De ce a fost spanzurat Imre Nagy? Plus cateva ganduri despre Ion Iliescu

Acum 55 de ani, pe 23 octombrie 1956, izbucnea Revolutia Maghiara. In iunie 1958, in urma unei inscenari judiciare, liderul revolutionar Imre Nagy a fost condamnat la moarte si spanzurat. Albert Camus a scris atunci unul dintre cele mai frumoase si mai sfasietoare texte ale sale. In 1956, Blocul Sovietic se cutremura din temelii, intregul sistem isi dovedea falimentul, imperiul lui Stalin se dezagrega vazand cu ochii. Miscarea revolutionara maghiara, catalizata de aceea din Polonia, a fost condusa de intelectuali, dar s-a extins rapid spre muncitori. S-au nascut experimente de democratie directa sub forma Consiliilor Muncitoresti, prefigurarea a ceea ce avea sa fie „Solidaritatea” in Polonia. Revolutia s-a identificat, cel putin in prima ei faza, cu personalitatea fostului premier Imre Nagy, un comunist care indraznise, dupa moartea lui Stalin, sa propuna o liberalizare interna. Nagy si sustinatorii sai au propus un eurocomunism avant la lettre, o debolşevizare a comunismului. In cele zece zile cat a condus cele doua guverne ale Revolutiei Maghiare, Nagy s-a reinventat ca personalitate politica, a rupt radical cu stalinismul si a permis Ungariei sa devina o autentica republica a cetatenilor. A sfidat colosul sovietic si pe servitorii acestuia din asa-zisele democratii populare, inclusiv Romania. In final, socialismul lui Nagy era mai aproape de acela al lui Leon Blum decat de oricare din versiunile leniniste, inclusiv ce a lui Tito. A acceptat pluralismul si a renuntat la monopolul puterii. Fictiunea uzurpatoare numita “RPR” a fost complice la persecutarea si lichidarea politica a lui Nagy. Satrapul local Gheorghiu-Dej l-a urat din rarunchi, cu feroce patima. Spunea ca Nagy ar trebui spanzurat de limba. Nu-i putea ierta lui Nagy curajul, demnitatea, verticalitatea, intransigenta etica. Dej, Apostol, Bodnaras, Chisinevschi, Miron Constantinescu, Constantin Parvulescu, Rautu, Ceausescu, Draghici, Moghioros, Chivu Stoica, Janos Fazekas, toti acesti pigmei tinuti in functii de catre sovietici, se temeau de “virusul liberalismului stihinic”. Se detestau intre ei, dar faceau corpcomun cand era vorba de “apararea cuceririlor socialiste ale poporului”, adica de apararea scaunelor lor. Nu puteau suporta vantul de libertate care sufla dinspre Ungaria.

Nimic similar nu s–a intamplat in Romania, nici in 1956, nici in 1968, anul „Primaverii de la Praga”, nici in 1989. Problema comunismului romanesc, intre altele, este ca nu a fost nicicum apt sa genereze un curent revizionist marxist. Privind inapoi, cu beneficiul a ceea ce stim astazi, asemenea directii reformatoare avea prea putine sanse de succes. Comunismul de sorginte leninista (iar altul nu a existat vreodata ca practica politica statala) era intrinsec ostil pluralismului. Ceea ce nu a insemnat ca dorinta de a liberaliza sistemul era neaparat una absurda. Pentru a afla natura incurabila a maladiei, trebuiau incercate unele presupuse remedii. Iar ironizarea fals sagace a acestor tentative nu face decit sa dovedesca lipsa de comprehensiune si chiar o stranie cecitate istorica. Nimic nu au detestat comunistii mai mult decit eforturile de a depasi vechea matrice bolsevica si de a impaca socialismul cu democratia.

Fenomenologia ereziei

Imre Nagy (1896-1958) a fost initial un comunist convins. Trebuie spus acest lucru in raport cu absolutistii morali de ieri si de azi care afirma ca un comunist este prin definitie sortit sa ramina intepenit in formula sa mentala originara. O stim din atitea cazuri, de la Koestler pina la Kolakowski, ca lucrurile nu au stat astfel. Mai intai la Moscova, unde s-a aflat intr-un lung exil dupa esecul dictaturii lui Bela Kun, apoi la Budapesta, dupa 1945, Nagy a inteles ca sistemul stalinist era in esenta sa criminal si barbar. Era cu atit mai periculos cu cat pretindea sa fie expresia umanismului desavarsit. Nagy a facut in perioada emigratiei in URSS compromisuri penibile. A acceptat chiar sa devina, pentru cativa ani, informator al NKVD-ului. Si totusi, in pofida acestor abdicari, a indraznit, atunci cind s-a ivit prilejul, sa propuna o alta logica decit aceea a monolitului inchizitorial.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro