Critici din CSM la adresa referendumului magistraților, anunțat de Nicușor Dan. „Ca și cum Justiția ar anunța un referendum pentru demiterea președintelui”
Judecătorul Alin Ene, membru al CSM, critică declaraţiile preşedintelui Nicuşor Dan privind organizarea unui referendum în Justiţie, afirmând că acestea sunt „absolut inacceptabile în orice stat democratic”, informează Agerpres.
„România – STAT DE DREPT sau NU? Nu există niciun temei de drept care să permită preşedintelui ţării organizarea unui ‘referendum în cadrul corpului magistraţilor’ pentru ‘plecarea CSM’. Pentru a înţelege mai uşor încălcarea separaţiei puterilor în stat, e ca şi cum Justiţia ar organiza un referendum naţional pentru demiterea Preşedintelui României ori pentru dizolvarea Parlamentului”, a scris el pe Facebook.
„Încredere oarbă și speranțe deșarte”
Acesta face referire şi la numărul redus de magistraţi care au decis să participe la discuţiile de la Cotroceni.
„Chiar dacă s-ar realiza o atare consultare, aceasta nu ar conduce decât la o nouă dezamăgire pentru preşedinte, deja dezamăgit că din 885 (nu 1.000) de semnatari ai unei petiţii care susţine libertatea de exprimare (din care majoritatea covârşitoare procurori şi pensionari), doar 20 au vrut să se întâlnească cu acesta. Probabil sfătuitorii pe justiţie i-au prezentat acea listă denaturat, drept magistraţi nemulţumiţi de CSM şi, de acolo, încrederea oarbă şi speranţele deşarte”, a spus Ene.
Potrivit acestuia, membrii CSM „pleacă de urgenţă” doar dacă Adunările Generale decid revocarea acestora.
„Deci sigur nu atunci când vrea un om, fie el chiar şi Preşedintele ţării, care nu are nicio atribuţie în organizarea şi administrarea Justiţiei, tocmai aceasta fiind garanţia separaţiei puterilor în stat, specifică statului de drept. Dacă tot pornim pe drumul plebiscitului, poate ar trebui să renunţăm la discriminare şi să tratăm toate puterile statului în mod similar. Aşadar, pe când un referendum pentru a stabili dacă Guvernul, Parlamentul şi Preşedintele României se mai bucură de susţinerea poporului?”, a arătat judecătorul.
În opinia acestuia, asemenea declaraţii ale şefului statului sunt absolut inacceptabile în orice stat democratic.
„Până atunci, a se nota că asemenea declaraţii şi demersuri sunt absolut inacceptabile în orice stat democratic. Sigur că ele sunt probabil fireşti în state mai puţin democratice, pe care poate că nu ar trebui să ni le setăm drept exemple de bune practici. Deci întrebarea este foarte simplă: ce viitor vrem pentru România? Ne dorim democraţie, stat de drept, UE? Sau o luăm în direcţia opusă? Nu există un răspuns corect. Majoritatea decide, cât încă mai suntem o democraţie”, a conchis Alin Ene.
Nicușor Dan anunță un referendum în corpul magistraților
Președintele Nicușor Dan a anunţat ieri că a primit de la magistraţi „sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiţie”, înaintea consultărilor de luni cu reprezentanţii acestora.
„Aşa cum am promis, le parcurg în acest weekend, iar la finalul zilei de luni voi reveni cu concluzii, după discuţiile cu cei care s-au înscris în audienţă. Consultările de luni vor avea loc în mai multe runde de discuţii: atât cu grupuri de magistraţi care doresc să participe împreună, cât şi individual, cu cei care au solicitat explicit acest lucru în e-mail”, a scris preşedintele sâmbătă pe Facebook.
Tot sâmbătă, Nicușor Dan a anunțat că o decizie recentă a Curții Constituționale îi dă dreptul să sesizeze CCR cu privire la o lege, pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar și în cazul în care proiectul a trecut prin reexaminarea Parlamentului.
Iar duminică, șeful statului a anunţat, într-o declaraţie de presă la Cotroceni, că va iniţia în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraţilor cu o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.
Legat de discuțiile de mâine cu magistrații la Cotroceni, președintele a spus că „extrem de puţini magistraţi” şi-au exprimat intenţia de a veni: „Am ajuns la propuneri nepotrivite, chiar colegi de-ai mei să-i preia din benzinării ca să nu se vadă că intră”.
