Cu ce putem înlocui ţiţeiul şi gazele ruseşti şi ce piese lipsesc din puzzle

Au trecut mai bine de trei luni de la începutul războiului din Ucraina şi de când statele şi companiile europene au început să-şi facă planuri de renunţare la resursele ruseşti (înlocuire a lor). Lucrurile s-au mişcat cu o viteză nemaiîntâlnită şi deja au început să se contureze zonele de unde vor fi înlocuite cantităţile de petrol şi gaze necesare pentru România şi pentru regiunea în care ne aflăm.

Este vorba despre zona caspică, mai exact două state: Azerbaidjan, care poate deveni un important furnizor de gaze naturale al UE şi Kazahstan, care se pregăteşte să facă acelaşi lucru pe partea de ţiţei.

Cele mai recente măsuri luate la nivel european sunt cele din sectorul ţiţeiului şi al produselor petroliere. Uniunea Europeană a aprobat, în 3 iunie 2022, al șaselea pachet de sancțiuni, care prevede o renunțare etapizată la țițeiul și produsele petroliere de origine rusă. Implementarea acestei măsuri va dura şase luni pentru țiței și până la opt luni, în cazul produselor petroliere.

Majoritatea rafinăriilor din Europa au anunţat deja că vor opri complet sau partial la achiziţiile de ţiţei din Rusia sau că nu îşi vor mai reînnoi contractele existente. În acelaşi timp, însă, China şi India, care au refuzat să condamne acţiunile Rusiei din Ucraina, profită de situaţie şi cumpără ţiţei la discounturi semnificative.

Ţiţeiul rusesc, un sfert din importurile UE

Aproape jumătate dintre exporturile Rusiei de ţiţei şi produse petroliere, de circa 6,5 milioane de barili pe zi, merg către ţările europene. Pentru acestea, produsele din Rusia înseamnă un sfert din totalul importurilor.

Prin conducta Druzhba, care înseamnă “prietenie”, un million de barili pe zi de ţiţei curge din câmpurile ruseşti spre Europa, prin Belarus, în principal către rafinăriile din Germania, Olanda şi Polonia. Germania şi Polonia au anunţat deja că până la finalul anului nu vor mai cumpăra petrol rusesc.

O arteră sudică a conductei Druzhba duce ţiţei din Rusia spre Cehia, Slovacia şi Ungaria, prin Ucraina. Anul trecut, prin Ucraina au fost transportate 11,9 milioane de tone, în scădere de la 12,3 milioane în 2020, în timp ce tranzitul prin Belarus a rămas constant la 800.000 de tone.

România depinde în proporţie de 70% de importurile de ţiţei. Din totalul acestora, România aduce 30% din Rusia, iar 40% din Kazahstan.

OMV Petrom a renunţat la petrolul rusesc

În România, liderul pieţei petroliere, OMV Petrom, importa ţiţei rusesc, dar nu o mai face încă din luna martie. Compania a refuzat să indice de unde cumpără mai nou, însă a arătat că ţiţeiul importat din altă parte este mai scump, ca urmare a costurilor mai mari de transport, şi că analizează în continuare alte surse de aprovizionare.

Lukoil, a treia companie petrolieră din România, aduce ţiţei din Rusia pentru a-l prelucra la rafinăria Petrotel Ploieşti, care are o capacitate de 2,3 milioane de tone. Ţiţeiul vine prin Marea Neagră şi este descărcat la Constanţa, prin Oil Terminal.

Nici reprezentanţii Lukoil, nici cei ai statului român nu au precizat până acum ce se va întâmpla cu rafinăria dacă nu va mai putea aduce ţiţei rusesc şi nici dacă aceste produse petroliere vor putea fi suplinite din altă parte. O soluţie pentru Petrotel ar putea fi să aducă ţiţei tot din Kazahstan, spun oamenii din industrie.

Ţiţeiul poate tranzita Rusia

KazMunaiGaz, compania petrolieră de stat din Kazahstan şi proprietarul Rompetrol, a anunţat în această săptămână că restricţiile nu se aplică achizițiilor de țiței din terțe țări chiar dacă sunt încărcate în Rusia sau tranzitează Federația Rusă.

În acest moment, țițeiul din Kazahstan se comercializează sub cotațiile Urals și Siberian Light. Începând cu luna iunie a acestui an, în actele comerciale pentru vânzarea țițeiului kazah (certificatul de origine a mărfii), care este livrat prin conducta Atyrau – Samara și încărcat în porturile rusești, se va menționa denumirea de țiței „KEBCO” (Kazakh Export Blend Crude Oil). Acest lucru este necesar pentru diferențierea pe piață a țițeiului de origine kazahă.

„KMG depune toate eforturile pentru a asigura un export stabil și în condiții de siguranță pentru țițeiul kazah. S-a ajuns la înțelegerea privind accesul nelimitat la țițeiul care tranzitează Federația Rusă, pe piața europeană, fapt care va permite asigurarea cu țiței propriu a rafinăriei Petromidia, deținută de KMG International, precum și a altor clienți ai țițeiului nostru”, a declarat Magzum Myrzagaliev, directorul executiv al KazMunayGas, potrivit unui comunicat al companiei.

Vizite dese în Azerbaidjan

În ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze, autorităţile române au făcut în ultima vreme mai multe deplasări la Baku, Azerbaidjan, delegaţiile fiind conduse chiar de ministrul de resort, Virgil Popescu.

“Sperăm să încheiem cât mai repede un contract de achiziţie a gazelor din Azerbaidjan”, a spus unul dintre participanţii la discuţii, pentru Hotnews.ro.

“Am făcut progrese substanţiale în ultimele luni în relaţiile bilaterale. Azerii sunt interesaţi să aducă gaze în Uniunea Europeană, iar sancţiunile asupra resurselor ruseşti îi avantajează foarte mult. Şi ei doresc să semneze contracte, să suplinească gazele ruseşti”.

România are suficiente gaze din producţia internă pe timpul verii, iar importurile de acum le direcţionăm spre depozite. Însă intrarea în iarnă cu depozitele pline nu garantează că nu vom avea probleme, întrucât nu avem suficientă capacitate de extracţie. Astfel că avem nevoie de contracte de import curent de gaze pentru iarna următoare. Oricâte calcule am face, producţia internă şi gazele pe care le extragem din depozite nu ar putea acoperi vârfurile de consum din perioadele geroase. Iată de ce ne dorim să semnăm un contract cu azerii cât mai curând.

Ce lipseşte din puzzle

O piesă lipseşte însă deocamdată din acest puzzle. Este vorba despre conducta care leagă Grecia de Bulgaria. Există conducte care ar putea aduce gazele azere din zona caspică în Grecia, prin Turcia (Coridorul Sudic), există şi interconectorul Bulgaria-România. Conducta care lipseşte ar putea să fie gata în vara acestui an, spun optimiştii.

De altfel, autorităţile de la Baku au anunţat că anul acesta exporturile lor de gaze către Europa vor depăşi 10 miliarde de metri cubi, faţă de 8,2 miliarde anul trecut.

Azerbaidjan exportă în prezent gaze în Georgia, Turcia, Italia, Grecia şi Bulgaria. Săptămâna trecută, preşedintele ţării, Ilham Aliev, a declarat că Azerbaidjan este dispusă să extindă Coridorul Sud de Gaze şi să crească furnizările în Europa, în contextul creşterii cererii pe Vechiul Continent.

Coridorul Sud de gaze, care se aprovizionează din giganticul zăcământ Shah Deniz II, în sectorul azer al Mării Caspice, are o lungime de aproximativ 3.500 de kilometri şi a devenit funcţional la 31 decembrie 2020. Este format din gazoductul Transadriatic (TAP), ultimul tronson, care conectează gazoductul Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) la frontiera turco-greacă Kipoi, traversează Grecia şi Albania şi Marea Adriatică şi se termină în sudul Italiei.

Capacitatea TAP este în prezent de 10 miliarde mc anual, dar poate creşte la 20 miliarde mc cu adăugarea a două staţii de comprimare şi modificarea celor existente. Costul proiectului este estimat la circa 4,5 miliarde euro.

LNG, poate de anul viitor

Pe viitor, România va putea importa şi gaze provenite din LNG (gaze naturale lichefiate). Cei mai mai producători de LNG, precum SUA, Qatarul, Arabia Saudită, au anunţat şi ei că suplimentează producţia pentru a înlocui gazele ruseşti. Gazele sunt lichefiate, încărcate pe vapoare speciale şi transportate pe mare până la terminalele de regazeificare, iar o astfel de capacitate se construieşte în Grecia, la Alexandroupolis. Aceasta va fi cel mai apropiat terminal de LNG de ţara noastră, dar nu va fi gata mai devreme de mijlocul anului viitor.

În Constanţa, deşi au existat planuri în acest sens, este aproape imposibil de construit un terminal de LNG. Aceasta deoarece un terminal în oglindă ar trebui să existe în Georgia, iar gazele să fie transportate doar prin Marea Neagră, ceea ce nu ar avea sens economic. Prin Bosfor nu pot circula vapoarele care transportă LNG, acestea fiind mult prea mari.