Sari direct la conținut

Cum au reacționat liderii din lume la retragerea lui Biden din cursa pentru Casa Albă. Scholz: Datorită lui, NATO este puternică / Care sunt primele declarații din Rusia

HotNews.ro
Președintele Joe Biden a rostit o alocuțiune la summitul NATO de la Washington. Foto: Yuri Gripas / Pool via CNP / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Președintele Joe Biden a rostit o alocuțiune la summitul NATO de la Washington. Foto: Yuri Gripas / Pool via CNP / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Președintele Joe Biden a șocat, spre ușurarea unora dintre democrați, cu anunțul său că se retrage din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. Recțiile internaționale nu au întârziat să apară. 

Care sunt reacțiile din străinătate la decizia președintelui american Joe Biden de a se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie din SUA:

Președintele ucreainean Volodimir Zelenski

„Ucraina îi este recunoscătoare președintelui Biden pentru sprijinul său neclintit în lupta Ucrainei pentru libertate, care, împreună cu sprijinul bipartizan puternic din Statele Unite, a fost și continuă să fie esențial”, a scris Zelenski, într-un mesaj publicat pe platforma de socializare X.

„Multe decizii ferme au fost luate în ultimii ani și vor fi amintite ca măsuri îndrăznețe luate de președintele Biden ca răspuns la vremuri dificile. Și respectăm decizia dură, dar puternică de astăzi”, a mai afirmat președintele ucrainean.

Premierul spaniol Pedro Sanchez pe X


„Toată admirația și recunoașterea mea pentru decizia curajoasă și demnă a președintelui @JoeBiden. Datorită determinării și leadershipului său, SUA au depășit criza economică după pandemie și atacul grav asupra Capitoliului și au fost exemplare în sprijinul acordat Ucrainei în fața agresiunii ruse a lui Putin. Un mare gest al unui mare președinte care a luptat mereu pentru democrație și libertate”.

Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat duminică că decizia președintelui american Joe Biden de a renunța la candidatura sa merită recunoaștere și a lăudat realizările sale, inclusiv consolidarea alianței militare NATO, relatează Reuters.

„Joe Biden a realizat multe: pentru țara sa, pentru Europa, pentru lume”, a spus Scholz pe X.

„Mulțumită lui, cooperarea transatlantică este strânsă, NATO este puternică și SUA este un partener bun și de încredere pentru noi. Decizia lui de a nu candida din nou merită recunoaștere”.

Premierul britanic Keir Starmer

Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că respectă decizia președintelui american Joe Biden de a renunța la candidatura sa pentru un nou mandat la Casa Albă.

„Respect decizia președintelui Biden și aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pe perioada rămasă a președinției sale”, a spus el într-o declarație.

„Știu că, așa cum a făcut de-a lungul carierei sale remarcabile, președintele Biden își va fi luat decizia pe baza a ceea ce crede că este în interesul poporului american”.

Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere

„Respect decizia lui Joe Biden de a nu candida pentru realegerea sa”, a declarat Stoere pentru postul național de televiziune NRK.

„Biden a fost unul dintre cei mai importanți politicieni ai Americii de-a lungul mai multor decenii și un președinte care a realizat mai multe reforme importante”.

Premierul polonez, Donald Tusk:

„Domnule președinte @JoeBiden, de multe ori ați luat decizii dificile care au făcut Polonia, America și lumea mai sigure, iar democrația și libertatea mai puternice. Știu că v-ați ghidat după aceleași principii când v-ați anunțat cea mai recentă decizie. Poate că cel mai dificil din viața dumneavoastră.”

Premierul ceh, Petr Fiala

„Este, fără îndoială, decizia unui om de stat care și-a slujit țara de zeci de ani. Este un pas responsabil și personal dificil, dar este cu atât mai valoros. Țin pumnii pentru SUA ca din competiția democrată a doi candidați puternici și egali să iasă un președinte bun”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov:


„Alegerile sunt abia peste patru luni, iar aceasta este o perioadă lungă de timp în care multe se pot schimba. Trebuie să avem răbdare și să monitorizăm cu atenție ce se întâmplă. Prioritatea pentru noi este operațiunea militară specială”, a spus Peskov, referindu-ne la războiul din Ucraina.

Maria Zaharova:
„Următorul pas ar trebui să fie o anchetă privind complicitatea dintre mass-media și cercurile politice din SUA, care au ascuns adevărata stare de fapt cu privire la starea sa mentală, manipulând opinia publică și făcând jocul unui partid politic”, a declarat pentru presa rusă de stat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro