Creta cu toc si buretele mecanic Un elev din Onesti este cel mai tanar inventator din lume
O dimineata ploioasa de mai. Usa redactiei se deschide si incaperea devine parca mai luminoasa atunci cand isi face aparitia un domn in varsta, „bunicul celui mai tanar inventator din lume“, asa cum ni se prezinta. Chipul radiaza de mandrie, si, pe masura ce ne povesteste despre nepotul sau, ne face partasi la marea lui bucurie.
„Se numeste Bogdan Colpos, este elev in clasa a treia a Scolii nr.8 din Onesti si a castigat «Cupa pentru cel mai tanar inventator» din lume si medalia de aur pentru inventiile prezentate“, isi incepe povestirea Vasile Lupu, bunicul micutului inventator.
Premiile i-au fost acordate in cadrul Expozitiei Internationale de Inventica „Arhimede“, organizata la Moscova, in perioada 30 martie – 2 aprilie 2004.
„Numele nepotelului meu apare si in editia a XVI a «Simpozionului International Inventica – performanta si creativitate», mai precizeaza bunicul.
Creta buclucasa
Inventiile copilului in varsta de numai noua ani sunt un dispozitiv de stergere a tablei scolare si un toc pentru creta.
Varianta igienica si ecologica a clasicului burete de sters tabla este compusa din doi scripeti fixati pe marginile tablei, care sustin trei tije, doua reprezentand suporti de burete – unul umed si unul uscat – si una cu maner de deplasare dreapta – stanga. Dispozitivul prezinta avantajul ca stergerea tablei se realizeaza integral si dintr-o singura miscare, iar rezultatul este uimitor.
„Totul a inceput acum cativa ani, atunci cand Bogdan a incercat sa deseneze cu creta, dar nu o putea suporta in palme. Ca sa se poata juca trebuia sa o inveleasca in hartie“ isi aminteste bunicul micului inventator. „Bogdan este un copil bun, cuminte si care invata foarte bine. De cele mai multe ori cand stergea tabla, apa ii siroia pana la coate.
Stiu ca nu suporta creta si ca i-a cerut ajutorul bunicului sau, inventator de asemenea“, ne-a declarat Margareta Agapi, directoarea scolii in care invata Bogdan.
Nepotul si bunicul, o echipa
„Bunicule, ce-ar fi sa putem sterge tabla ca pe un parbriz, iar creta sa iasa dintr-un toc la fel ca un pix?“ sunt intrebarile pe care Bogdan i le-a adresat bunicului sau si care nu au ramas fara raspuns. „In toate l-am ajutat. Asa s-au nascut inventiile lui Bogdan si asa era si firesc sa fie. El a avut ideea, amandoi am pus-o in practica.
Un mare profesor universitar de la Iasi l-a felicitat personal pe Bogdan pentru ca a reusit sa faca ceea ce zeci de generatii nu au fost in stare“, mai precizeaza Vasile Lupu. Dispozitivul inventat de Bogdan este aplicat ca model la el in clasa. Dar trebuie omologat de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Abia dupa aceea va putea fi produs si comercializat.
Pentru ca acest lucru sa fie posibil, inventiile lui Bogdan trebuie sa participe si sa obtina premii la doua targuri internationale de profil. Nepotul si bunicul asteapta cu nerabdare Simpozionul International de la Geneva, de anul viitor.