De ce trebuie sa plece premierul (de Dan Tapalaga)

1. Calin Popescu Tariceanu a iscalit cel mai grav atentat la statul de drept, singura tentativa de imixtiune in actul de justitie exercitata la cel mai inalt nivel dupa 1990 care poate fi probata cu documente: “Iti trimit alaturat un document redactat de Petromidia despre cercetarile care au loc. Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?”.

Potrivit Constitutiei, Traian Basescu nu poate influenta, teoretic, in nici un fel anchetele procurorilor. Insa nu competenta legala o avea in vedere premierul atunci cind l-a rugat pe Basescu “sa vorbeasca” la Parchet, ci starea de facto din justitie, unde ani de zile a functionat “firul scurt”.

In ultimele sale luni de mandat, procurorul general Ilie Botos a denuntat cel putin doua interventii “la nivel inalt”: un telefon dat de Ion Iliescu inainte de 2004, cind fostul sef al statului se interesa de mersul dosarului Tiriac jr., si un telefon dat de actualul premier in 2005, care cerea informatii despre dosarul Rompetrol.

Altfel spus, astfel de presiuni indirecte devenisera o practica. In ambele cazuri, Consiliul Superior al Magistraturii a decis insa ca nu se poate vorbi de imixitiuni politice in actul de justitie.

CSM a masurat doar daca interventiile celor doi au si produs efecte, chestuine subiectiva si greu de evaluat, dar a evitat sa calfice interventia in sine, complet in afara cadrului legal, si sa recomande clar interzicerea unor astfel de practici.

Orice “informare” solicitata de presedinte, in scris sau telefonic, intr-o ancheta in curs creeaza o presiune psiholociga asupra achetatorilor, care pot fi inhibati in demersurile lor. Cu atit mai mult cu cit vorbim de un Minister Public pe atunci complet nereformat, dispus la jocuri politice si extrem de atent la semnalele transmise de puternicii zilei.

2. Premierul a favorizat o firma privata in dauna altor companii, incalcind astfel principiul concurentei. Este dificil de explicat cum a ales Calin Popescu Tariceanu sa intervina tocmai pentru firma Rompetrol, cind si alte companii petroliere mari, ca RAFO, de pilda, au reclamat presupuse abuzuri.

Argumentul ca Rompetrol produce 5% din bugetul tarii si este cea mai mare companie romaneasca poate fi usor demontat. In fata unor presupuse abuzuri din partea autoritatilor, nu exista companie mare si companie mica iar seful Guvernului nu are nici un fel de competente in sesizarea sau solutionarea lor.

In plus, biletul trimis la Cotroceni nu are un caracter oficial, ci sugereaza, prin modul de adresare, o interventie “discreta” la parchet, un favor solicitat unui prieten cu influenta. Premierul ar trebui sa raspunda public in cite alte cazuri de presupuse abuzuri reclamate la cabinetul sau a mai intervenit pe linga seful statului, in cazul in care a facut-o.

Declaratia lui Dinu Patricu, potrivit careia initiativa premierului ar fi fost “absolut personala, prieteneasca si amicala” il incrimieaza, de fapt, pe bunul sau amic de la guvern. Nu e clar de ce premierul Tariceanu a simtit nevoia sa intervina pe linga seful statului daca nimeni nu i-a cerut-o.

3. Premierul a mintit public. Initial a negat vehement ca exista vreun bilet trimis sefului statului, afirmind ca totul ar fi o facatura. Ulterior, a sugerat, prin apropiatii sai ca, daca biletul apare, nu poate fi vorba decit de un fals si ca va contesta autenticitatea unui eventual bilet.

Calin Popescu Tariceanu incearca acum sa explice ca prin “facatura” despre care vorbise initial se referea la momentul ales de seful statului pentru a lansa atacuri impotriva sa: congresul realegerii sale in functia de presedinte PNL. O explicatie putin credibila, cu atit mai putin cu cit nici el, nici alt liber liberal nu mai pune acum in discutie autenticitatea biletului.

4. Premierul a recidivat. Calin Popescu Tariceanu a mai avut cel putin doua interventii in acheta Rompetrol: telefonul dat lui Ilie Botos in mai 2005 cind Parchetul l-a retinut pe Dinu Patriciu si chemarea ministrului justitiei la biroul sau din Guvern pentru a discuta, in prezenta lui Dinu Patriciu, despre mersul dosarului Rompetrol, la scurt timp dupa eliberarea sa din arest.

In legatura cu intilnirea Tariceanu-Macovei-Patriciu, CSM a cocluzionat ca s-a creat “o presiune indirecta asupra procurorilor” care le-a creat acestora “un disconfort psihic”.

Interventia sa la Cotroceni devine cu atit mai suspecta cu cit si numele premierului a fost implicat in scandalul tranzactiilor cu actiuni Rompetrol, pentru care Dinu Patriciu a fost intre timp trimis in judecata sub acuzatia de manipularea pietei de capital, dezvaluire de infomatii privilegiate si constituirea unui grup infractional organizat. In acest dosar, procurorii acuza un prejudiciu de 7 milioane de dolari

5.

Exista, fara indoiala, si intrebarea perfect legitima: de ce a tainuit Traian Basescu biletul trimis de Calin Popescu Tariceanu? Nu devine, la rindul sau, complicele sau, avind in vedere ca a ales, vreme de aproape doi ani, sa pastreze tacerea? Argumentul stabilitatii de dragul UE poate fi usor demontat, cum dealtfel a incercat sa o faca seful Guvernului, prin insistenta lui Traian Basescu pe

tema anticipatelor. Insa chestiunea tainuirii si a complicitatii devine in acest moment secundara, iar analisii care au pus semnul egal intre gradele de vinovatie ale celor doi, au cautat sa diminueze cu orice pret o posibila culpa a premierului.

Prin acelasi discurs de tip nivelator, o importanta parte a liderilor de opinie au incercat, in emisiuni televizate, sa puna semnul egal intre “oligarhii” de la Cotroceni si cei de la Palatul Victoria, cind tema zilei, extrem de grava, este una singura: continutul “cardului” semnat de Tariceanu.