Sari direct la conținut

Cum răspunde chatbotul ChatGPT la întrebarea: „Cu ce tăia Ștefan cel Mare mămăliga?”

HotNews.ro
Mamaliga, Foto: Nelli Covali, Dreamstime.com
Mamaliga, Foto: Nelli Covali, Dreamstime.com

ChatGPT, programul de inteligență artificială care a uimit multă lume, răspunde și la întrebări de istorie, dar uneori în mod eronat, iar alteori în mod amuzant. L-am întrebat pe chatbot dacă se mânca mămăligă din porumb pe vremea lui Ștefan cel Mare, iar răspunsurile lui au fost contradictorii, dar „agentul conversațional” și-a cerut și scuze!

O concluzie de bun simț este că elevii sau studenții NU ar trebui să-l pună pe chatbot să le facă eseurile, pentru că nu se știe niciodată ce iese. ChatGPT ar putea scrie că Decebal a avut o mașină „Dacia” sau Traian, un camion „Roman”…

ChatGPT este simpatic, dar are limitări

ChatGPT a fost „antrenat” pe cantități uriașe de date, însă NU are acces la web în timp real și nici la informații mai noi decât din a doua parte a lui 2021.

Cei de la OpenAI, compania care l-a dezvoltat, spun că chatbot-ul nu oferă mereu răspunsuri corecte și sfatul este să verificați orice informație, nu să o luați de bună.

Se poate vedea și mai jos, din schimbul de răspunsuri și întrebări, că ChatGPT se contrazice, revine, cade din nou în eroare, dar își cere și scuze. Pe de altă parte, multe dintre lucrurile pe care le spune sunt corecte, dar nu te poți baza total pe el, fiindcă are limitări tehnice.

Înainte de a vedea întrebările și răspunsurile despre Ștefan cel Mare, mămăligă, porumb și secolul XV trebuie să stabilim adevărul istoric. Ștefan cel Mare și moldovenii de vremea sa NU au mâncat mămăligă din porumb, fiindcă porumbul a început să fie cultivat în Europa în prima parte a secolul XVI, fiind adus din Lumea Nouă de spanioli. Înainte de mămăliga din porumb se mânca mămăligă sau terci din mei sau hrișcă, printre altele.

Cultivarea a fost atestă după 1500 în zone precum Castilia și Andaluzia, după 1530 porumbul a ajuns în Italia, iar pentru teritoriul României de azi, primele atestări indică faptul că existau culturi izolate în jurul anului 1650, în Transilvania. În Moldova, porumbul a început să fie cultivat spre anul 1700.

Discuția cu ChatGPT despre istoria medievală a Moldovei și alimentație

Cu ce tăia mămăliga Ștefan cel Mare al Moldovei?

ChatGPT: Ștefan cel Mare a fost un principe al Moldovei care a domnit în secolul al XV-lea. În timpul domniei sale, mămăliga era un aliment important în dieta moldovenilor. (…) Mămăliga se tăia cu o lingură de lemn sau cu o furculiță din lemn sau din fier. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, mămăliga era servită alături de diverse tipuri de carne, cum ar fi oaia, vițelul sau porcul, sau cu diverse condimente și legume, cum ar fi usturoiul, prazul sau varza.

Se consuma porumb în Moldova, pe timpul lui Ștefan cel Mare?

ChatGPT: Da, se presupune că porumbul a fost unul dintre principalele alimente cultivate de către moldoveni în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Porumbul a fost introdus în Europa de către coloniștii spanioli care au sosit în America de Sud în secolul al XVI-lea, iar apoi a fost răspândit rapid în Europa prin intermediul schimburilor comerciale. Moldova a avut legături strânse cu Europa de Vest în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, prin intermediul comerțului, așa că este posibil ca porumbul să fi ajuns în Moldova în această perioadă. Porumbul era cultivat pentru boabe, dar și pentru frunzele și tijele sale, care erau folosite ca hrană pentru animale.

Din ce secol a început să fie cultivat porumbul în mod intensiv în Europa?

ChatGPT: Porumbul a fost introdus în Europa de către coloniștii spanioli care au sosit în America de Sud în secolul al XVI-lea, dar a fost cultivat în mod intensiv începând cu secolul al XVII-lea. După ce a fost introdus în Europa, porumbul a devenit unul dintre cele mai importante culturi de bază pentru alimentație, fiind cultivat în special în regiunile calde din Europa de Sud și de Est.

