Cu Basescu (de Traian Ungureanu)

Basescu? Un presedinte fara palmares expozitional. Basescu a taiat putine panglici, n-a aruncat cu fonduri imprejur si n-a semnat tratate istorice.

Lasind la o parte mult fluierata condamnare a comunismului, primele o mie de zile cu Basescu nu au lasat in urma amprente voievodale. Si totusi, Traian Basescu e cel mai productiv si stabil om politic al Romaniei.

Primul, intr-o tara care livreaza, invariabil, de aproape 20 de ani, copiile aceluiasi prototip: politicianul redus la instinct si camuflaj, vinatorul de situatii, omul de afaceri impudice si impublice. Valoarea lui Basescu vine din diferenta. Basescu a intervenit asupra acelor elemente care dau directia unui stat si ii decid climatul public. In cazul Romaniei: justitia si politicianismul.

Justitia era o cauza pierduta. Limita legii conta doar in tabelele intocmite, periodic, de Comisia Europeana. Situatia nu e radical diferita acum, dar cauza justitiei a reaparut si se joaca. Magistratii care nu vor sa se alature sindicatului tacerii au ce spera. Dosarele de mare coruptie curg.

Traian Basescu a promovat un ministru radical, Monica Macovei, si a sustinut, in gura mare, indrazneala procurorilor mici, neinitiati in cultul corupt al justitiei de casa.

A doua zona de interventie a presedintelui-jucator la incheieturile sistemului e politicianismul, intrupat in mascarada complexa a jocului de-a viata parlamentara.

Parlamentele de dupa 1989 au functionat pe baza unei conjuratii legale, care le-a scos practic de sub controlul public si le-a inlesnit rolul de mesager al grupurilor de putere, al oligarhiei.

Cutia de rezonanta oligarhica a Parlamentului a primit, de regula, la intrare, o clientela fidela, asezata pe liste de partid si, deci, scutita de atingerea votului direct.

La iesire, cutia a dat majoritati prooligarhice, mascate in dosul asa-zisei diversitati de partid. O masina de vot si aliante care a bifat nevoile patronilor. Jocul a fost intrerupt de Traian Basescu.

Decizia de a aduce la putere un prim-ministru nerecomandat de asa-zisa aritmetica parlamentara a fost cel mai important act de istorie politica de dupa 1989.

Adevarat, decizia a selectionat, in C.P. Tariceanu, persoana gresita si Guvernul s-a reintors in troaca de bastina. Insa gestul lui Basescu a demonstrat ca exista viata in afara ritualului politicianist.

Faimoasa noastra resemnare in fata monstrului politic era regula. Ea a fost lovita grav de un presedinte care a luat in serios justitia si a pus la indoiala obisnuintele obscure ale vietii parlamentare (de la formarea majoritatilor la sistemul de vot).

Acesta e palmaresul lui Basescu: capacitatea de a reanima, cu mijloace insuficiente, dar directe, increderea in sansa de autoadministrare a societatii romanesti. Basescu a demonstrat ca destinul public al romanilor nu e hotarit.

De aici, enorma sa impopularitate in sistemul politic si in derivatiile sale mediatice, soldata cu o tentativa transparenta de eliminare: demiterea, la instigarea parlamentarilor.

Tot de aici, uriasa si rezistenta sa popularitate sociala. Vorbim de o mie de zile cu Basescu, dupa ce am vorbit, la vremea cuvenita, de o mie de zile sub Iliescu si de o mie de zile fara Constantinescu.

O va recunoaste, din birlogul sau Zamblogcian, pina si Adrian Nastase. Alternativa. Omul care ar fi putut conduce Romania in locul lui Basescu. Ar fi fost alta tara. Mai mica si mai trista.