Curriculum vitae: De la căutarea lui Marx la despărţirea de Marx. Episoade dintr-un itinerariu spiritual

Aş putea să scriu multe pagini, mă voi rezuma însă la datele esenţiale. Am vorbit despre itinerariul meu intelectual în două cărţi: Ghilotina de scrum (îndeosebi în dialogul cu Adriana Babeţi) şi Lumea secretă a nomenclaturii. Drumul meu în viaţă porneşte din Braşov, pe atunci Oraşul Stalin, unde m-am născut pe 4 iulie 1951, trece prin Bucureşti (am ajuns acolo la o săptămînă după venirea pe lume), apoi, la 30 de ani şi după, prin Paris, Caracas, Philadelphia, New York şi, din 1990, Washington, DC, oraşul unde trăiesc acum. N-am strălucit ca elev decît la materiile care m-au interesat (istorie, română, limbi străine, biologie), am luat premiu (III) abia în clasa a XII-a, am făcut realul, nu, cum mi-aş fi dorit, umanul. Mama mea a vrut să fac, asemeni ei şi unor rude apropiate, medicină. Cînd i-am spus că vreau să studiez sociologia, a fost extrem de dezamăgită, mi-a zis că risc să mint toată viaţa dacă rămîn în România. Tatăl meu, cu care aveam multe divergenţe, dar pe care l-am iubit şi respectat pentru sinceritatea desăvîrşită a convingerilor sale, convingeri pe care cu timpul am ajuns a le vedea ca pe o formă de orbire, m-a susţinut în opţiunea mea. La fel, mătuşa mea Cristina, sora mamei mele, una din cele mai puternice influenţe intelectuale ale formării mele.

Am fost fericit ca student. Nu pentru că aş fi fost un petrecăreţ, chiar dimpotrivă, ci pentru că mă interesau cărţile legate de profesia aleasă, îndeosebi cele de teorie socială şi politică. Citeam şi enorm de multă literatură, ştiam pe dinafară poeme de Pasternak, Blaga, Wilde, Rimbaud, Ahmatova, Ţvetaieva, ştiam pasaje din Lautréamont. Am obţinut la admitere media maximă, am terminat şef de promoţie pe ţară, am avut în facultate bursa de merit “Nicolae Bălcescu” (se dădea pentru merite profesionale, indiferent de veniturile părinţilor). În acea perioadă eram atras de marxismul occidental, de Nietzsche, de Freud, de Jaspers, de existenţialism. Atunci am început să-l iubesc pe Camus, o pasiune pe care o am şi azi. Aşa am ajuns la Noua Stîngă şi la Şcoala de la Frankfurt. Lucrarea de licenţă, susţinută în 1974, a devenit prima mea carte, apărută în 1976 la Editura Politică. A primit cîteva recenzii foarte încurajatoare, deşi tema era clar în răspăr cu priorităţile ideologiei oficiale. Nu era cîtuşi de puţin un lucru banal să scrii despre Theodor W. Adorno, Herbert Marcuse, Erich Fromm, Wilhelm Reich, Hannah Arendt, neo-marxism şi neo-anarhism. Însuşi titlul era sfidător, a vorbi despre Noua Stîngă era un fel de a recunoaşte obsolescenţa Vechii Stîngi, adică a aceleia împietrite, de tip leninist.

Am scris la “Revista de filosofie” despre Habermas, Adorno, Gramsci, dar şi despre tînărul Lukács. Am scris în “Viitorul social” despre Alvin W. Gouldner şi dilemele sociologiei critice. Am scris despre noii filosofi francezi. Eram, cred, singurul care se ocupa, din generaţia mea, de marxismul occidental ca fenomen esenţial diferit de cel sovietic. Mi-au apărut cîteva articole în “Contemporanul”, iar Stelian Moţiu şi Ion Cristoiu m-au susţinut să public în “Amfiteatru” şi “Viaţa Studenţească”. Prin 1980, cam cu un an înaintea plecării mele, am mers într-o seară, cu Stelian Moţiu, la Mircea Iorgulescu acasă. Mă remarcase, voia să mă încurajeze să public şi în revistele literare consacrate. Din cauza unui decret imbecil din 1974, n-am putut rămîne asistent la secţia de sociologie de la Facultatea de filosofie a Universităţii din Bucureşti. Am aterizat la un “laborator” de cercetări sociologice urbane care ţinea la început de Institutul “Proiect-Bucureşti”. Nu mă interesa cîtuşi de puţin cercetarea empirică. Am fost coleg acolo cu Dorel Abraham, Alin Teodorescu, Radu Ioanid, Mihai Milca, între alţii. N-am deţinut nici o funcţie în aparatul ideologic, n-am făcut parte din nomenclatură, n-am fost angajat în presă. Am făcut unele concesii prin citarea “documentelor de partid”, parte din ritualurile de supravieţuire intelectuală ale vremii, dar nu am pactizat cu sistemul prin bine răsplătiţi ditirambi. Nu mai puteam suporta fariseismul impus pe toate căile, umilirea continuă la care eram supuşi, dedublarea, înjosirea subiectivităţii.

