Cât au costat schimbările climatice anul trecut? O lecție pentru viitorul planetei

A devenit a doua natură pentru mass media și unii oameni să lege evenimentele meteo de schimbările climatice. Mai precis, uragane, taifunuri, inundații, secete, ori focuri de pădure ar fi provocate în prezent de încălzirea globală antropogenă[1].

Nu este de mirare, așadar, că un raport publicat în ultima săptămână a anului trecut și care a sugerat un răspuns la întrebarea Cât au costat schimbările climatice în 2018? – $85 miliarde, a făcut multe valuri mediatice.

Intitulat Counting The Cost: A Year of Climate Breakdown, documentul a fost întocmit de ONG-ul britanic Christian Aid, beneficiarul unor subvenții substanțiale, guvernamentale și private, care, anul trecut, au depășit £117 milioane.

Raportul britanic a adunat costurile a 10 evenimente meteorologice extreme și adaugă niște concluzii alarmiste, fără nicio analiză a legăturilor existente între aceste evenimente și schimbările climatice. Este ca și cum s-ar aduna costurilor principalelor falimente bancare de anul trecut și apoi cineva ar declara: Iată costul Brexit-ului, fără să menționeze falimentele care ar fi avut loc orișicum. Sau altcineva ar aduna veniturile tuturor noilor firme și apoi ar pretinde: Iată beneficiile Brexit-ului.[2]

Cu alte cuvinte, când vorbim despre costuri, contextele sunt importante pentru a nu trage concluzii pripite și greșite. Să exemplific:

1. Uragane

Cele mai ridicate costuri ale dezastrelor meteo din 2018 aparțin uraganelor Florence ($17 miliarde) și Michael ($15 miliarde), ambele lovind Statele Unite ale Americii. Deși sumele invocate sunt mari, este greșită sugestia din raportul Christian Aid că încălzirea globală ar duce la creșterea numărului uraganelor.

În SUA, începând din 1900 până în 2017, trendul celor 197 uragane care au atins uscatul este în scădere. Costurile asociate cu distrugerile produse de ele sunt în creștere, dar nu din cauza încălzirii globale.

O analiza contextuală trebuie să includă o serie de factori absolut esențiali pentru a obține o perspectivă corectă.

În ultimul secol, populația SUA s-a mărit de 4 ori, dar în zonele costale, creșterea populației a fost de 50 ori.

Casele au devenit tot mai mari și au tot mai multe dependințe scumpe. Acolo unde uraganul Florence a lovit uscatul, numărul caselor era mai mic de 800.000 în 1940. În 2018, numărul lor a ajuns la 11,3 milioane, adică s-a înregistrat o creștere de peste 14 ori.

Cu alte cuvinte, o simplă afirmație că cele două uragane majore de anul trecut au produs pierderi materiale de $32 miliarde nu este suficientă. Costurile trebuie ajustate (normalizate) pentru a reflecta creșterea populației, a numărului de case, a inflației și a venitului per-capita. Este exact ce au făcut un grup de cercetători într-un important articol publicat luna trecută în Nature.[3]

Folosind două metodologii diferite de normalizare a costurilor daunelor produse de uraganele care au lovit America în perioada 1900 – 2017 (Fig. 1), autorii demonstrează că nu există o creștere a acestor costuri, ci, în realitate, „au un grad foarte ridicat de consistență”. Ambele metodologii de normalizare au produs rezultate foarte asemănătoare.

Fig. 1. Costurile anuale normalizate ale daunelor produse de uraganele din SUA, în perioada 1900 – 2017:

a. Folosind metodologia de normalizare PL18 (s-a ținut cont de creșterea populației, a inflației și a venitului per-capita).

b. Folosind metodologia de normalizare CL18 (s-a ținut cont de numărul de locuințe afectate, inflație, venitul pe locuință).

Linia neagră punctată reprezintă o medie a costurilor pe 11 ani. (Sursa [3])

Articolul din Nature raportează că pierderile totale normalizate cauzate de uraganele care au lovit SUA în ultimul secol se ridică la $2.000 miliarde, adică la mai puțin de $17 miliarde pe an. Această sumă reprezintă circa 0,04% din PIB-ul global american. Luând în considerație creșterea prosperității, creatoare a unei mai mari reziliențe la uragane, aceste costuri sunt estimate să scadă la 0,01% din PIB până în 2100. Iar dacă efectele încălzirii globale antropogene nu vor fi „remediate”, uraganele vor fi mai puține, dar mai puternice, ceea ce va însemna o creștere a costurilor cu 0,02% din PIB. Adică, în cazul celui mai pesimist scenariu, uraganele ne vor sărăci cu mai puțin în 2100 decât au făcut-o în 2018.

De aceea, nu găsesc justificată poziția alarmistă a raportului Christian Aid, prin care cititorii sunt isterizați cu afirmații apocaliptice despre „încălzirea catastrofică” în urma căreia uraganele de anul trecut și alte evenimente meteo similare vor deveni nesemnificative – viitorul va fi negru, o iminentă catastrofă climatică.

Conexia încălzire globală – intensificarea uraganelor este o simplă distragere de la adevărata problemă cu care se confruntă Statele Unite: vulnerabilitatea zonelor aflate în calea uraganelor.

Zonele litorale atrag un număr mare de oameni. Din Maine până în Texas, zona de coastă este plină de case noi, de blocuri de condominii și orașe construite pe nisip, toate așteptând următoarea furtună care va amenința locuitorii și visele lor.

Există acum aproximativ 45 de milioane de rezidenți permanenți de-a lungul zonei litorale predispuse la uragan, iar populația continuă să crească. În ariile însorite extinse din Texas prin cele două Caroline, Louisiana și Alabama, a avut loc cea mai rapidă creștere a populației. Florida, unde uraganele sunt cele mai frecvente, este liderul național al statelor cu noi locuitori. În plus, pe lângă rezidenții permanenți, populațiile sezoniere de vacanță, weekend-uri și sărbători, se „umflă” în unele zone de coastă de 10 până la 100 de ori.

Autoritățile n-ar trebui să permită atât de multe case în zonele de coastă sau pe terasele aluvionare, inundabile. Numai că unii oameni nu înțeleg/acceptă aceste cerințe.

Mi-amintesc că, după ce super-furtuna Sandy a distrus în 2012 multe case de vacanță și locuințe permanente de pe coasta Atlanticului în New Jersey, guvernatorul Chris Christy a vrut să-i ajute pe concetățenii săi prin construirea, de-a lungul țărmului, a unui zid protector (sea wall), suficient de înalt pentru a stopa inundarea plajelor de pe urma uraganelor. Propunerea guvernatorului a fost însă respinsă cu mânie și indignare de proprietarii sinistrați: Cum să înalți un zid, dom’le? Păi mie-mi place să-mi beau cafeaua pe terasă și să am vederea la ocean ne-obstrucționată! [4]

2. Inundații

Pe lista calamităților meteo de anul trecut, pe lângă uragane, sunt incluse și inundațiile din Kerala, India, care ar fi produs pagube valorând $3,7 miliarde. Raportul Christian Aid n-are nici un dubiu cu privire la cauza acelor evenimente: „Inundațiile din Kerala sunt doar un exemplu al consecințelor creșterii continui a emisiilor de gaze cu efect de seră”. Numai că realitatea e departe de viziunea simplistă și falsă a autorilor raportului.

Un recent studiu peer-reviewed, publicat în noiembrie anul trecut,[5] arată că în ultimii 66 ani nu a existat o creștere a precipitațiilor în statul indian Kerala și că inundațiile din 2018 n-au avut nimic de-a face cu încălzirea globală antropogenă. Ele au fost datorate unor condiții atmosferice anomale. Severitatea inundațiilor din Kerala 2018 și daunele provocate au fost amplificate de mai mulți factori non-climatici, incluzând schimbări ale modului de utilizare și de acoperire cu vegetație a unor terenuri, condiții hidrologice pre-existente, operații de stocare a apei în rezervoare, construcții pe terenuri inundabile etc.

Desigur, pentru mass-media ahtiată de breaking news și eco-activiștii dornici să tragă din orice poziție și cu orice armă în încălzirea globală antropogenă, datele și rezultatele cercetătorilor indieni nu prezintă nici un interes: nu atrag mesaje virale pe rețelele de socializare, nu se înroșește blogosfera de strigăte isterico-alarmiste, nu se pot declanșa proteste împotriva SUA (China nu se pune la socoteală, deși e vecina Indiei) ș.a.m.d.

3. Incendii ale vegetației sălbatice

Un alt exemplu de calamitate meteo care ar fi fost provocată de încălzirea globală, conform raportului Christian Aid, sunt două incendii din California, care au produs pagube variind între $9 – $13 miliarde.

Despre incendiile din California am scris în detaliu anul trecut în luna august (Un mit „fierbinte”: Încălzirea globală și incendiile). Existența unor perioade extinse de secetă a favorizat uscarea vegetației și aceasta ar fi singura conexie cu schimbările climatice. Dar mult mai importanți sunt alți factori, non-climatici. US National Park Service a declarat:

Incendiile vegetației sălbatice pot fi cauzate de natură, prin trăsnete și curgeri de lavă, dar cele mai multe sunt cauzate de oameni.

Peste 90% din incendiile sălbatice din Statele Unite sunt cauzate de oameni. Incendiile cauzate de om rezultă din focurile de tabără rămase nesupravegheate, arderea resturilor, țigaretele neglijent aruncate și actele intenționate de incendiere.

California se mai confruntă și cu alte probleme care afectează negativ și amplifică în mod dezastruos efectele incendiilor naturale.

Pe 12 decembrie 2017, USDA Forest Service a anunțat că în California existau 129 milioane copaci uscați. La care trebuie adăugate imense cantități de ierburi și tufișuri uscate, rămase nearse din cauza suprimării incendiilor din anii precedenți. Cu alte cuvinte, s-a creat o bombă incendiară căreia îi lipsește doar fitilul pentru a exploda. Și explozia s-a produs anul trecut.

Vinovații nu trebuie căutați doar în direcția încălzirii globale, cum pretind anumite mass-media.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro