Cum se explica ultimatumul lui Voiculescu dat lui Ponta si Antonescu
Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a dat marti un ultimatum PSD si PNL pentru consolidarea Opozitiei si alcatuirea unei aliante la tribunal pana la sfarsitul lunii ianuarie. Sursele HotNews.ro sustin ca Voiculescu se teme ca nu poate pune baza in Crin Antonescu care ar putea refuza o eventuala alianta a conservatorilor cu liberalii pentru alegerile locale si parlamentare din 2012. Relatiile dintre PC si PSD s-au deteriorat in 2010 iar partidul lui Voiculescu risca sa ramana singur in fata alegerilor locale daca nu se lipeste rapid de un partid care sa-l traga la locale si parlamentare. O alta explicatie a precipitarii lui Voiculescu este apropierea sesiunii parlamentare, cand PC vrea sa rupa parlamentari din alte formatiuni politice pentru a-si constitui propriile grupuri in Camera Deputatilor si Senat.
Sursele citate sustin ca Voiculescu se teme ca nu se poate baza pe promisiunile liderului PNL, Crin Antonescu, de a constitui o alianta cu PC. In urma racirii relatiei cu PSD si proasta relatie pe care PC o are cu Victor Ponta, Voiculescu are nevoie de un partid care sa-l ajute sa obtina mandate la nivel local si parlamentar. La sfarsitul anului 2010, s-a vorbit din ce in ce mai intens despre o intelegere intre PNL si PC si crearea unei aliante intre cele doua partide.
Antonescu a beneficiat in intregime de sprijinul televiziunilor lui Voiculescu in schimbul promisiunii de a face alianta cu PC. In schimb, in interiorul PNL o eventuala alianta cu PC nu este privita cu ochi buni, mai multi parlamentari amenintand cu demisia din partid daca aceasta se va concretiza. Sursele citate sustin ca Voiculescu se teme ca Antonescu va evita formarea Aliantei, acesta fiind cunoscut pentru nerespectarea intelegerilor politice.
Inscrierea la tribunal a unei aliante PSD-PNL-PC i-ar asigura lui Dan Voiculescu posibilitatea de a negocia promovarea propriilor oameni la alegerile locale si parlamentare din 2012.
O alta explicatie a iesirilor dese din ultima perioada a lui Dan Voiculescu este apropierea sesiunii parlamentare. Conservatorii doresc sa se desprinda oficial de PSD si sa se constitutie in grupuri parlamentare separate. Conservatorii au in Camera Deputatilor doar 2 mandate iar la Senat unul singur, numar insuficient pentru a alcatui grupuri parlamentare. Conform regulamentului Parlamentului, pentru a se constitui un grup independent e nevoie de 10 mandate – Camera Deputatilor si 7 mandate – Senat.
Conform surselor HotNews.ro, pentru a strange numarul necesar de mandate conservatorii au negociat intens cu o serie de parlamentari din PSD care sunt dispusi sa paraseasca partidul nemultumiti de activitatea lui Victor Ponta. Voiculescu ar fi luat in considerare si faptul ca formarea unei platforme comune a Opozitiei PSD-PNL-PC ar putea fi un esec. Din aceasta perspectiva, conservatorii fac presiuni asupra PSD si PNL de a lua o decizie finala in privinta viitorului Opozitiei unite.
In cazul in care nu se consolideaza proiectul Opozitiei, Voiculescu si-a facut calculul sa primeasca o serie de parlamentari social democrati nemultumiti si sa faca grupuri parlamentare separate. La inceputul fiecarei sesiunii parlamentare au loc alegeri in structura de conducere a Parlamentului, mai exact in Birourile Permanente. Cu un grup parlamentar nou infiintat, conservatorii ar putea castiga un loc in structura de conducere a Camerei Deputatilor, asa cum grupul independentilor care sunt membrii UNPR isi vor numi o persoana in Biroul Permanent la Camera.
O alta explicatie venita din interiorul PC este aceea ca Dan Voiculescu este ingrijorat de faptul ca, pe fondul atacurilor dintre Ponta si Antonescu, Opozitia PSD-PNL nu mai creste in sondaje. Sursele conservatoare sustin ca se impune intarirea Opozitiei si crearea unui proiect comun care sa ofere solutii electoratului si implicit care sa atraga voturile acestuia.
Presedintele Dan Voiculescu a acordat, marti, un interviu agentiei Agerpres prin care cere PSD si PNL sa semneze o alianta la tribunal pana la sfarsitul lunii ianuarie.
„Este nevoie de mai mult decât semne, declaraţii sau intenţii generos exprimate. Este nevoie de fapte. O alianţă politică în trei, PSD, PNL, PC, pe termen lung, 5-10 ani, care să acopere mai multe cicluri electorale şi care să garanteze stabilitate politică, eficientă economică şi dreptate socială. (..)Ca sa fiu cinstit, 31 ianuarie 2011 mi se pare un termen cam lung. Alianţa PSD-PNL-PC ar fi trebuit realizată ieri”, a declarat Voiculescu.
Presedintele fondator al PC a avut o interventie de acelasi tip in urma cu doua saptamani in care spune ca s-a saturat de nehotararea liderilor PNL si PSD in ceea ce priveste consolidarea opozitiei.
Dan Voiculescu, 20 decembrie: „M-am săturat de rivalităţile din interiorul Opoziţiei. Dacă nu vrea să se compromită definitiv, Opoziţia trebuie să se unească, trebuie să propună un proiect politic coerent si credibil. Este esential ca, pana la 31 ianuarie 2011, sa se realizeze o Alianta Social Liberala, inregistrata la tribunal. Ideal ar fi ca aceasta Alianta sa fie compusa din PSD, PNL si PC, insa, daca PSD nu se decide in acest sens, cred si in solutia PNL-PC”.