De ce trebuie sa demisioneze Roberta Anastase si conducerea Camerei
Sistemul, ca un film prost
Citesc la stirile mondene ca Nicholas Cage face aici un film a carui actiune e plasata tot in Romania. Daca inteleg bine, subiectul filmului este ceva gen „iad pe sosele” si, la modul figurativ cel putin, se potriveste. Traficul din Romania e departe de a fi ceva foarte angelic sau macar ordonat. Totusi, exista un gen de filme de actiune care nu ar putea fi plasat in tara noastra, nici chiar cu suportul profesionist al vreunei vedete de Hollywood. Genul de filme care ar putea fi rezumat la „individ vs sistem”. Cred ca stiti retetele:
„Evadarea”. Un condamnat face un plan elaborat de a iesi din inchisoare, care poate presupune de la evadari cu elicopterul la taratul printr-un canal mizerabil. E urmarit insistent de politie dar intr-un final dramatic scapa, daca e eroul bun. Daca e eroul rau, e prins si trimis inapoi la puscarie. Cum ar fi la noi filmul similar? Condamnatul se duce la un medic si obtine un diagnostic, are testicolele atrofiate sau e claustrofob si nu suporta regimul de detentie. Pe baza lui autoritatile il pun in libertate si nu-l mai urmareste nimeni. The end. Regizorul nu poate nici macar sa obtina un efect dramatic la obtinerea diagnosticului, indiferent cum ar filma el nu e niciun mister cum se fac lucrurile astea. „Drama in curtea de judecata” Aici eroii principali sunt avocatii sau procurorii, judecatorul sau membrii juriului. Avem tactici ale apararii si acuzarii, martori si dovezi surpriza, pledoarii patetice, suspans pana in final cand se da verdictul si eroul e achitat, daca e bun, sau condamnat, daca e rau. Cum ar fi la noi filmul similar? Foarte repetitiv, ma tem. Scena 1. Inculpatul cere amanare, pentru ca nu are avocat. Scena 2. Avocatul cere amanare pentru a copia dosarul. Scena 3. Avocatul cere amanare pentru a studia dosarul. Scena 4. Amanare, nu au fost citate corect partile. Scena 5. Se ridica o exceptie de neconstitutionalitate. Scena 6. Amanare, inculpatul nu s-a prezentat. Scena 7. Amanare… etc. Magia filmului nu poate face multe in situatia asta, poate sa sara peste cateva scene si sa comprime lunile si anii, dar chiar si asa, produsul final nu ar avea nimic dramatic, nici macar comic.
Ca sa poti face un erou din sistem, fie de partea binelui, fie de partea raului, el trebuie sa aiba caracterul lui normal, adica trebuie sa fie masiv, mecanic, rece si redutabil. Nu poti face erou dintr-un sistem care e debil si inept. Si problema nu e doar in sala de cinema. Inainte sa exaspereze publicul spectator la un eventual film, „evadarea” in varianta romaneasca exaspereaza publicul in general. Justitia romaneasca creeaza in randul justitiabililor si publicului un sentiment de confuzie si enervare mai mare decat ar crea un film despre ea spectatorilor.
Un episod in parlament
Am lasat la final ultimul gen de filme din categoria sus-pomenita: „drama politica”, batalia pe o lege dusa pana la suspansul ultimului vot din parlament. Nu e doar film, imi amintesc ca au fost cazuri in Camera comunelor din Marea Britanie in care puterea si-a adus la lucrari parlamentari direct din pat (de acasa sau de la spital) pentru ca votul era prea strans si riscau sa-l piarda. Cum ar fi filmul similar din parlamentul nostru? Pe fondul unui dezinteres general, conducerea Camerei ar numara 170 de voturi pentru, chit ca doar 80 de parlamentari sunt prezenti.
Da, acesta e motivul pentru care presedinta Camerei deputatilor si secretarii de la sedinta in care s-a adoptat legea pensiilor trebuie sa demisioneze. Sunt responsabili pentru un episod de functionare debila si inepta a sistemului, sunt responsabili pentru o greseala, nu pentru o scapare, sunt responsabili pentru o greseala deloc triviala. Cererea opozitiei este cat se poate de legitima. Fara o asumare a responsabilitatii pentru episodul respectiv sistemul va continua sa functioneze in acelasi mod.
Aici am vazut ca se aduc doua argumente impotriva sanctionarii responsabililor. Primul e de tipul „scopul scuza mijloacele”, legea respectiva e buna si trebuia sa treaca. Nu am sa intru aici in dezbateri politice apropo de legea pensiilor, pentru ca nu am motiv. Problema cu o justificare de tipul „scopul scuza mijloacele” este ca, lasand in confuzie ce anume e un scop si ce e un mijloc, ajunge in final sa scuze orice. Sunt absolut de acord ca lipsa unei legi a pensiilor risca sa compromita sistemul de asigurari sociale. Dar lipsa unui minim respect din partea demnitarilor si institutiilor fata de forma, fata de legi si regulamente risca sa compromita intreg sistemul. Pe ce temei posibil evitarea primului scenariu intra la categoria „scop” iar evitarea celui de-al doilea intra la categoria „mijloc”?
Al doilea argument este „si ceilalti au facut-o”. La fel ca in cazul anterior, nu contest ca afirmatia e adevarata, ci ca are valoare de argument. Faptul ca e ipocrit, si este, nu inseamna ca demersul opozitiei e mai putin legitim. Politicienii au mare drag de a privi orice situatie prin prisma „ei contra noi”, si de a gasi justificari in asta. De multe ori, insa, sunt „ei si ei” contra publicului. Politicienii nostri au mai prins un mare drag fata de termenul „cutuma”, termenul suna frumos. Pe buna dreptate; ca tot vorbeam de parlamentul britanic, acolo e un intreg sistem care functioneaza pe baza de cutume. Insa doar termenul e la fel, intelesul e diferit, opus chiar. Caci o cutuma acolo inseamna o regula nescrisa pe care o respecta toata lumea pentru ca e buna. La noi cutuma inseamna cel mai adesea o regula nescrisa si rea, pe care o adopta puterea pe temeiul ca si ceilalti au facut la fel cat au fost la putere. La ei e un mod de a merge inainte, la noi e o justificare ca sa ne invartim in cerc.
INTERVIURILE HotNews.ro