Câteva gânduri despre Clujul meu în anul 2023. (Opinie de Radu Mârza)

Textul de față dospește de câțiva ani, am mai răbufnit câte un pic în lunile trecute (pe Facebook), dar acum povestea cu grupul statuar ”Școala Ardeleană” a umplut paharul până peste margini.

Avem un oraș frumos, splendid, o comoară, un oraș-comoară – și nu este doar o metaforă frumoasă, ci realitatea. Este un oraș pe care îl iubesc, de care sunt mândru și din care nu aș pleca. Chiar nu aș pleca! Este un oraș care are de toate: istorie – urbanitate – monumente istorice – diversitate etnică și confesională – viață culturală bogată – șase universități dintre cele mai bune din țară (o cetate universitară!) – biblioteci și muzee pline de comori – orașul ne este traversat de un râu frumos și cu potențial – avem echipe de fotbal, baschet și alte sporturi – avem festivaluri – avem viață economică – avem prosperitate – avem aeroport de importanță regională și internațională – suntem vizitați de (mulți) străini, universitățile noastre au sute de studenți străini – avem peisaje frumoase. Clujul este binecuvântat cu multe, cu foarte multe. Desigur că mai este loc de destule, de exemplu la capitolul spații verzi, infrastructură și mobilitate stăm (mai) prost.

Dar nu acesta este rostul acestui articol, ca să enumăr ce este bine și ce nu este bine.

Avem o istorie administrativă care după 1990 a marcat puternic viața urbei noastre, a fost epoca Funar cu nebuniile și imobilismul ei, acum trăim de mulți ani în epoca Boc, care a adus o reală schimbare în Cluj după coșmarul funariot, orașul nostru a progresat frumos, a devenit mai curat, mai modern, troleibuze mai bune, autobuze electrice, benzi dedicate pentru transportul în comun (este loc și de mai bine), benzi de bicicletă (idem), malluri și supermarketuri, buna guvernare locală s-a simțit pe stradă și am simțit-o fiecare acasă. Le simțim și acum, dar parcă ceva nu merge.

Sunt mai multe lucruri care nu merg, eu o să mă refer aici la Clujul istoric, Clujul care trăiește din istorie și monumentele istorice. Niciodată nu am avut impresia că municipalitatea este foarte atentă – așa cum mi-ar fi plăcut mie – cu istoria și monumentele istorice. Sigur, la nivel declarativ istoria este pe poziții fruntașe, este bună să ne lăudăm, dar ea rămâne undeva acolo… suspendată în aer. Căci realitatea de pe teren este alta. Peisajul urban al Clujului este într-o uriașă transformare în ultimii 5-10 ani, se construiește în draci, ceea ce nu este o problemă, doar că atunci când vine vorba de conservarea istoriei, a unui specific istoric a unei străzi ni se spune: ”domle, hai că e numai clădirea asta, cât poate să strice în peisaj?, nu vedeți că păstrăm specificul”… facem și dregem … și după câțiva ani și după încă câteva șantiere nu mai recunoști strada. Ceea ce spun eu aici nu e vital, nu e pe viață și pe moarte, doar că la un moment dat tragi linia și constați că nu-ți mai recunoști strada… orașul.

Și nu vreau să dau exemple, ca să nu pierd ideea acestui articol, și totuși, ca să nu fiu acuzat că sunt prea vag sau că lovesc în x sau y proiect imobiliar, o să numesc niște străzi: strada Avram Iancu, strada Inochentie Micu (colț cu Potaissa, desigur), strada Fulicea, strada Babeș, strada Gheorghe Șincai, străzile Decebal și Traian și multe altele.

Pietonalizarea centrului orașului este un lucru foarte bun, este una dintre cele mai bune inițiative pe termen lung ale administrației municipale actuale, multe străzi au prins viață, de exemplu Piața Muzeului și străzile învecinate, strada Inochentie Micu și altele. Aceste străzi pietonale sunt printre cele mai mari atracții pentru clujenii și pentru vizitatorii care vor să se plimbe sau să șadă la o terasă.

În prezent sunt în lucru x străzi, care se reabilitează. Până aici, nimic rău, doar că sunt în lucru prea multe străzi, care sunt ”în lucru” deja de un an de zile și progresul de pe teren este infim. Firmele câștigătoare ale licitațiilor (ca să nu folosesc adjectivul ”abonate”) se aruncă să deschidă șantiere pe multe străzi și apoi nu au capacitatea să lucreze peste tot. Exemplele se văd cu ochiul (și piciorul) liber de către cei care umblă zilnic prin centru. Străzile respective nu sunt închise pietonilor și aceștia aleg să înoate în noroi printre buldozerele și camioanele în mișcare (de exemplu cele două segmente ale străzii Bolyai, strada Iuliu Maniu). O stradă în lucru se închide, domnule primar, ca să nu aibă acces pietonii, pentru că se pot produce accidente foarte grave. Dar măsuri se vor lua, ca la noi, după ce ceva grav se va produce. (Concitadinii mei din Mănăștur vor putea adăuga aici șantierul interminabil al străpungerii care se dorește în zona Fabricii de Bere / Platinia).

Pe strada Kogălniceanu parcă se vede luminița de la capătul tunelului.

Referitor la aceste reabilitări de străzi, două observații. 1) mașinile. Unde sunt mașinile? Nu mai sunt, ceea ce este bine. Dar unde sunt mașinile? Unde parchează cei care chiar au nevoie de mașină? (eu nu sunt unul dintre ei, eu circul prin Cluj cu bicicleta de fix 20 de ani). De pe străzile Universității, Kogălniceanu și Emmanuel de Martonne dispar zeci de locuri de parcare, poate o sută? Unii se vor învăța să folosească transportul în comun, așa cum bine ne tot spune primarul nostru, dar cei pe care transportul în comun nu-i ajută? Cu ei ce se întâmplă?

Pe strada Kogălniceanu s-a vorbit de parcare subterană, care ar fi fost o soluție excelentă pentru ceea ce scriu eu aici. Dar, din motive de costuri și pentru a nu avea bătăi de cap (inclusiv cu istoricii și arheologii), municipalitatea a preferat să uite de această idee foarte bună. Dar alte parcări subterane? Parcarea primăriei și cea din Hala Mihai Viteazul nu sunt suficiente pentru zona centrală, nu va fi suficientă nici cea privată care se construiește pe strada Avram Iancu.

2) betonăm. Senzația mea este că străzile recent reabilitate devin niște uriașe plăci de beton, în care spațiile verzi de altădată sunt înlocuite (eventual) cu tot felul de copaci. Copacii nu sunt totul, spațiu verde înseamnă mai mult decât niște copaci. Dar ceea ce nu-mi place profund este betonarea.

Și apropos de betoane… malurile Someșului. M-am bucurat foarte mult anii trecuți când a început să se vorbească despre reabilitarea malurilor Someșului, punere în valoare etc. etc. S-a început în zona Grigorescu. Excelent. Dar de câte ori merg cu tramvaiul spre Mănăștur mi se face rău la privirea malurilor Someșului nostru pe care, în loc să-l punem în valoare și să-l împrietenim cu clujenii, în loc să-i coborâm pe clujeni să se plimbe sau să facă jogging sau să se dea cu bicicleta lângă apă, noi legăm Someșul în lanțuri de beton.Contrinuati lectura articolului pe Contributors.ro