Sari direct la conținut

Cum răspunde Nicușor Dan la invitația lui Donald Trump de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace

HotNews.ro
Cum răspunde Nicușor Dan la invitația lui Donald Trump de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace
Nicușor Dan Foto: dts Nachrichtenagentur / imago stock&people / Profimedia

Președintele Nicușor Dan anunță că a primit invitația președintelui SUA de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace la Washington, pe 19 februarie, dar nu a confirmat participarea României.

Șeful statului salută „eforturile Administrației SUA de promovare a păcii”, dar condiționează participarea la reuniune de rezultatul consultărilor tehnice. El a explicat, duminică, pe Facebook, că autoritățile române caută să clarifice dacă prevederile Cartei Consiliului „pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român”.

„Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei”, a mai transmis el.

Anterior, Nicușor Dan precizase că procesul de analiză a Cartei poate dura „săptămâni, chiar luni” și a explicat că modul în care a fost redactat documentul inițial a ridicat probleme de compatibilitate cu tratatele internaționale și chiar cu constituțiile unor țări partenere.

Informația că România a fost invitată la reuniunea inaugurală a acestui organism a fost confirmată inițial de surse din Administrația Prezidențială pentru Digi24. Invitația oficială a fost transmisă printr-o scrisoare pe 18 ianuarie. Invitația vine și cu o notă de plată: o taxă de un miliard de dolari pentru a deveni membru permanent.

Menționat prima oară într-un plan de 20 de puncte pentru încheierea războiului dintre Israel și Hamas, Consiliul Păcii a primit un mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU și se credea inițial că se va concentra doar pe Fâșia Gaza, însă membri ai administrației Trump au declarat ulterior că își va îndrepta atenția și spre conflicte din alte zone ale lumii, cu toate că scopul organismului rămâne deocamdată neclar, potrivit The New York Times.

Inițiativa lui Donald Trump este contestată de critici, care susțin că proiectul încearcă să construiască o alternativă sau un rival la Organizația Națiunilor Unite, oferind în același timp președintelui american puteri decizionale aproape absolute asupra statelor membre.

INTERVIURILE HotNews.ro