Cum migreaza politic Romania in afara statului de drept

Am să încep cu două vorbe despre ”migrația politică” și legea împotriva ei, ca să împiedic subiectul, relativ minor, să paraziteze discuția. Schimbarea afilierii partizane a unui demnitar, așa numita ”migrație politică”, are cauze și contexte cât se poate de diferite. Din prisma interesului public, demnitarul ar trebui să fie, de la caz la caz, sancționat, lăsat în pace sau chiar încurajat, iar legea nu are cum să distingă între cazuri. Mai mult, fără absolut nicio excepție, ”migrația politică” nu este o problemă, în sine, cât este manifestarea unei probleme. Cu o metaforă medicală, nu este o boală, este un simptom. Iar suprimarea simptomului nu vindecă nimic, uneori se transformă într-o altă afecțiune. Și atunci, să fie în regulă dacă dl Dragnea vrea să dea liber la migrat pentru 45 de zile? Nu, nici vorbă.

OUG-ul publicat ieri nu este grav pentru că dă liber ”migrației politice”. Din contră, aș putea ușor să argumentez de ce prevederea adoptată în 2006 ar fi trebuit abrogată, printr-un amendament legal în direcția asta. Or, noi nu avem aici așa ceva, nici pe departe, și asta e grav. Avem o derogare perfect arbitrară de la aplicare a unei legi, derogare ordonată ca atare de guvern. E irelevant care e legea în în speță, dacă e bună sau rea – din orice punct de vedere am judeca-o. Punerea legii între paranteze, la comandă, este incompatibilă cu ideea de stat de drept. La temelia unui sistem democratic, domnia legii este cu totul altceva decât domnia prin lege, ordonanță, decret sau orice alt termen menit să-l golească pe primul de înțeles. Căci o lege înseamnă mai mult decât o normă generală adoptată printr-un anume proces, foarte formalizat și elaborat, având în centru o instituție reprezentativă. O lege înseamnă în principal o regulă care se aplică pentru toată lumea, fără privilegii, fără discriminări și fără excepție, inclusiv celor care au adoptat-o și/sau au puterea să o schimbe la un moment dat. În clipa în care o putere politică o poate suspenda după plac de la aplicare, de azi pe mâine și complet arbitrar, legea nu mai domnește și statul de drept în privința respectivă nu mai există.

Pe scurt, problema nu este că PSD-ul dlor Ponta și Dragnea va racola câțiva primari și consilieri, ar fi făcut-o oricum, în așteptarea alegerilor locale din 2016, așa cum s-a întâmplat și acum doi ani. Problema e că pe viitor, ori de câte ori puterea va avea un interes în fața căruia va sta obstacol legea și/sau Constituția, vor sări fără probleme peste ele cu astfel de OUG-uri de derogare.

N-am termeni îndeajuns de tari să descriu cât de gravă este perspectiva asta. Și atunci, cum se explică faptul că stârnește atât de puțină revoltă, cel puțin în rândul publicului? Simplu, publicul a fost obișnuit, a fost chiar antrenat să n-aibă reacție în astfel de cazuri. Ca într-un celebru experiment mental, dacă apa e încălzită suficient de lent broasca rămâne acolo și moare. Agravarea unui mediu poate merge oricât de departe dacă este orchestrată îndeajuns de atent încât să nu existe reacții la fiecare episod individual. Asta explicam și exemplificam cu ocazia unui caz identic, acum vreo nouă luni:

Prevederea legală modifică într-un anumit mod și privință modul de funcționare al parlamentului. Or, instituțiile fundamentale ale statului sunt exceptate explicit de la reglementarea pe calea OUG-urilor. Un singur aliniat, două încălcări ale Constituției, din care una foarte gravă. Pe baza precedentului, un guvern va putea reglementa similar modul în care parlamentul adoptă o moțiune de cenzură, de exemplu. Poate sună a exagerare, acum – însă după încă vreo două trei episoade similare va părea ceva lipsit de motive de alarmă, dacă nu chiar natural. Mai ales că premierul Ponta a recunoscut că nu e vorba de accidente, ci recursul la OUG-uri reprezintă o tactică deliberată ca să nu mai fie, îl citez, ”blocat” la Curtea Constituțională. O candoare surprinzătoare la un om care are o relație atât de ostilă cu adevărul; o candoare justificată, însă, de lipsa aproape completă de reacție. Acum șase ani, de exemplu, ar fi fost de neconceput ca un premier să pună în practică, ba chiar să admită public, un plan sistematic de ocolire a arbitrului constituțional, dar șase ani e un interval prea lung pentru memoria speciei.

Sigur, acești pași, oricât de mărunți, trebuiau să aibă un început. Au avut unul, spectaculos, acum doi ani. Dacă nu ținem cont de diferența de proporție, cele două cazuri sunt cât se poate de similare și vorbim de precedent. Iar dacă ținem cont de diferența de proporție, între ele există o relație de cauzalitate. Unde merge mia, merge și suta, spune o vorbă. Unde merge OUG neconstituțional după OUG neconstituțional, la interval de zile, va mai merge și câte o derogare la interval câteva luni. Un distins reprezentant al societății civile numește acum OUG-ul dlui Dragnea ”o crimă”; cum se poate numi atunci un șir înnebunitor de astfel de acte, începând cu încălcarea de către premier a unei decizii a Curții Constituționale, și sfârșind prin presiuni și amenințări la adresa judecătorilor de-acolo să schimbe retroactiv regulile de la referendum și să admită că 18 poate fi făcut egal cu 15, în dispreț față de bun simț și de lege? Unii dintre noi i-am zis pe nume, ”lovitură de stat”, și-am avut parte de mulți, mulți ochi dați peste cap – pe post de contra-argument. Nu era așa ceva, era ”doar o dispută politică”, cum o numeau alți comentatori și oameni din societatea civilă. Încearcă acum să mai convingi publicul că de data asta este altceva! Dacă atunci ar fi ieșit societatea civilă în public și publicul în stradă, cu un mesajul că respectarea Constituției este regula fundamentală, și că încălcarea ei nu poate fi acceptată ca mijloc niciodată, pentru absolut niciun scop, atunci acum s-ar fi strâns ceva mai mult de 200 de oameni să protesteze față de OUG-ul migrației, presupunând că guvernului Ponta i-ar mai fi trecut prin cap să dea un astfel de act.

citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro