De ce legendarele acoperișuri ale Parisului sunt mortale – Ce se întâmplă când o climă acceptabilă o ia razna
Acum peste 150 de ani, Parisul a intrat în epoca modernă sub „bagheta” baronului Haussmann, care a ordonat dărâmarea mahalalelor medievale și a dispus să fie construite clădiri mari, cu cinci-șase etaje și cu acoperișuri de zinc, mult mai rezistente. Dar clima s-a schimbat. De ce aceste acoperișuri sunt foarte periculoase în prezent?
Parisul găzduiește Jocurile Olimpice și au trecut 100 de ani de la o altă ediție a JO de vară, mult diferită și mult mai restrânsă, găzduită tot de capitala Franței. Multe s-au schimbat de atunci, iar temperatura medie în Paris este cu aproximativ 2 grade C mai mare față de acum un secol.
În 1924 au fost în total 31 de zile cu temperaturi de peste 25 C la Paris, în timp ce anul trecut au fost peste 100 de zile, un alt reper că s-a încălzit în mod real, perceptibil, dovedibil.
În ultimii ani s-au investit miliarde de euro pentru a pregăti orașul în vederea JO: s-a curățat parțial râul Sena, s-au plantat copaci, s-au creat mai multe zone verzi. S-a investit mult în infrastructură, dar au crescut și prețurile și chiriile.
Față de 1924, la unele tipuri de particule poluarea era atunci de câteva ori mai mare, fiindcă erau mult mai multe fabrici foarte poluante în interiorul orașului.
Un capitol la care mai puține s-au schimbat ține de faimoasele acoperișuri de zinc ale orașului, dar pentru a vorbi despre ele cum se cuvine, trebuie să ne ducem înapoi în istorie vreo 200 de ani.
O soluție excelentă pe la 1870 nu mai este la fel de grozavă azi
Actorul Jean-Paul Belmondo le-a escaladat, Cezanne le-a pictat, iar Charles Trenet și Line Renaud au cântat despre ele.
Acoperișurile de zinc ale Parisului (les toits de Paris en zinc, în franceză) sunt gri la culoare și sunt un simbol al „orașului luminilor”.
Despre aceste acoperișuri și despre viitorul larg se scrie pe larg într-o carte din colecția HotNews, apărută la editura ZYX Books. Autorul este Jeff Goodell, iar volumul se numește „Căldura te va ucide prima – Viața și moartea pe o planetă pârjolită”. Cartea a fost tradusă în română de Horia Ghibuțiu.
Cum a ajuns Parisul să aibă sute de mii de acoperișuri din zinc? A fost un drum lung, fiindcă după 1800, capitala Franței era, după cum spunea un istoric, „un oraș uzat, distrus și epuizat, un oraș care mirosea a mâl și a canalizare, mai tare decât în cele mai grele momente ale Evului Mediu”. În 1832, o epidemie de holeră a făcut peste 18.000 de morți într-un mediu fără scăpare.
Parisul a și crescut mult în secolul XIX: la 1800 avea puțin peste jumătate de milion de locuitori, la 1846 trecea de un milion, iar la 1876 ajungea la două milioane de oameni.
Trebuia făcut ceva. Iar omul care avea să schime definitiv Parisul, printr-una dintre cele mai mari realizări urbane din lume, avea să fie baronul Haussmann. El demolat mahalalele medievale, strămutând oamenii cu miile, pentru a moderniza radical metropola.
Parisul modern s-a născut sub cenușiile acoperișuri de zinc
Această uriașă remodelare a avut loc între 1853 și 1870. Haussmann a dispus să fie create și parcuri și să fi plantați o mulțime de arbori – numai în Bois de Boulogne au fost plantați peste 400.000 de copaci.
Iată ce scrie Jeff Goodell despre cum arăta Parisul după schimbările aplicate de Haussamann: „A creat bulevarde largi și a ridicat cvartal după cvartal de noi clădiri de apartamente cu fațade din calcar gri lustruit și cu balcoane simetrice din fier forjat (…) Clădirile erau toate înalte de cinci sau șase etaje, cu apartamente din ce în ce mai puțin spațioase și mai puțin elaborate pe măsură ce urcai. Intimitatea, igiena și confortul erau prioritățile”.
Un lucru remarcabil la aceste clădiri a fost utilizarea de către Hausmann a acoperișurilor de zinc, care la acea vreme erau o inovație, pentru că erau mai ușoare și mai ieftine decât cele din țigle și erau rezistente la coroziune și la foc.
Aceste acoperișuri rezistă foarte mult. Dacă sunt bine instalate și întreținute, au rămas în Paris peste 100.000 de clădiri cu acoperiș din zinc (peste 80% din totalul clădirilor).
Baronul Georges-Eugène Haussmann a murit la 1891, în vârstă de 81 de ani, fiind înmormântat în faimosul cimitir Pere Lachaise.
