Sari direct la conținut

Dancă, despre OUG-urile adoptate: Nu știu câte au avut avizul CES. Am dat câte OUG-uri au fost necesare

HotNews.ro
Ionel Danca, Foto: Facebook - Partidul National Liberal
Ionel Danca, Foto: Facebook - Partidul National Liberal

Ionel Dancă a declarat, miercuri, că nu știe câte dintre cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate marți aveau avizul Consiliului Economic și Social. Șeful Cancelariei prim-ministrului a adăugat că Guvernul a adoptat „câte ordonanțe de Urgență au fost necesare”, întrebat de numărul acestora, potrivit Mediafax.

„După cum ați observat ședința de Guvern este foarte transparentă și vă ținem la curent în timp real cu ceea ce se întâmplă în ședință pe cât posibil și sigur că în cadrul acesteia se dezbat propuneri pentru reglementarea a numeroase situații care necesită o reglementare. Unele dintre ele reușesc să parcurgă tot circuitul de avizare și să intre în formă finală pentru adoptare, altele nu reușesc. Din câte cunosc eu toate proiectele de OUG care au intrat astăzi în ședința de Guvern pe ordinea de zi au fost trimise la Consiliul Economic și Social, nu știu să vă spun dacă a avut loc ședința de plen a acestui Consiliu și câte dintre acestea au și intrat în ședința Consiliului.”

Ionel Dancă a precizat că ședința nu a fost una „efervescentă”, cum s-a vehiculat în spațiul public și că a fost o ședință normală.

„Eferverscentă nu aș putea spune. Într-adevăr a fost o ședință lungă și actele normative pe care trebuie să le adopte Guvernul sunt multe și România nu a mai fost guvernată de mult timp. A fost o ședință lungă. S-au luat multe pauze pentru punerea în acord a diverselor proiecte legislative. Consider că a fost o ședință normală pentru o guvernare care vrea să facă o Românie normală”, a spus Dancă.

Întrebat câte OUG-uri au fost adoptate în ședința de Guvern, șeful Cancelariei premierului a declarat că au fost adoptate „câte ordonanțe au fost necesare”.

Guvernul a adoptat în ședința de Guvern de marți 25 de ordonanțe de urgență, printre care OUG privind organizarea alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat și OUG pentru accesul spitalelor private la programele publice de sănătate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro