Sari direct la conținut

Coronavirus în România: Aproximativ trei milioane de elevi stau acasă începând de miercuri până în 22 martie / Măsura, posibil să fie prelungită

HotNews.ro
Coronavirus în România: Aproximativ trei milioane de elevi stau acasă începând de miercuri până în 22 martie / Măsura, posibil să fie prelungită

​Aproximativ 3 milioane de elevi stau acasă începând de miercuri și până în 22 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii, care a fost luată pentru a limita răspândirea infecțiilor cu noul tip de coronavirus. În România, numărul cazurilor de îmbolnăvire a ajuns la 29.

Creşele, grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale, liceele şi şcolile profesionale îşi întrerup cursurile începând de miercuri şi până pe data de 22 martie, după cum a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. After-schol-urile rămân deschise.

„Această măsură se referă la toate unităţile de învăţământ preuniversitar, fie de stat, fie învăţământ particular. Este vorba despre unităţile de învăţământ preşcolar, adică grădiniţe, primar, gimnazial, liceal şi postliceal. Toate unităţile de învăţământ preuniversitar”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

Tot luni a fost decisă şi suspendarea tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Șapte măsuri luate de Ministerul Educației după închiderea școlilor

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat se amână, activitățile extrașcolare sunt anulate, iar activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor – sunt câteva dintre măsurile luate marți de Ministerul Educației și Cercetării după anunțarea închiderii școlii.

Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare mai multe măsuri pe care trebuie să le aibă în vedere:

  • 1. Simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  • 2. Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor.
  • 3. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020.
  • 4. Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.
  • 5. Toate activitățile extrașcolare sunt și acestea anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  • 6. Activitățile din cadrul programului „Școală după școală” (afterschool) care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.
  • 7. De asemenea, conform hotărârii CNSSU, programele de studii privind schimbul de experiență, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr.6/09.03.2020)

Cum vrea Ministerul Educației să recupereze cursurile

Profesorii pot folosi aplicațiile educaționale oferite gratuit de Google și Microsoft: G Suite Education și Office 365 A1, arată ministrul Educației într-o adresă trimisă marți către inspectoratele școlare, adresă în care spune că încurajează realizarea de cursuri suport pentru elevi, asistate de tehnologie. De asemenea, mai arată MEC, în acest demers profesorii vor fi susținuți de Casa Corpului Didactic și de experții e-learning din cadrul proiectului CRED, prin care sunt pregătiți 55.000 de profesori.

În același document, Ministerul Educației arată că în parteneriat cu Televiziunea Română va realiza cursuri pentru toate nivelurile de învățământ, cu prioritate pentru clasele a VIII-a și a XII-a, pentru a asigura continuitatea în pregătirea în vederea susținerii examenelor naționale.

”Detaliile privind grila de programe pentru Teleșcoală vor fi comunicate în cel mai scurt timp, se arată în adresa trimisă către inspectorate. Profesorii pot menține în această perioadă legătura cu elevii lor prin orice mijloace tehnice de comunicare”, se arată în adresa către inspectoratele școlare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro