Cunosti tu tara unde-i plagiatu-n floare?
Acolo unde-i plagiatu-n floare, statul de drept este in primejdie. In ultimele luni, Romania nu a fost zguduita doar de efectele puciului parlamentar uselist, ci si de cele ale batjocoririi de catre persoane proeminente ale vietii publice a ideii insasi de onoare intelectuala, de cinste academica. In revista “Nature”, o publicatie de varf a lumii stiintifice internationale, a aparut un nou articol despre gravele incalcari ale integritatii academice in Romania. Tema este dezvoltata de Liviu Avram in ziarul “Adevarul” precum si pe site-ul integru.org, construit de cercetatori romani pentru care onestitatea academica este un principiu universal valabil, la fel de non-negociabil pecum libertatea umana. De data aceasta, este pus in discutie si numele doamnei ministru al educatiei si cercetarii, profesoara universitara Ecaterina Andronescu. Ne aflam pe o spirala care risca sa compromita grav, poate chiar iremediabil, prestigiul academic al tarii. Nu ma lansez in afirmatii hazardate. Nu vorbim de speculatii, ci de informatii precise. Lucrurile sunt cat se poate de serioase si trebuie tratate in consecinta.
http://www.nature.com/news/plagiarism-exposed-in-romanian-grant-applications-1.11758
http://www.adevarul.ro/actualitate/Ecaterina_Andronescu_a_girat_un_plagiat_grosolan_0_806319624.html
http://integru.org/reviews/pcca-owhan/
Scrie Liviu Avram: “…aici pare a fi problema cu proiectul OWHAN: doar obiectivele pe care și le propunea în cererea de finanțare, necum și cercetarea în sine, au fost plagiate masiv din cinci lucrări internaționale. Ca să mascheze furtul intelectual, autorii proiectului au schimbat unele cuvinte din textele plagiate, astfel încât unul dintre experții consultați de noi a explodat, într-un mesaj neoficial și neacademic: “Dobitocii au schimbat unele cuvinte aiurea pe alocuri, încât ceea ce afirmă ei devine lipsit de sens”. Mai departe: “Dosarul OWHAN si alte nouă dosare zac de șase luni la Direcția Juridică a Ministerului Educației, deși, potrivit legii, verdictul trebuie formulat în termen de 90 de zile de la sesizare. Întrebat de ce întârzie atât oficializarea verdictului în aceste zece dosare, vicepreședintele noului CNE, Virgil Muraru, ne-a replicat: “Puteți să ne dați în judecată pentru că nu am respectat termenul legal”. Insolenta? Protectii de sus? Tupeu?
Va numi doamna Andronescu o comisie independenta de analiza a acestui caz care pare sa combine plagiatul cu coruptia? Se va prevala dansa de faptul ca si-a pus doar o semnatura formala pe un proiect, ca nu stia de fapt ce se afla acolo? Va incerca sa se fofileze recurgand la tot felul de sofisme? Se va stradui sa ingropae cazul cum a facut-o cu acela al sefului ei de aprtid si de guvern? Va continua, potentand o situatie oricum revoltatoare, sa cautioneze, palmuind comunitatea stiintifica din Romania si din intreaga lume, plagiatul dovedit si supra-dovedit, al premierului Victor Ponta? Confruntata cu acest nou scandal, doamna Andronescu a incercat sa deturneze discutia spre o presupusa politizare, sugerand, cu oblica ingenuitate, ca revista “Nature” ar lucra de coniventa cu forte politice din Romania ostile actualei guvernari. Pornita pe calea auto-victimizarii, doamna ministru nu pare catusi de putin stingherita. In istoria plagiatului la romani, doamna Andronescu va intra la categoria enablers. Pentru ca tocmai atitudini precum aceea a doamnei ministru le ingaduie plagiatorilor sa-si faca de cap. Un intelept proverb ne spune de unde incepe sa duhneasca pestele…
Din nou Liviu Avram:
“Doamna Andronescu a ținut să precizeze că întrebări similare celor formulate de noi a primit și de la revista Nature, de la același jurnalist care a scris și despre plagiatul premierului Victor Ponta și, a continuat ea, “încerc să nu dau conotații pe care le dezavuez, dar pare că din aceeași zonă vin”.