impozitelor și taxelor în plin șoc stagflaționist ar fi contraproductivă; rămâne recursul la împrumuturi. Or, posibilitatea contractării unor împrumuturi mutuale de genul celor folosite pentru finanțarea programului „NextGenerationEU” a apărut în condiții speciale, și anume ca urmare a scăderii ratelor dobânzilor reale, cauzată, la rândul său, de anticipațiile privind inflația.

Sistemul Rezervelor Federale al SUA (Fed) a majorat recent rata dobânzii directoare cu 0,25 puncte procentuale, deși rata dobânzii la obligațiunile de stat americane cu scadența de cinci ani a urcat la 2,63%, fiind pentru prima dată, după 2006, mai mare decât rata dobânzii aferentă obligațiunilor de stat cu scadență de trei ani (2,60%), care, la rândul său, este mai mare decât rata dobânzii la scadența de treizeci de ani. Este și acesta un fenomen paradoxal, care contrazice logica financiară obișnuită. În timpuri normale, cu cât o investiție este pe termen mai scurt, cu atât randamentul său este mai mic. Invers, cu cât banii investiți sunt blocați o perioadă de timp mai lungă, cu atât rata dobânzii trebuie să fie mai mare pentru a compensa riscurile pe care le incumbă o investiție pe termen lung. Curba dobânzilor, care reprezintă nivelul ratelor dobânzilor în funcție de scadență (maturitate) este, deci, în mod normal, crescătoare.[7] Iată ce înseamnă sintagma „economie de război”!Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro