Sari direct la conținut

Cum a intrat poezia in lume. Epoca Pound – Inapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici, invitat Radu Vancu

HotNews.ro
Inapoi la argument cu H.R. Patapievici, Foto: Librariile Humanitas
Inapoi la argument cu H.R. Patapievici, Foto: Librariile Humanitas

Joi, 28 mai, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei noi întâlniri Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici dedicată, de aceasta data, recentei apariţii a primului volum din seria de opere Ezra Pound, care va fi publicată în patru volume la Editura Humanitas Fiction. Opere I. Poezii 1908–1920 începe cu o cuprinzătoare „Introducere în viaţa lui Pound“, semnată de Horia-Roman Patapievici, menită să îi ofere cititorului român, pentru prima oară în cultura noastră, o viziune de ansamblu asupra biografiei şi operelor acestuia.

Sub aceeaşi semnătură urmează o substanţială „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, cu o amplă contextualizare a operei celebrului poet american, în care sunt analizate legăturile subtile dintre mediul în care acesta a creat şi ideile sale filozofice. Un adevărat eveniment editorial, Opere I. Poezii 1908–1920 acoperă poezia publicată de Ezra Pound înainte de Cantos în traducerea poeţilor Mircea Ivănescu şi Radu Vancu. Selecţia, îngrijirea ediţiei, cronologia, introducerea şi comentariile aparţin lui Horia-Roman Patapievici.

„Majoritatea textelor lui Ezra Pound din acest volum au fost traduse de Radu Vancu, cu excepția a unsprezece poeme, pe care, în semn de omagiu, le-am preluat din traducerile deja publicate de Mircea Ivănescu (1986), precum și din manuscrisele încredinţate de acesta Denisei Comănescu.“ – Horia-Roman Patapievici

Volumul Opere I. Poezii 1908–1920 de Ezra Pound s-a bucurat de o excepţională primire la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2015, fiind una dintre cele mai bine vândute cărţi la Editura Humanitas Fiction.

Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe Horia-Roman Patapievici, cu ocazia apariţiei volumului Partea nevăzută decide totul, bestseller Bookfest 2015.

„Pound a fost Proteul absolut. A fost cel mai inventiv, cel mai versatil, cel mai neastîmpărat, cel mai dificil de prins, cuprins şi surprins dintre toţi scriitorii moderni. Poate fi comparat doar cu Picasso, în artele vizuale, ori cu Stravinsky, în muzică. Pound este marele catalizator al deceniului care culminează cu anul 1922, annus mirabilis al modernismului literar. Prin Cantos, Pound a dat poemul epic al modernităţii, care închide în el lumea modernă în acelaşi fel în care Homer a închis în Iliada şi Odiseea lumea greacă, Vergiliu în Eneida lumea romană, iar Dante în Divina Comedie creştinătatea latină. Pound este nu doar un simptom al epocii moderne, este şi o radiografie a răului din atitudinea modernistă. Toţi marii moderni tîrăsc după ei o radiografie a răului. În acelaşi timp, modernismul este un mecanism de acces la sufletul intim. Operele moderne ne vorbesc atît de mult şi de direct deoarece modernismul este un fel de a spune lucrurile pînă la capăt: de obicei pînă la capătul deplinei singurătăţi. Nu spusese Duns Scot, teologul din care s-a inspirat Hopkins şi în tradiţia căruia se află şi Pound, că persoana este ultima singurătate a omului? Pe urmele lui Pound, modernismul a încercat prin persona să ajungă la persoană, iar prin personae să o depăşească.“ (Horia-Roman Patapievici, „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, 2015)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro