De ce este acuzată periodic Polonia de antisemitism?
Recent, media internațională a acuzat din nou guvernul polonez că încurajează atitudini antisemite. Punctul de plecare a fost lansarea unui proces de calomnie la adresa a doi cercetători (profesori) care ar fi sugerat, în volumul Night Without an End (2018), implicarea unui fost primar în uciderea a 22 de evrei (în timpul războiului). Susținerea rănea cu atât mai mult cu cât primarul era recunoscut ca salvator al unei femei evreice. Imediat după inițierea procedurilor juridice, Centrul memorial Yad Vashem le-a denunțat interpretându-le ca o amenințare la adresa cercetărilor despre Holocaust, „orice efort de limitare a discursului academic și public prin presiunea politică sau judiciară fiind inacceptabilă”. Au urmat în siajul comunicatului Yad Vashem luări de poziție și articole acuzatoare în presa internațională. Altele s-au adăugat după verdictul instanței. Judecătorii polonezi au cerut profesorilor Barbara Engelking și Jan Grabowski să-și ceară scuze pentru susținerea incriminată și să elimine pasajul în viitoarele ediții ale cărții lor. Imediat după verdict, Congresul Evreiesc Mondial, Conferința privind revendicările materiale evreiești împotriva Germaniei și Organizația Mondială de Restituire Evreiască și-au exprimat „consternarea” față de decizie și protestul „în cei mai puternici termeni”.
Cele prezentate sunt de-a dreptul opace fără cunoașterea fundalului și a detaliilor cazului.
Fundalul. Precedentul legii poloneze a Holocaustului
În luna ianuarie 2018, Camera inferioară a Seimului polonez a adoptat un text de lege care prevedea pedepse pentru oricine folosește expresia „lagărele morții poloneze” sau „acuză, public și împotriva faptelor, că poporul polonez sau statul polonez este responsabil sau complice al crimelor naziste comise de cel de-al Treilea Reich German”. Seimul intenționase să pună capăt „obiceiului” de a așeza pe umerii Poloniei crimele naziste. Expresia „lagărele poloneze al morții” a fost utilizată neîntrerupt din anul 1944 până astăzi de presa de mainstream și de oameni politici – între care Barack Obama (în 2012), care și-a cerut scuze pentru gafă. Statul polonez se prăbușise după dublul atac, al Germaniei și URSS, care făceau legea pe teritoriile ocupate, guvernul polonez se afla în exil la Londra, deci susținerile despre „lagărele morții poloneze” etc. arătau ori o gravă lipsă de cunoaștere a istoriei, ori o rea credință ofensatoare
Actul normativ denumit frecvent „legea poloneză a Holocaustului” a dus la reacții globale. Ministerul Educației din Israel a anunțat elaborarea unui curs special cu titlul „Implicarea populațiilor locale, inclusiv a celei din Polonia, în Holocaustul poporului evreu”, iar parlamentarii israelieni au inițiat un act normativ care prevedea trimiterea în închisoare a oricărei persoane care contestă sau minimalizează rolul colaboratorilor naziști, inclusiv al celor polonezi, în crimele comise în perioada Holocaustului. La 8 februarie 2018, supraviețuitori ai Holocaustului au blocat ambasada poloneză de la Tel Aviv și au scandat: „Polonezi, ne amintim ce ați făcut”. La ceva timp, pe poarta consulatului Poloniei de la Tel Aviv a fost scris cu litere mari: „Polonezi, rahați, asasini”.
Departamentul de Stat al SUA a avertizat că legea votată de Seim poate afecta relațiile polono-americane. Autorii articolelor publicate în principalele mijloace de presă din Marea Britanie, Franța, Germania etc. au condamnat aproape în unanimitate legea poloneză a Holocaustului.
Sub presiunea internă și externă, în luna iunie 2018, Seimul a eliminat din lege pedeapsa penală. Premierii israelian și polonez și-au exprimat devotamentul pentru cercetarea liberă a Holocaustului. Și totuși, la începutul anului 2019, Benjamin Netanyahu și alți lideri de partid au revenit la politica acuzelor.
Care dintre criticile la adresa legii poloneze a Holocaustului erau motivate?
Un fapt care frapează la campania de presă împotriva legii poloneze a Holocaustului este prezentarea eronată a conținutului ei de către politicieni, de către ziariști și de către cercetători deopotrivă. S-a spus că legea interzice menționarea complicității polonezilor la Holocaust și ar reprezenta un efort al Poloniei de a rescrie istoria, sau că ar fi o nouă tendință de negare a Holocaustului. Îl citez doar pe Adrian Cioflâncă care într-un articol din revista 22 (aici) susținea: „…legea descurajează orice discuție despre participarea unor polonezi la persecutarea și uciderea evreilor sau, în general, despre formele de colaborare ale polonezilor cu regimul nazist”.
Nicicum! Legea se ridicase strict împotriva a două tipuri de enunțuri: „lagărele morții poloneze” și „poporul polonez sau statul polonez este responsabil sau complice al crimelor naziste comise de cel de-al Treilea Reich German”. Lagărele morții din Germania au fost create de naziști iar statul polonez care, în principiu, reprezintă poporul polonez ca entitate colectivă nu a existat în timpul Holocaustului.
Ceea ce nu înseamnă că legea poloneză trebuie apărată de critici. Todor Gardos, cercetător al importantei Human Rights Watch o amenda în raport cu ideea generoasă intelectual, că legile care criminalizează discuțiile istorice au un efect descurajator asupra libertății de exprimare (aici). Declarația comună a Beit Polska și a Uniunii Europene pentru Iudaismul Progresiv sugera abuzuri posibile ca urmare a termenilor nedefiniți, ori prin caracterul sever și disproporționat al amenzilor și prin posibila pedeapsă cu închisoarea. Iar Jeff Jacoby numea legile care criminalizează punctele de vedere privind istoria „odioase” (aici): „Acest lucru este valabil atât pentru interzicerea de către Israel a negării Holocaustului, cât și pentru interzicerea de către Polonia a discutării complicităților la Holocaust. Societățile libere nu au nimic de a face cu pedepsirea opiniilor sau a argumentelor, nici măcar a celor care sunt ticăloase ori ridicole”.
Tipologia anterioară reflectă ethosul american al Primului Amendament. În Europa și Israel invocarea libertății de exprimare este însă spectaculos de ipocrită (vezi și aici). Toate legislațiile naționale conțin norme limitative privind discursul despre trecut. Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului UE a cerut statelor membre ale Uniunii un nivel minim de sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive împotriva negaționismului.
Cazul Edward Malinowski vs. Barbara Engelking și Jan Grabowski
Revin la „scandalul” din ultimele sătămâni care-i are în centru pe cercetătorii Barbara Engelking și Jan Grabowski puși să-și ceară scuze pentru ce au scris despre fostul primar Edward Malinowski. La nivel formal lucrurile arată chiar mai simple decât în ce privește Legea poloneză a Holocaustului. Nepoata primarului Edward Malinowski, Filomena Leszczyńska, a deschis o acțiune de calomnie întrucât unchiul său fusese asociat cu moartea a 22 de evrei. Este un nonsens să acuzi statul polonez pentru faptul că o persoană a exercitat dreptul de a fi depus o plângere civilă – comun tuturor democrațiilor. Autoritățile nici nu au cum să intervină în deschiderea unei astfel de acțiuni. Întrebarea ar fi dacă verdictul judecătorilor motivează indignarea națională ori internațională. Sigur, judecătorii sunt „suverani”, în același timp, când o instanță națională ia decizii care contrazic flagrant valori fundamentale, „suveranitatea” nu este o scuză.
La începutul anilor 1950, lui Edward Malinowski i se deschisese un proces cu aceeași acuzație, dar din documente și mărturii, instanțele comuniste au găsit că alegația nu se susține.. La data când Engelking și Grabowski au făcut în carte referiri la mărturii care-l implicau pe Malinowski în uciderea a 22 de evrei, istoria cazului era bine cunoscută. Faptul că profesorii au făcut abstracție de documente, optând pentru o alegație infirmată în timp și afectând onoarea primarului este cu adevărat problematic. Nepoata primarului care salvase o evreică avea motive temeinice să pună în discuție textul celor doi autori
În același timp, Engelking și Grabowski au dreptul lor la „imperfecțiunea” textului pe care-l semnează. Instanța a refuzat să acorde daunele morale reclamantei motivând că aceasta ar avea un efect descurajator asupra cercetării academice, dar nu este suficient, căci libertatea academică înseamnă să nu fii pus să ceri scuze pentru slăbiciunile unei opere.Susținătorii exercițiului larg al libertății de exprimare au motive la rândul lor să fie critici față de verdictul instanțelor poloneze.
În concluzie, cazul permite judecăți nuanțate. Canonada reacțiilor internaționale (inclusiv plictisitoarele comentarii din România când numesc decizia justiției poloneze „absurdă și șocantă, incompatibilă cu valorile unei țări membre în Uniunea Europeană” – aici) fac notă discordantă cu felul în care libertatea de exprimare este sfidată periodic fără a stârni emoții la nivel politic și în media.
Care-i cauza antipatiei față de Polonia?
Nu există „o simplă explicație” a acuzării repetate a statului polonez de manifestări antisemite. Contează probabil iliberalismul forțelor politice aflate la putere în Polonia. Măsurile Partidulului Lege și Justiție și în particular, felul deprimant în care tratează problema avortului sau a homofobiei dau o imagine negativă asupra întregii Polonii.
Un alt factor poate fi seria de prevederi legislative care nu arată deloc simpatie pentru libertatea de exprimare: insultarea în mod public a președintelui Republicii Polonia este pedepsită cu închisoare de până la 3 ani; defăimarea unui funcționar public în cursul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor oficiale poate duce la privarea de libertate de până la un an; insultarea sau ironizarea națiunii poloneze, a Republicii Poloneze sau a sistemului său politic se pedepsește cu închisoare de la unu la zece ani închisoare (pentru detalii, aici).
Sunt prevederi cu tendințe autoritare pe care, mai grav, Curtea Constituțională poloneză le-a susținut. Doar că niciuna din aceste restricții „amenințătoare” nu a fost implicată în cele două cazuri care au generat presiunea internațională asupra Poloniei.
În sfârșit, campaniile amintite au scos la iveală dimensiunea neașteptată a polonofobiei. Iată două declarații ale ministrului de Externe al Israelului din 2019: „polonezii sug antisemitismul cu laptele mamei”; „Polonia a fost marele cimitir al poporului evreu, există doar un singur adevăr istoric. Antisemitismul a fost înnăscut polonezilor, înainte, în timpul Holocaustului și după el”. Prin urâțenia lor, aceste spuneri care au fost salutate de parlamentari israelieni din tot spectrul politic sunt analoage celor mai grozave discursuri antisemite.
În final, Rusia
Instrumentalizarea acuzațiilor de antiisemitism de către regimul Putin poate fi urmărită până în detaliu. Pentru Rusia, Polonia este un fel de nucă tare pe care nu o poate înghiți. Statul polonez susține Ucraina, se află în fruntea blocului anti-Putin din interiorul UE și, spre deosebire de Țările Baltice, nu se arată înfricoșată de amenințările Moscovei. Rusia are de înfruntat memoria polonezilor: marile crime ale URSS pe pământ polonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după impunerea comunismului în Polonia.
Regimul Putin manipulează sondajele pentru a declara Polonia „cea mai rusofobică națiune de pe Pământ”. Excepțională este instrumentalizarea comunităților evreiești. Oligarhul rus Moshe Kantor, de trei ori președinte al Congresului Evreiesc European a fost supranumit „omul lui Putin” (pentru detalii, aici). Sub conducerea lui, Congresul a acuzat sistematic țările ostile lui Putin, în frunte cu Ucraina și Polonia, de atitudini antisemite. Simultan, a lăudat Kremlinul pentru merite în combaterea antisemitismului. În anul 2015, organizația condusă de Kantor a refuzat să participe la ceremonia dedicată trecerii a 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz de către Armata Roșie, alături de Congresul Evreiesc Mondial. Hotărârea a fost luată imediat după ce guvernul rus, în dispută diplomatică cu guvernul polonez, a anunțat boicotarea evenimentului. În anul 2020, la ceremoniile care marcau trecerea a 75 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului, directoarea secției de Istorie de la Yad Vashem care conduce și Centrul Kantor (desigur, finanțat de Moshe Kantor) a fost implicată în difuzarea a trei clipuri care au trezit indignarea. Acestea îi oferiseră lui Vladimir Putin o platformă prin care să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și locul Poloniei în această tragedie în varianta dorită de el.
A existat și există oare antisemitism polonez?
A existat și desigur există un antisemitism polonez. Începând cu anii 1930, guvernele poloneze au adoptat legi trasiale și au încurajat emigrarea din motive antisemite. O referință respingătoare este pogromul din orașul Jedwabne, la 10 iulie 1941, din perioada ocupației naziste. Cel puțin 340 de bărbați, femei și copii au fost omorâți atunci. Au fost uciși evrei de către polonezi și după această dată și chiar după sfârșitul războiului. Conform lui Efraim Zuroff (Centrul Simon Wiesenthal) numărul polonezilor care au colaborat cu germanii în timpul războiului a fost de „multe mii”.
INTERVIURILE HotNews.ro