Consiliul Naţional al Elevilor: Anul şcolar nu trebuie îngheţat
Consiliul Naţional al Elevilor consideră că anul şcolar nu trebuie îngheţat iar amânarea examenelor naţionale trebuie evitată şi solicită Guvernului soluţii reale pentru eficientizarea sistemului educaţional virtual într-un mod echitabil.
Organizaţia dezavuează declaraţia făcută, luni, de viceprim-ministrul Raluca Turcan, care a anunţat că sunt avute în vedere trei scenarii pentru elevi, unul dintre acesta fiind repetarea anului”, se arată într-un comunicat.
„Anul şcolar nu trebuie îngheţat, iar amânarea examenelor naţionale trebuie evitată. Îngheţarea anului şcolar nu reprezintă o soluţie benefică niciunui actor implicat în sistemul educaţional (…). De asemenea, amânarea examenelor naţionale ar fi o măsură ce ar aduce cu sine o serie de dezavantaje pentru elevi: impune o posibilitate ca elevii care nu vor mai avea ocazia de a susţine examenele naţionale în a doua sesiune să nu mai aibă opţiune de a urma cursurile unui liceu, dublată de lipsa consilierii vocaţionale şi profesionale a elevilor, iar viitorii absolvenţi de liceu se vor afla în situaţia de a nu mai putea opta pentru continuarea studiilor într-o instituţie de învăţământ superior. Elevii din România îşi doresc ca structura anului şcolar să nu fie modificată, însă sănătatea trebuie prioritizată, iar actorii din educaţie trebuie să manifeste solidaritate şi înţelegere în aceste vremuri de criză”, menţionează elevii.
Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia Guvernului că trebuie să investească în programe de formare continuă a profesorilor, astfel încât aceştia să poată livra cu profesionalism conţinuturi prin instrumente digitale, dar şi în achiziţionarea infrastructurii necesare pentru ca fiecare copil să aibă acces la digitalizarea educaţiei (device-uri, abonament de date).
Organizaţia elevilor susţine că trebuie făcută o centralizare a datelor din fiecare unitate de învăţământ preuniversitar pentru a afla care sunt elevii şi profesorii care nu au acces la Internet şi nu dispun de device-uri, achiziţionarea de asemenea dispozitive pentru familiile din mediile defavorizate, asigurarea accesului la reţele de Internet, monitorizarea impactului acestui program.
„Declaraţiile doamnei viceprim-ministru Raluca Turcan denotă iresponsabilitate faţă de elevii din România, pentru care Consiliul Naţional al Elevilor va lupta în această perioadă, astfel încât niciun beneficiar direct al educaţiei să nu fie nevoit să repete anul şcolar în curs”, precizează elevii.
„Regretabil, doamna viceprim-ministru Turcan, să propagaţi un astfel de mesaj menit să demoralizeze elevii (elevii care din solidaritate şi responsabilitate trec acum prin momente de panică, anxietate, pentru că nu e uşor să fii adolescent în plină criză epidemiologică), un mesaj scenaristic şi total neprofesionist, inducând panică în rândul populaţiei în mod gratuit! Un reprezentant al Guvernului declară că „se ia în calcul” posibilitatea de repetare a anului şcolar, tocmai când cetăţenii acestei ţări au nevoie de mesaje care să exprime solidaritate şi coerenţă”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, conform sursei citate.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat luni la RFI că există trei scenarii posibile în privinţa anului şcolar – evaluări conform calendarului, decalate sau repetarea anului, precizând că o soluţie în acest sens nu poate fi anunţată acum.