Cum îți „fură” dezvoltatorii imobiliari metri pătrați din casă (Episodul 3): 6 exemple de apartamente unde „open-space” înseamnă, în realitate, mai puțin spațiu util

​După ce în episodul trecut al seriei „Zona de confort” am vorbit despre bucătăriile neconforme din multe ansambluri rezidențiale și despre necesitatea ca acestea să fie aerisite natural, astăzi arătăm ce se ascunde de multe ori în spatele noțiunii de „apartamente open-space”.

În ciuda pandemiei, 2021 a adus și o supraîncălzire a pieței imobiliare. Cum cererea este acum mare și prețurile sunt pe măsură. Întrebarea ar fi: ce cumpărăm totuși de banii pe care-i dăm dezvoltatorilor imobiliari? HotNews.ro împreună cu arhitectul Radu Negoiță lansează „Zona de confort”, o serie educativă prin care încercăm să-i ajutăm pe români să înțeleagă la ce anume să fie atenți atunci când fac o achiziție imobiliară.

Apartamentele open-space au devenit populare în România după anul 2000 mai degrabă datorită filmelor americane decât grație informațiilor despre locuințele boierilor interbelici.

• Citește și: Cum îți „fură” dezvoltatorii imobiliari metri pătrați din casă (Episodul 2): 6 exemple de bucătării pe care să le eviți când îți cumperi locuință

Blocurile moderniste de lux din anii `40 au camere de zi spațioase, de zeci de metri pătrați, adecvate varietății funcționale cerută de vechii proprietari: porțiunea spațiului dedicată luării mesei conținea, bineînțeles, o masă de mari dimensiuni cu scaunele aferente (care erau, cel mai adesea, între patru și opt, pentru că puțină lume simțea nevoia să se ia la întrecere cu Palatul Regal), iar dulapurile pentru veselă stăteau tot aici, adesea; cealaltă parte a camerei de zi deservea activitățile de relaxare anterioare apariției televiziunii.

Deci nu lipseau canapelele, rafturile de cărți, iar uneori exista și un pian sau o pianină. Emisfera destinată luării mesei avea în apropiere bucătăria (și accesul de serviciu pentru personalul angajat). Aceasta se numea “sufragerie”, termen derivat din cuvântul de origine iraniană “sufra”, care înseamnă “masă”.

Ce numim azi “living” – partea dedicată petrecerii timpului împreună cu ceilalți membri ai familiei și, eventual, prietenii, se numea atunci „salon” și trebuia să găzduiască mai mult de o canapea și o măsuță cu un radio (atunci – acum televizor).

În comunism, din rațiuni de economie a suprafețelor, locul de luat masa a fost integrat, în majoritatea cazurilor, în bucătărie (multe dintre blocurile confort 1 sunt exemple de bune practici aici) – deja vorbim de apartamente pentru ceea ce azi numim clasa de mijloc.

• Citește și: Cum îți „fură” dezvoltatorii imobiliari metri pătrați din casă (ca să construiască mai multe apartamente). Episodul I

Ne întoarcem în prezent, unde spațiul se distribuie cu mare zgârcenie, iar camera de zi conține, în multe situații și bucătăria laolaltă cu livingul și sufrageria. Este evident că nu am putea spera să ne bucurăm de o cameră de zi unde locul de luat masa și zona familiei (canapea, televizor, fotolii) coexistă lejer ca în locuințele de lux vechi, dar putem avea pretenția ca folosirea bucătăriei să nu jeneze ce se întâmplă în living și viceversa.

Pentru că bucătăriile sunt cele care se micșorează, locul de luat masa este cel care “cotropește” spațiul necesar funcționării camerei de zi de obicei. Acest lucru nu este întotdeauna evident când lipsește peretele dintre cele două – mai ales la vizionare, când câmpul vizual cuprinde o suprafață mai mare decât dacă spațiul livingului era separat de cel al bucătăriei.

Exemplele:

Dacă bucătăria din plan era închisă, masa ar fi trebuit să ocupe porțiunea din fața intrării în living. Nu este, deci dezvoltatorul poate “vinde” iluzia că fragmentul de living de acolo are valoare pentru locatar. De fapt, zona respectivă funcționează ca un fragment de hol mai larg.

Despre livingul de facto putem spune că funcționează atât cât îi permit constrângerile:

• Canapeaua lipită de fereastră vine cu efectul secundar al disconfortului cauzat de pătura de aer mai rece din proximitatea geamului, iarna
• Măsuța cu reviste nu este posibilă, ar fi în drum
• Cine dorește să aerisească spațiul deschide ușa peste televizor. Nu se recomandă deschiderea ușii spre exterior din principiu – cutuma este veche și a apărut când iernile aveau precipitații mai bogate.

Aici bucătăria are lățimea corectă. Prețul plătit pentru lejeritatea în așezarea la/ridicarea de la masă este îngustimea livingului – acesta ajunge la 2,40 m lățime.

Cu alte cuvinte, distanța de la canapea la mobila pe care stă televizorul este de 1,00-1,20 m, iar cea de la ochi la televizor este de aproximativ 2 m. Ecranul care se pretează pentru această distanță are diagonala de aproximativ 1,00 m, dar nu cu mult mai mare (depășește acoperirea câmpului vizual).

Suprafața de facto a livingului este de 9,20 mp (suprafața dreptunghiului marcat de covor – restul este circulație) – adică jumătate din minimul cerut de lege. Livingul este îngustat de nevoile de spațiu ale bucătăriei.

În imaginea de deasupra lucrurile sunt mai simple – pentru a elimina disconfortul s-a stârpit cauza răului de la sursă: nu mai există un loc de luat masa. Probabil că aici se va lua masa cu farfuria pe tăviță, așezați cuminți pe canapea. No problem.

Planul apartamentului de aici nu permite lățime suficientă bucătăriei limitate virtual de dosul canapelei (1,65 m este o distanță bună pentru mese de două persoane, nu de trei).

Prin urmare, locul de luat masa cu trei locuri a fost “împins” spre peretele băii atât de mult încât persoana care stă pe scaunul cu spătarul lipit de acest perete va avea mari dificultăți în a se ridica de la masă dacă chiar a reușit, la un moment dat, să se așeze. Un adult se ridică în 85-100 cm, nu în 50.

Dacă acesta era poziționat la distanța corectă s-ar fi observat că spațiul de trecere până la canapea scade la sub 60 cm (necesarul pentru trecerea unei persoane).

Se poate rezolva situația în mai multe feluri: ori canapeaua se restrânge la două locuri pentru a permite trecerea între aceasta și masă, ori se apropie de televizor încât lățimea livingului să ajungă la 2,45 m, ori masa de trei persoane rotundă devine masă pătrată de două sau blat îngust alungit de-a lungul canapelei (unde se poate mânca ca la cantină). Și aici, livingul este restrâns de prezența locului de luat masa.

Apartamentul de trei camere din imagine este spațios, dar are aceeași problemă cu locul de luat masa: acesta se putea muta mai sus dar, fiind de șase persoane – conform promisiunii de huzur din imaginea oferită de dezvoltatorul cinstit, ocupă mult.

Lungimea mesei și a necesarului de spațiu pentru deplasarea scaunelor față-spate cere o profunzime de 3,60 m până la canapea. Ca acest lucru să fie posibil, lungimea canapelei ar trebui restrânsă de la 3,10m (amplă) la 2,25m (trei perne de 60 cm, decent). Nimic nu s-ar câștiga pentru bucătărie cu restrângerea canapelei – aceasta tot nu s-ar putea închide cu un set de panouri glisante din sticlă, să zicem.

Dacă locul de masă se va ține unde a fost poziționat de dezvoltator ajungem la cazul precedent: cine se uită la televizor va sta cu ochii la aproximativ 2,00 m de televizor, pentru că cei 2,20 m lăsați în spatele canapelei până la perete nu permit ridicarea de la masă a persoanelor de pe laturile lungi ale mesei. Necesarul de spațiu pentru buna funcționare a locului de luat masa sabotează și aici dimensiunile livingului.

În încheiere vorbim despre un apartament cu o formă în plan familiară: arată ca un pumn strâns cu un deget ridicat. Nici aici locul de luat masa nu încape în bucătărie, iar poziția golului de ușă către terasă (am bănuit că are) restrânge gama de poziții unde acesta poate sta așezat.

Prin urmare, canapeaua va sta pe singurul perete rămas neocupat, iar televizorul pe peretele cel scurt dintre ușă și fereastră (șpalet) – unde se poate fixa cu un braț articulat direct de perete, pentru a se putea așeza cu ecranul paralel cu latura lungă a canapelei, sau i se poate confecționa pe comandă o piesă de mobilier cu o formă stranie, pe care să aibă loc să stea rotit.

Nu vă recomand să stați dumneavoastră cu capul rotit 30 de grade pe durata unui film întreg.

Concluzia este aceeași: corpul uman trebuie să fie măsura tuturor locuințelor, iar diavolul stă în detalii (și se amuză de ce vede).

Puteți găsi mai multe exemple de practici incorecte din zona imobiliară pe “Case Strâmbe pe Radar”. Deocamdată, această mică incursiune în lumea fascinantă a businessului cu marjă de profit de 40% se încheie aici – vă mulțumesc pentru atenție!