Sari direct la conținut

Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu / Replica Israelului

HotNews.ro
Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu / Replica Israelului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu Foto: Julia Nikhinson / AP / Profimedia

Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a anunțat joi că a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, pentru fostul său ministru al apărării Yoav Gallant, precum și pentru liderul Hamas, Mohammed Deif, relatează Reuters. Israelul a reacționat acuzând că CPI „şi-a pierdut orice legitimitate prin emiterea de ordine absurde”.

Benjamin Netanyahu devine astfel primul lider dintr-un stat aliat Occidentului care este vizat de o asemenea măsură.

CPI consideră că cei doi înalţi oficiali israelieni sunt principalii responsabili de comiterea de crime de război şi împotriva umanităţii în Fâşia Gaza, potrivit agenției spaniole EFE.

Judecătorii CPI au emis un mandat de arestare şi pe numele liderului aripii armate a Hamas, Mohammed Deif, deși Israelul l-a declarat mort într-un atac israelian lansat în iulie asupra Fâşiei Gaza.

De ce-l acuză Curtea Penală Internaţională pe Netanyahu

Curtea Penală Internațională a solicitat, în mai 2024, mandat de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderul Hamas, Yahya Sinwar, pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacurilor Hamas din 7 octombrie asupra Israelului și în războiul ulterior din Gaza.

Yahya Sinwar, arhitectul atacului din 7 octombrie asupra Israelului, a fost ucis însă în luna octombrie de forțele israeliene, într-o operațiune în Gaza.

De asemenea, CPI a cerut mandat pentru fostul ministru israelian al apărării Yoav Gallant, precum și pentru alți doi lideri de vârf ai Hamas: Mohammed Diab Ibrahim al-Masri (mai cunoscut sub numele de Mohammed Deif) – liderul Brigăzilor Al Qassem – și Ismail Haniyeh, liderul politic al formațiunii ucis și el la Teheran, la 31 iulie.

Netanyahu şi alţi lideri israelieni au condamnat cererea procurorului-şef al CPI, Karim Khan, de emitere a mandatelor de arestare ca fiind ruşinoasă şi antisemită. Preşedintele american Joe Biden l-a criticat, de asemenea, pe procuror şi şi-a exprimat sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva Hamas.

Însă joi, instanţa a decis să dea curs solicitării procurorului CPI.

„Camera a considerat că există motive rezonabile să se creadă că ambele persoane au privat în mod intenţionat şi cu bună ştiinţă populaţia civilă din Gaza de obiecte indispensabile supravieţuirii lor, inclusiv alimente, apă şi medicamente şi materiale medicale, precum şi combustibil şi electricitate”, au argumentat cei trei judecători în decizia lor unanimă de a emite mandate pentru Netanyahu şi pentru Yoav Gallant, transmite AP, citată de News.ro.

Reacția Israelului

Israelul a reacționat prin ministrul israelian de Externe, Gideon Saar: „Aceasta este o zi neagră pentru (CPI), care şi-a pierdut orice legitimitate de a exista şi de a acţiona”.

El a acuzat, pe platforma X, că Tribunalul de la Haga „s-a comportat ca o jucărie politică în slujba celor mai extremiste elemente care lucrează pentru a submina securitatea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu” și a emis „ordine absurde” împotriva lui Netanyahu şi Gallant.

Israelul și Statele Unite nu sunt membre ale Curții Penale Internaționale. Cu toate acestea, CPI susține că are jurisdicție asupra Gaza, Ierusalimul de Est și Cisiordania, după ce liderii palestinieni au convenit în mod oficial să fie subordonați principiilor fondatoare ale curții în 2015.

În martie 2023, Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l de crime de război în Ucraina, și anume de deportarea ilegală a mii de copii ucraineni de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă.

INTERVIURILE HotNews.ro