Corespondenta de la Cannes: Sophia Loren: "Sunt mandra de cei 80 de ani ai mei"

Are si de ce! Oricat de aproape ai „zooma” pe figura ei, Sophia Loren nu isi arata varsta. Frumoasa, supla, vioaie, a ridicat in picioare sala Buñuel a Palatului Festivalului, iar intr-un masterclass de doua ore ne-a trecut rapid prin filmele ei, vorbind modest despre sine, dar izbucnind in lacrimi amintindu-si de Marcello Mastroianni. Sophia Loren are ceea ce multor vedete de azi le lipseste – nu e vorba doar de talent, ci de naturalete. Ea e din alta lume, e autentica. Ea e „bellissima” cum i-a strigat ca un apucat un domn din spatele meu.

„Nu cred ca trebuie sa fii frumoasa cand esti tanara ca sa te lansezi mai usor. Trebuie sa fii interesanta. Cand am inceput eu, nu eram deloc fotogenica. Aveam gura prea mare, nasul prea lung, producatorii nu voiau sa ma ia in filme. Dar pe urma am inceput sa lucrez cu operatori buni care au facut astfel incat nasul meu sa devina tot mai mic. Niciodata n-am fost de acord cu operatiile estetice. Pe fata mea toate sunt si azi la locul lor”.

Acestea sunt cuvintele uneia dintre cele mai frumoase femei din lume, intr-o epoca in care canoanele de frumusete si regulile in general ne formateaza tot mai mult, facandu-ne sa ne dorim sa semanam cu ceilalti pentru a ne simti in regula cu noi insine.

Cu o cariera legendara in spate – a lucrat 20 de ani si a facut 14 filme cu Vittorio de Sica, a marcat cinematograful italian si mondial prin filme de neuitat, a luat premii peste premii (a fost, printre altele, prima italianca distinsa cu Oscarul de interpretare, pentru „La ciociara” , in1961), i-a avut ca parteneri pe unii dintre cei mai fermecatori actori ai lumii (Marcello Mastroianni, Marlon Brando, Cary Grant, Charlton Heston) – Sophia Loren are in continuare curajul de a fi ea insasi.

„E foarte timida, cand am invitat-o sa tina acest masterclass mi-a spus ca nu e profesoara”, a marturisit Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes, prezentand-o.

„Intr-adevar, sunt foarte atenta la cum ma port pentru ca de mica parintii nu au reusit sa ma educe prea mult, de aceea tot timpul mi-a fost frica sa nu ma fac de ras, sa nu gresesc. Dar viata mi-a aratat incet-incet ca m-am inselat, m-a facut sa vorbesc mai mult cu mine si mi-a scos in cale oamenii care sa ma ajute, exact cand am avut nevoie de ei. Si azi aceste persoane favorabile apar exact cand trebuie”.

Sophia Loren era imbracata ieri seara cu totul in alb – cizme cu toc si sacou cu paiete peste pantaloni drepti. Parul ii e roscat, des si frumos coafat, pare mult mai tanara. N-a intrebat-o nimeni care ii e secretul, dar ni l-a livrat printre randuri: „Viata nu e usoara, mai ales cand traiesti asa mult.Nu vreau sa spun cati ani am, desi sunt convinsa ca stiti deja (n.red. rade cochet, in timp ce sala aplauda, si continua accentuand), dar sunt mandra de cei 80 de ani ai mei.

Venirea la Cannes e pentru mine un fel de victorie. Filmul facut cu baiatul meu (n.red. –la Cannes a fost prezentat scurtmetrajul „Voce umana”, regizat recent de fiul sau, Edoardo Ponti) mi-a dat pofta sa mai fac si alte lucruri si sa continui pentru ca viata e frumoasa. E important sa continui sa faci ceea ce stii sa faci cel mai bine”.

Sophia Loren e un sac nesfarsit de povesti. Pacat ca moderatoarea franceza n-a stiut cum sa o faca sa vorbeasca mai mult, ci a lasat-o doar sa intredeschida usa spre o lume inaccesibila pentru noi.

Tot ne-a povestit cat de greu i-a fost la Roma pana sa se lanseze cu „Aurul din Neapole”, de Vittorio De Sica, pentru ca ea si familia ei erau atat de saraci incat de multe ori in scenele de dans din filme aproape ca lesina de foame.

Sau, intrebata cum a lucrat cu De Sica, a spus: „Cu el nu existau lucruri imposibil de facut. In „La ciociara” scenele cele mai importante, cele dinspre final, le-am facut o singura data pentru ca De Sica avea o incredere imensa in mine”.

Cu aceeasi dragalasenie, Sophia Loren ne-a povestit cum a aflat vestea castigarii Oscarului, la 6 dimineata in Italia („Nu m-am dus in America pentru ca ma gandeam ca as lesina daca as castiga, si preferam sa lesin acasa (….) dar, cand am aflat ca am castigat, am inceput sa sar prin camera si sa spun ca sunt cea mai buna. M-am simtit vedeta toata ziua”.

N-a fost nimic jucat nici cand, pe nepusa masa, a inceput sa planga atunci cand discutia a ajuns la Marcello Mastroianni, cu care a facut 12 filme („Marcello e in inima mea.”).

Iar sfatul pe care l-a dat tinerilor actori e printre cele mai realiste si mai adevarate sfaturi pe care cineva le poate primi, indiferent ca vrea sa se faca actor sau inginer silvic: „Trebuie sa stii ce vrei sa faci si, daca vrei sa reusesti, trebuie sa te gandesti doar la acel lucru, zi de zi. Daca tu crezi ca viata ta va fi mai frumoasa avand acel lucru, poate ca intr-o zi vei avea noroc si vei intalni persoanele care te pot ajuta, dar trebuie sa fii concentrat suta la suta pe visul tau.”

In acest timp….

… Festivalul de la Cannes isi continua drumul. Atelierul ScriptEast, care s-a desfasurat pe durata intregului an dar care si-a anuntat castigatorii pe Croazeta, i-a adus Andreei Valean o Mentiune Speciala pentru scenariul de lungmetraj „Viata bate realitatea”/ “Life Beats Reality”, in vreme ce Premiul “Krzysztof Kieslowski” a fost acordat scenariului “’merican Chick de Evita Naušová si Viktor Tauš (Cehia).

Debutul in lungmetraj al lui Ryan Gosling, „Lost River”, e dezamagitor. Inspirat de stilistica lui David Lynch via Nicolas Winding Refn, actorul canadian baga culori multe, lumini, sabii laser, muzica pretentioasa intr-o poveste mult prea golasa despre o mama singura (Christina Hendricks) care creste doi copii intr-o lume pusa pe castig. Filmul a fost huiduit de jurnalisti, unii au si spus ca, daca nu era regizat de o vedeta, filmul n-ar fi ajuns in selectie. Dar Ryan Gosling si-a facut damblaua.

Dezamagitor dar in alt registru e „The Search”, de Michel Hazanavicius, a carui poveste se petrece in 1999 in Cecenia si care e exact genul de film plin de bune intentii, dar pe langa miez, al unui occidental despre o problema din est. Berenice Bejo si Annette Bening incearca sa-si lase la garderoba statutul de star, dar e un copil in film care face toti banii si pentru care merita ca filmul sa fie facut.

Proiectul de lungmetraj franco-armean „Territoria”, produs de Dan Burlac si regizat de Nora Martirosyan, a fost recompensat cu premiul la L’Atelier de la Cinéfondation, care a avut loc între 16 şi 22 mai la Cannes. „Territoria”, a carui actiune” se petrece în Nagorno-Karabah, este primul film pe care Dan Burlac il va produce in Franta.

„Maidan”, documentarul lui Serghei Loznitsa despre protestele de la Kiev , e impresionant si eficace. Dar despre el voi vorbi in corespondenta urmatoare.