Mi-am susţinut doctoratul în 1980 cu o teză intitulată Revoluţie şi Raţiune Critică. Teoria politică a Şcolii de la Frankfurt şi radicalismul de stînga contemporan. Ideea esenţială era izomorfismul dintre paradigma hegeliano-marxistă a anilor ’20 şi viziunea utopic-apocaliptică a Noii Stîngi. Sugeram că se poate imagina o renaştere a ceea ce Hegel a numit conştiinţa nefericită, o resurecţie a negativităţii istorice. Scriam despre stalinism ca dictatură neo-caligulară. Am semnat contractul pentru publicarea tezei în colecţia “Idei Contemporane” de la Editura politică. Evident, odată cu plecarea mea din ţară proiectul a devenit caduc. Eram, pe atunci, marxist critic, puternic înclinat spre metafizica febrilă a unor Lukács, Karl Korsch, Ernst Bloch, Gramsci. Prima parte din ceea ce aş numi ale mele operationes spirituales a însemnat drumul către Marx (parafrazez titlul unui faimos eseu al lui Georg Lukács). A doua, drumul dinspre Marx, ori, mai limpede spus, despărţirea de Marx prin descoperirea şi îmbrăţişarea liberalismului.

Am ajuns în Statele Unite în septembrie 1983. Între septembrie 1981 şi mai 1982, am locuit la Paris, am audiat cursuri, l-am auzit pe Raymond Aron, am citit enorm. Apoi, cîteva luni, am trăit la Caracas, în casa mătuşii mele Sofia Imber, directoarea Muzeului de Artă Contemporană şi a soţului ei, faimosul gînditor politic Carlos Rangel. Acolo am citit cărţi de Isaiah Berlin, Karl R. Popper, Robert C. Tucker. Şi tot acolo am ascultat tangourile cîntate de Carlos Gardel.

Între 1983 şi 1990 am lucrat la un think-tank din Philadelphia, Foreign Policy Research Institute. Omul care m-a ajutat mult la începutul carierei mele americane a fost regretatul politolog Michael S. Radu; am scris apoi o carte împreună despre mişcările revoluţionare din America Latină. Începînd din 1985, am predat la Universitatea Pennsylvania. În 1988 mi-a apărut la editura londoneză Routledge prima carte în engleză, The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia. Scrisesem de-acum articole şi studii pe teme legate de dialectica deziluziei şi destinul marxismului în regimurile de tip sovietic în reviste precum “Praxis International”, “Telos”, “Problems of Communism”, “Survey”. Scriam aproape săptămînal la “Europa Liberă”, colaboram şi cu celelalte posturi vestice. Am fost redactor al revistei alternative de cultură “Agora”, condusă de Dorin Tudoran. Influenţe importante din acei ani: Agnes Heller, Ferenc Feher, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Alvin Z. Rubinstein, Ghiţă Ionescu, Mihai Botez, Ken Jowitt, Daniel Chirot, Jean-François Revel, Carlos Rangel, Virgil Nemoianu, Matei Călinescu.

Încerc să sintetizez. Sînt, aşadar, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland începînd din august 1990. Am scris numeroase cărţi între care The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (University of California Press, 2012, ediţie paperback în 2014), Despre comunism. Destinul unei religii politice, Arheologia terorii, Irepetabilul trecut, Naufragiul Utopiei, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Fantasmele salvării,Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Democraţie şi memorie şi Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel. Am editat numeroase volume, între care Stalinism Revisited, The Promises of 1968, Revoluţiile din 1989 şi Anatomia resentimentului. Coordonez, împreună cu Cristian Vasile, colecţia “Istorie Contemporană” la Humanitas şi, împreună cu Marius Stan, colecţia “Constelaţii” de la Curtea Veche Publishing. Sînt co-editor, împreună cu Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România (Humanitas, 2007). Împreună cu Bogdan Cristian Iacob am coeditat volumul The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (Central European University Press, 2012). Împreună cu Doina Jela, am editat volumul Ungaria 1956. Revolta minţilor. Împreună cu Mircea Mihăieş am scris volumele: Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceaţă şi O tranziţie mai lungă decît veacul. România după Ceauşescu. Împreună cu Marius Stan am scris Dosar Stalin. Genialissimul generalissim, Curtea Veche, 2014. Pregătim acum o nouă carte, Dosar Lenin. Vraja nihilismului, care sperăm să apară în 2015.

Am coordonat numeroase doctorate în Statele Unite şi în Europa. La CEU, am făcut parte din comisiile de doctorat pentru Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu şi Bogdan C. Iacob (în cazul său am fost coordonator extern). Prima mea doctorandă la Universitatea Maryland, Jennifer Yoder, şi-a publicat teza la Duke University Press şi este acum profesoară cu tenure la prestigiosul Colby College din statul Maine. Împreună cu profesorul Ken Conca, am coordonat doctoratul lui Cornel Ban, azi assistant professor la Boston University. La American University, am făcut parte din comisia de doctorat a Ancăi Puşca. La Maryland, am coordonat lucrarea scrisă de Anamaria Dutceac (cartea ei a apărut la Rowman Littlefield, autoarea predă la Lund, în Suedia). Am făcut parte din comisia de doctorat de la Indiana University pentru Alin Fumurescu. La Bucureşti, am coordonat împreună cu Adrian Miroiu doctoratul lui Laurenţiu Ştefan şi am făcut parte din comisia doctorală a Oanei Suciu. La Oxford, am fost ceea ce se numeşte external examiner pentru teza Cristinei Bejan consacrată grupului “Criterion”. La Bordeaux, am făcut parte din comisia de doctorat pentru Antoine Roger. Am fost bursier (fellow) la Institutul Remarque de la New York University, la IWM din Viena, la Woodrow Wilson Center din Washington, la Institutul pentru Studii Avansate al Universităţii Indiana din Bloomington.

Citeste intreg articolul si comenteaza pecontributors.ro