Se încing precum niște tigăi
Marea problemă este că Parisul nu mai are clima decentă de la final de secol XIX, ci una mult mai caldă.
„În secolul al XXI-lea, acoperișurile de zinc sunt mortale. În zilele călduroase se încing literalmente ca niște tigăi. Un cercetător a măsurat o temperatură de 90 de grade C pe un acoperiș de zinc din Paris, într-o zi de vară. Și, pentru că mansardele au fost proiectate pentru servitori și nu au fost izolate, căldura este transferată direct în încăperile de dedesubt”, scrie Jeff Goodall.
”În timpul valului de căldură din 2003, proasta ventilație și inexistența izolației la aceste mansarde, le-au transformat în capcane mortale”.
Autorul explică faptul că aceste acoperișuri nu permit adăugarea unor izolații sub zinc, fiindcă nu sunt proiectate pentru o greutate suplimentară, așa că ar însemna să se îndepărteze și să se reconstruiască întreaga structură, ceea ce ar costa enorm.
Mândria orașului s-a întors împotriva locuitorilor
Parizienii sunt mândri de aceste acoperișuri pe care le consideră un simbol de neatins. În 2014 a fost depus la UNESCO un dosar pentru a fi inclus în patrimoniul mondial al umanității meșteșugul legat de instalarea și întreținerea acestor acoperișuri. Meseriașii care se ocupă în Capitala franceză de acoperișuri sunt numiți în franceză „couvreurs-zingueurs des toits de Paris”.
Dar în micile locuințe de la ultimul etaj, iarna tremuri, iar vara te sufoci și uneori sunt și mansarde de sub 15 mp, la etajul cinci sau șase, unde ajungi pe complicate scări în spirală.
În 2021, parlamentul francez a adoptat o lege care restricționează închirierea de case și apartamente slab izolate. Deoarece majoritatea apartamentelor de sub acoperișurile de zinc nu sunt izolate, cele mai multe mansarde vor fi scoase de pe piața de închiriere până în 2035. Legea avea menirea să-i protejeze pe oameni NU de valurile de căldură, ci de facturile mari la electricitate; totuși, în cele din urmă, servește aceluiași scop.
Soluții? – Vopsire, vegetație, panouri
O soluție care se dezbate este vopsirea în alb a acestor acoperișuri, avantajul fiind că această culoare deviază lumina solară, determinând o absorbție mai mică a căldurii. O problemă este că acoperișurile albe trebuie revopsite cam o dată la zece ani, iar alta ține de cei care spun că, vopsind o mulțime de acoperișuri de zinc în alb, s-ar schimba fundamental aspectul și atmosfera orașului.
O altă propunere este ca pe unele acoperișuri să se pună vegetație și deja s-a demarat un program-pilot. În 2020, un start-up denumit Roofscape – creat de trei tineri arhitecți formați la MIT – a început construirea de platforme din lemn pentru aceste acoperișuri, platforme care să fie pe post de terase pe care oamenii să cultive diverse și să existe, simultan, și o protecție contra căldurii.
O altă propunere, foarte puțin băgată în seamă, a fost de montare pe acoperișuri a unor panouri solare mari de culoarea zincului.
Un grup interguvernamental de experți în evoluția climei spunea că zincul este atât de bun conducător de căldură, încât pe perioada de caniculă, pentru cei care locuiesc sub aceste acoperișuri, riscul de a muri este de patru ori mai mare decât dacă ar locui sub tipuri mai moderne de acoperiș. Cert este că la temperaturi exterioare de peste 35 C, care la Paris apar tot mai des, sub acoperișul de zinc pot fi ușor 50 C.
Parisul și clima care nu iartă
Clima Parisului s-a schimbat mult față de acum un secol, iar temperaturile de 40 C apar tot mai des – la fel și nopțile tropicale. Se vorbește tot mai mult despre urgența climatică, iar aici puteți citi pe larg ce a făcut Parisul și ce vrea să facă pe mai departe.
Clima s-a schimbat foarte mult în Paris și verile sunt mult mai calde. În 2019 au fost maxime de +42,6 C și peste 40 C s-au depășit și în 2022.
Cele mai reci trei luni iulie din istorie la Paris au fost între 1909 și 1919, cu medii de sub 17 C. Cele mai calde luni iulie au fost mult mai recente: în 2006 și 2018, cu medii de peste 24 C. Au fost și nopți în care minimele nu au scăzut sub 23 C.
Cei mai radicale opinii susțin că Parisul ar trebui să renunțe pe scară largă la aceste acoperișuri din zinc. Ele nu mai sunt deloc potrivite pentru clima secolului XXI care este cu totul schimbată față de cea din momentul instalării lor, în era pre-industrială. Dar cum să renunți la ceva ce este peste tot, asta va fi provocarea următoarelor decenii, una la înălțimea Parisului.
Sursa foto: Dreamstime.com
INTERVIURILE HotNews.ro