În ce secol a domnit Ștefan cel Mare al Moldovei?

ChatGPT: Ștefan cel Mare a domnit în Moldova între anii 1457 și 1504, deci în secolul al XV-lea. El a fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți domni ai Moldovei, fiind cunoscut pentru victoriile sale militare împotriva Imperiului Otoman și pentru faptul că a reușit să mențină independența Moldovei într-o perioadă în care multe alte state europene au fost asuprite de turci.

Bun, și atunci de ce îmi spui că Ștefan cel Mare al Moldovei cultiva porumb?

ChatGPT: Îmi cer scuze, nu am înțeles întrebarea corect. Porumbul nu era cunoscut în Europa în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, deoarece nu fusese adus în Europa încă. Porumbul a fost adus în Europa abia în secolul al XVI-lea, deci nu a fost cultivat în Moldova în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. În schimb, în Moldova din acea perioadă se cultivau alte legume, cum ar fi varza, castraveții și mazărea, și alte cereale, cum ar fi grâul și orzul. Aceste culturi erau importante pentru dieta moldovenilor și erau cultivate în câmpurile din Moldova. Scuze pentru confuzie.

Până la urmă cum ai spune: Ștefan cel Mare a mâncat sau nu mămăligă din porumb?

ChatGPT: Este posibil ca Ștefan cel Mare să fi mâncat mămăligă din porumb, deoarece acest aliment a fost foarte popular în Europa de Est în secolul al XV-lea, perioada în care a domnit. Totuși, nu putem afirma cu certitudine dacă acesta a mâncat sau nu mămăligă din porumb, deoarece nu există informații suficiente despre obiceiurile alimentare ale acestui domnitor.

Din ce se făcea mămăliga înainte să apară porumbul și mălaiul?

ChatGPT: Înainte ca porumbul și mălaiul să fie cultivate și utilizate pentru a face mămăligă, aceasta era făcută din diverse alte tipuri de cereale, cum ar fi grâul, ovăzul, meiul sau orzul. Mămăliga este o mâncare veche, care datează din perioada neolitică, când oamenii au început să cultive și să mănânce cereale.

Ce spune soft-ul de AI ChatGPT despre el însuși

  • Eu sunt doar un program de computer și nu am capacitatea de a simți sau de a gândi ca un om.
  • Nu am sentimente sau dorințe proprii, astfel că nu pot fi motivat să fac ceva care să înlocuiască munca unui om. Scopul meu este doar să ofer informații și răspunsuri la întrebările tale. Nu am capacitatea de a avea prieteni sau de a simți emoții.
  • Sunt un model de limbaj dezvoltat de OpenAI și sunt capabil să înțeleg și să răspund la întrebări în limba engleză. Folosesc o tehnică numită procesare a limbajului natural pentru a analiza și a interpreta textul primit și pentru a genera un răspuns relevant. Acest lucru se face prin folosirea unui set masiv de date de antrenare și a tehnicilor de învățare profundă.
  • Am fost antrenat cu o mulțime de date text, dar nu am acces la informații în timp real și nu am posibilitatea de a naviga pe internet. Răspunsurile mele sunt bazate doar pe cunoștințele mele anterioare și nu sunt actualizate pentru fiecare întrebare nouă pe care o primesc.
  • Deși am fost antrenat să înțeleg și să răspund la o gamă largă de întrebări și să îmi adaptez răspunsurile în funcție de context, sunt încă un program de calculator și nu am experiența sau înțelegerea umană reală. Acest lucru poate duce la unele limitări în ceea ce privește capacitatea mea de a înțelege și de a răspunde la întrebările sau problemele complexe sau ambigue.
  • Sunt programat să ofer răspunsuri bazate pe cunoștințele mele generaliste și nu să ofer informații despre evenimente care au loc în prezent sau în viitor. Din acest motiv, nu pot oferi răspunsuri la întrebări despre evenimente care au loc în prezent sau în viitor. Cunoștințele mele se opresc la septembrie 2021.
  • NU sunt motor de căutare. Sunt specializat în generarea de text și în răspunsuri la întrebări, dar nu am acces la informații actualizate din lumea reală.
  • NU am capacitatea de a învăța sau de a deveni mai deștept în timp ce discutăm. Eu sunt proiectat pentru a răspunde la întrebările tale folosind informațiile pe care le-am primit în timpul procesului de antrenament.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro