Contrareforma, risc asumat (de Gelu Trandafir)

Imediat dupa 1 ianuarie 2007, limbajul dublu practicat de Bucuresti (inainte si dupa aderare) a devenit evident. La fel de evidente au fost si semnalele negative trimise celorlalte state membre, precum si dezamagirea produsa tocmai celor care garantasera ca reformele sunt ireversibile. Alegerile pentru Parlamentul European au fost amanate, iar PSD nu pare a fi decis cand se vor tine.

Din cabinet au fost indepartati tocmai ministrii experimentati, cunoscuti la Bruxelles, oameni care au dus greul reformelor: Macovei, Blaga, Boagiu, Flutur

(plecat inca de anul trecut). Legea falimentului cu care guvernul a defilat in 2006 in fata Comisiei Europene a fost suspendata in februarie 2007 pentru 23 de societati alese pe spranceana. Tot la inceputul lui 2007, guvernul a suspendat o alta lege cu care se falise in 2006: Legea finantarii partidelor politice.

Legea Agentiei Nationale de Integritate, care trebuia adoptata intr-o sesiune extraordinara in vara lui 2006, zace, rapusa, la Senat.

Exista si alte semnale, mai subtile, pe care birocratii europeni nu le-ar putea bifa in casutele lor, dar pe care politicienii celorlalte state membre le pot usor descifra. Baronii si sforarii revin in prim-planul scenei politice, mosesc ministri si fac guverne.

Ministrul Justitiei e inlocuit cu un avocat de partid care anunta ca va face reforma pentru popor, nu pentru „dorinta de a multumi Bruxellesul”. Parlamentarii romani nu-si gasesc timp pentru legea ANI, dar legifereaza entuziast de cateva luni incoace exclusiv impotriva lui Basescu.

Judecatorii, in schimb, nu par la fel de entuziasti sa judece cateva nume grele livrate de procurori, de unde si avertismentul lui Gunter Krikhbaum, raportor pentru Romania in Bundestag: „Anumite cazuri sunt de notorietate si nu au fost incheiate pana acum.”

Senatorii se ofera sa compenseze lipsa de entuziasm a judecatorilor si vor sa dea drumul Codului Rodicai Stanoiu, blocand astfel marile procese.

Comisia Europeana nu se poate face ca nu vede acest proces de restauratie, dar e o marja mica de manevra in raport cu un stat membru. Pe asta se si bazeaza noua putere PSD-PNL. Doua din cele patru obiective de indeplinit („benchmarks”) pe justitie par imposibil de realizat in noua configuratie a puterii de la Bucuresti.

Agentia nu mai are independenta necesara, nu mai poate verifica incompatibilitatile demnitarilor, nici nu mai poate lua masuri care sa duca la „sanctiuni descurajante”, asa cum cere ultimul Raport de tara. Un alt obiectiv, „sporirea capacitatii si responsabilitatii CSM”, e sub semnul intrebarii.

CSM nu si-a rezolvat problemele de etica mentionate de Raport (din contra, sunt indicii ca s-au agravat), nici „potentialul conflict de interese” in care se aflau cinci membri (care trebuiau sa opteze intre statutul de membru al CSM sau de conducator de instanta).

In ceea ce priveste capacitatea Romaniei de a cheltui fondurile UE (sub sanctiunea blocarii a 25% din fonduri) suntem intr-o ceata totala. Asta pentru ca putini romani vor fi aflat ca Motreanu chiar a fost ministru al Agriculturii dupa debarcarea lui Flutur.

Planul national de dezvoltare rurala (in baza caruia se pot depune proiecte finantate cu 500 de milioane euro) nu a fost aprobat inca de Bruxelles, iar despre starea agentiilor de plati nu se mai stie mai nimic.

Doua misiuni de inspectie ale UE („peer review”) vor evalua curand situatia din Justitie si Agricultura.

Cel mai probabil insa, pana cand noii ministri se vor dezmetici si-si vor da masura adevaratei valori, Comisia va evita doua decizii extreme ce-i stau la indemana: clauza pe justitie (nerecunoasterea sentintelor judecatorilor romani) si blocarea a pana la 25% din fondurile UE (daca Bucurestiul nu va dovedi ca are institutii capabile sa cheltuiasca la exigentele UE banii alocati).

Bruxellesul va trebui totusi sa faca ceva, fiindca de-acum e pusa sub semnul intrebarii chiar credibilitatea Comisiei care a dat unda verde aderarii Romaniei in septembrie 2006. In decizie va conta si presiunea vechilor state membre, mai ales intr-o perioada in care Germania are presedintia UE. O solutie vehiculata este prelungirea procesului de monitorizare si dupa Raportul Comisiei din iunie.

Astfel, in lipsa unui guvern puternic si a unei clarificari politice aduse doar de alegeri, Romania are toate sansele sa continue sa evolueze ca o tara de mana a doua in Uniunea Europeana.