Sari direct la conținut

Cronică de film: Revăzând „METRONOMUL”

Contributors.ro
Mircea Morariu, Foto: Arhiva personala
Mircea Morariu, Foto: Arhiva personala

Am revăzut zilele trecute, grație TVR Cultural, Metronom, debutul în lung metraj artistic al regizorului Alexandru Belc. Film ce a ajuns pe marile ecrane din România după ce a fost distins la Cannes pentru regie, la secțiunea Un certain regard.

Mai văzusem filmul în toamnă, iar în ceea ce am scris atunci mi-am exprimat dezamăgirea pentru faptul că în Metronom e foarte puțin vorba despre celebra emisiune de la Radio Europa. Transferată pe unde scurte, grație intuiției geniale a celui mai popular director al postului, legendarul Noel Bernard, după ce difuzarea ei nu a mai fost posibilă la Radio București.

Confruntat tot mai mult cu rigorile cenzurii, cu restrângerea libertății, a independenței editoriale, realizatorul binecunoscutului program, Cornel Chiriac, a profitat de o viză turistică în Cehoslovacia și nu s-a mai întors în România, a ajuns apoi în lagărul de refugiați de la Traiskirchen în așteptarea azilului politic, de unde a fost adus de Noel Bernard la Radioul de la München. Tinerii din film, elevi la un liceu bucureștean de elită, se reunesc la ceea ce în 1972, anul în care se petrece acțiunea, se numea ceai. Ascultă muzică, dansează îndelung pe muzica superbă a lui Mircea Florian. La un moment dat, ascultă emisiunea lui Cornel Chiriac, recte o ediție dedicată amintirii lui Jim Morrison. Îi scriu realizatorului de la München, cerându-i difuzarea unor muzici pe care postul de radio București nu mai avea voie să le transmită.

Tinerii în cauză habar nu aveau că încă din 1971, după devastatoarele Teze din iulie, cetățenilor români le fusese interzisă ascultarea posturilor de radio străine socotite ostile, iar trimiterea de misive către aceste oficine ale propagandei capitaliste, unde lucrau transfugi dispuși să își vândă țara pentru un pumn de dolari, devenise păcat de moarte. Tinerii din filmul lui Alexandru Belc nu știau nici că unul dintre ei, Sorin, devenise, ca urmare a unui șantaj, informator al Securității. Că acesta va veni la ceai cu misiunea precisă de a informa organele Statului despre tot ce s-a petrecut acolo. Sorin a venit conștient că trebuie să își facă datoria, dar și convins că nu o va întâlni acolo pe Ana. Iubita lui de care oricum se va despărți fiindcă, peste foarte puțin timp, el și familia lui vor pleca definitiv în Germania.

În filmul lui Alexandru Belc se aude semnalul muzical al emisiunii, se aude vocea Ioanei Crișan (Trudi Dumitrescu), cea care a anunțat începerea programului cu pricina, din 1969 și până în martie 1975 când Chiriac și-a pierdut viața în condiții nedeslușite pe deplin nici până azi, dar și după ce Metronomul a trecut în sarcina lui Radu Teodor (Radu Maltopol). Se aude și vocea ctitorului emisiunii. Și cam atât. Filmul este foarte puțin unul despre Cornel Chiriac, de aici și dezamăgirea mea, exprimată în cronica publicată în octombrie 2022. Adică la exact 50 de ani de la consumarea întâmplărilor narate în film.

Am revăzut, așadar, filmul. De data aceasta din condiția de spectator prevenit. Care nu mai prea avea motive să își facă iluzii. Care nu mai aștepta să vadă neapărat un film despre Chiriac, Meronomul lui și Radio Europa Liberă. Tocmai de aceea am apreciat de data aceasta mai mult decât am făcut-o prima oară calitatea operațiunii de reconstituire. Dacă punem la o parte faptul că unora dintre actori regizorul le-a permis să își păstreze o podoabă capilară mult prea bogată prin comparație cu directivele și indicațiile prețioase ale epocii, reconstituirea e, după părerea mea, fără cusur. E exemplar decorul Ioanei Covalcic, designul interior al apartamentelor din 1972 e reconstituit ca la carte, ca la carte fiind și dansurile (totuși poate prea lungi) de a căror autenticitate s-a ocupat Paul Dunca.

Cu toate Tezele din iulie, cu toată evidenta strângere a șurubului ideologic, în 1972 românii o duceau materialicește încă relativ bine. În magazine se găseau nu, nu de toate, dar încă mai erau cafea, și alte delicatese. Doar libertate nu era. Era, în schimb, furia și omniprezența Securității. Tocmai această furie mi s-a părut a fi excelent surprinsă în Metronomul lui Alexandru Belc. Chiar dacă au fost critici de film ce i-au reproșat lui Vlad Ivanov că se repetă, Anchetatorii poliției politice comuniste erau și Jim, și Jeff ( a se vedea diferențele bine marcate dintre personajele jucate de Alin Florea și Vlad Ivanov), nu aveau nici un fel de scrupul, exercitau teroarea fizică și psihică asupra unor tineri care ce făcuseră? Ascultaseră muzică, o muzică ce le fusese interzisă de un regim din ce în ce mai draconic, și îi scriseseră celui devenit un fel de simbol al libertății, al non-conformismului, al dreptului de a gândi liber și de a spune și scrie ceea ce gândești.

Această revenire la regimul de teroare împrumutată din arsenalul stalinismului era acceptată tacit și resemnat de adulți (semnificativ comportamentul părinților Anei, foare bine jucați de Andreea Bibiri și Mihai Călin), iar acceptarea începuse să prindă rădăcini și în mintea tinerilor. Relevantă conduita personajului jucat de Mara Vicol. Sorin vine la ceea ce azi numim party convins că trebuie să își respecte angajamentul fiindcă altfel ar putea avea de suportat consecințe. I s-ar putea retrage pașaportul. Dreptul de a pleca definitiv din țară. Ana are mica ei revoltă. Pe urmă cedează. Cei doi sunt excelent jucați de Șerban Lazarovici și de Mara Bugarin.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro