De la interesanta cifră de 1% (salariile de 3.000 de euro) la noua și complexa D406 (zisă și SAF-T)
A trecut o săptămână de când le-am auzit, dar aud în continuare ecoul lor. E vorba de epitetele ”interesantă” și ”complexă”. Și nu, nu se referă la viață, în general.
Primul este despre cifra interesantă transmisă de primul ministru. ”1% din angajații români au salariu net de peste 3.000 de euro”. Dacă s-a referit la acel 1%, epitetul e nimerit.
În Franța, cu 3.000 de euro ești in clubul 40% cel puțin la fel de bogați ca tine. Corect, poate merg prea departe cu comparația: să venim mai lângă casă! În Polonia, ori chiar în Lituania, la minim 3.000 de euro se califică 10%, cum ne spune rapid acest comparator cât se poate de interesant de la OECD.
La noi, Statistica spune că ești în clubul de 10% cu doar 1.000 de euro. Partea interesantă acum vine. Presupunând că și noi am avea o pătură de 10% cu peste 3.000 de euro lunar și în restnu s-ar schimba nimic, probabil că am ieși cu Palma din Europa. Palma, adică acel coeficient pe care lumea îl consideră astăzi o măsură corectă a inegalității veniturilor, raportând cât câștigă 10% cei mai bogați la câștigul (venitul disponibil) a 40% cei mai săraci. Acum suntem la un raport 1,39, iar peste noi în UE mai e doar Lituania (1,49) și, la distanță, Bulgaria (1,95). Să fii ca americanii la inegalitate socială (Palma 1,8) mai treacă meargă, dar clar Chile (2,5) sau Costa Rica (3,1) nu sunt din filmul european.
Fără alte comentarii, să trecem acum la următorul epitet. ”Având în vedere complexitatea și noutatea acestei obligații de raportare, contribuabililor li se va acorda o perioadă de grație de 3 (trei) luni pentru prima raportare, de la data când obligația de depunere devine efectivă pentru respectivul contribuabili”. Am citat din versiunea 2.0 a ”Ghidului contribuabilului pentru pregătirea și depunerea declarației informative D406, Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T)”.
În două vorbe, acesta este un format care permite transferul datelor din sistemul propriu al contribuabilului (facturi, plați, mișcări de bunuri, registrul jurnal, fișiere master) pentru a fi analizate automat și folosite de administrație în controale/ inspecții fiscale pe TVA. În afară de PFA-uri, întreprinderi familiale, instituții publice și alte câteva categorii, cam tot mediul de afaceri trebuie să depună această nouă declarație, începând de anul viitor, lunar sau trimestrial, urmând perioada fiscală aplicabilă pentru TVA. Inclusiv contribuabilii care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA vor depune fișierul SAF-T trimestrial.
Sigur, nu vorbim propriu zis de o știre aici. Se știe de câțiva ani că se lucrează la implementarea acestei măsuri, care se mai aplică de altfel și în alte șapte state europene, printre care și cele de care am amintit – Polonia, Lituania și Franța.
Știrea mi se pare însă această recunoaștere a complexității, pe care nu cred să o mai fi întâlnit-o într-o comunicare oficială a Fiscului nostru. Ajungând aici, este de așteptat să existe o compensare pe măsură a acestei complexități. Cum s-ar spune, să știi și tu, contribuabil, de ce te supunem la așa ceva.
Ei bine, ANAF intuiește corect așteptările și în ghid găsim beneficiile din implementarea SAF-T, mai întâi cele ale contribuabilului, de-abia apoi ale administrației. Iar pe primul loc este pusă ”reducerea costului conformării pentru contribuabili”. Scris o dată și … cam atât, pentru că ghidul, încă document în lucru, se concentrează pe partea tehnică, pe ce și cum trebuie raportat etc.
Concentrarea pe explicarea modului cum se va reduce concret costul de conformare ar fi însă crucială pentru asumarea de către contribuabil a acestei noi obligații complexe.
În căutarea glonțului de argint …
Să spunem foarte clar – era inevitabil să se ajungă la astfel de măsuri care se încadrează în moda globală de supra-transparentizare, pe toată linia, impozite directe, dar și indirecte. Pur și simplu trebuie să facem ceva cu acest specific local, deficit (gap) pe TVA – suntem țara din UE care încasăm cel mai puțin față de potențialul estimat, 33,8%. Următoarea în clasament vine la 26%, Lituania.
Nu puteam să rămânem la loteria de bonuri fiscale, începută acum cinci ani și pe care doar pandemia a mai oprit-o. Și Polonia a avut tombola ei, a ținut-o un an și ceva, a dat și o mașină (arătam atunci diferențele între cele două loterii), dar a venit și cu o terapie de șoc pe TVA – mecanism taxare inversă, introducere garanții pe sectoarele vulnerabile la frauda tip carusel, înăsprirea sancțiunilor, integrare baze de date plus investiții în platforme IT de analiză BIG DATA, de prelucrare a fantasticului volum de date primit ca urmare a introducerii registrului unic/SAF-T. Rezultatele acestei terapii s-au văzut în Polonia: în 2017, gap-ul se redusese deja la 14%, față de 24%, în anii precedenți. Acum sunt undeva la 10%.
Încă o dată, SAF-T a fost doar o parte din program. Și, la drept vorbind există mai multe SAF-T-uri.
Orice s-ar spune au trecut mai bine de 15 ani de la proiectarea SAF-T în laboratoarele OECD, ca o soluție revoluționară, voită generală, de a oferi practic mai multă putere de control administrației fiscale. Între timp, unii au căutat să adapteze soluția originală, mai ales pentru a evita duplicarea raportărilor obligatorii (Portugalia, Polonia). Alții precum Franța, Lituania au ales varianta obligatoriu, dar prezentat doar la cererea autorităților. Și nu-i vorba că restul, cei care nu au adoptat SAF-t au renunțat la această super-putere de control, doar că exploatează mai bine tehnologia de ultimă oră. În Ungaria, spre exemplu, din acest an se raportează online și în timp real toate facturile, inclusiv cele corectate sau anulate.
Toate acestea ne arată că nu există glonțul de argint, o sintagmă preluată de la FMI, de care aminteam cu ocazia conectării caselor de marcat la sistemul Administrației (vezi revista Consultant Fiscal iulie 2020). Reluam atunci concluzia unui raport FMI – ”de cele mai multe ori, introducerea EFD (Electronic Fiscal Devices) necesită eforturi considerabile, atât din partea administrației, cât și a contribuabilului (…) sunt eficiente doar dacă sunt parte a unei strategii cuprinzătoare de îmbunătățire a conformării (…) nu trebuie văzute ca fiind «glonțul de argint»: ca și în alte cazuri, nu simpla îmbunătățire tehnologică aduce rezultatele consistente privind creșterea veniturilor sau îmbunătățirea permanentă a conformării.”
Sau dacă vreți și mai direct, același FMI: „Principala limitare a controlului fiscal documentar este că fiecare document cu relevanță fiscală nu este cu nimic altceva decât declararea unei tranzacții care a avut sau poate nu a avut loc. Crearea unui astfel de document depinde de bunăvoința (good will) contribuabilului și de modul cum se intersectează interesele celor implicați”.
… și a punctului de intersecție a intereselor
Înainte să ajungem să vorbim de intersectarea intereselor celor implicați, să vedem ce gap … de parteneriat este perceput acum ca fiind între Fisc și contribuabil.
Dacă sărim acum la D406 (aka SAF-T) și în rest nu se schimbă nimic, ieșim și la acest capitol din coeficientul european. Vorbesc aici de coeficientul complexității fiscale, pus la punct de universitățile germane din Munchen și Paderborn, pe baza răspunsurilor consultanților în fiscalitate internațională la întrebarea cât de greu/ușor le este companiilor multinaționale să înțeleagă și să aplice Codul Fiscal dar și să facă față procedurilor de conformare în fiecare țară. Și percepția generală este, deloc surprinzător, desigur, că lumea fiscală este mai complicată de la an la an.
Aștept cu nerăbdare publicarea ultimelor date la nivel de țară. În 2018, eram pe locul 56 din 58 al complexității , în clasamentul general (15 criterii – complexitatea Codului Fiscal, plus 5 criterii – complexitatea cadrului procedural). Polonia venea pe 52, Franța – 39, Lituania – 24, Ungaria – 17, iar Bulgaria, surpriză-surpriză, locul 7.
Când e vorba de cele 15 criterii referitoare la explicarea legislației, putem zice că ne mai descurcăm, adică suntem în rândul lumii. Spre exemplu, în ce privește facilități fiscale, suntem pe locul 41, dar tot e ceva: Lituania e pe 52, Ungaria pe 53, Polonia – 42. Bulgaria e pe 5.
Mergând la cadrul procedural, vestea bună e că suntem percepuți spre bine la partea de ghiduri explicative – locul 20 din 58. În rest, locul 58 (din 58!) la ”legiferare” (enactment – procesul formal prin care o propunere legislative este transpusă efectiv în lege), locul 58 la ”inspecție fiscală” și 56 la ”procedura de apel” (începând de la formularea unei contestații până la obținerea unei rezoluții la nivel administrative sau prin justiție).
Așadar, când citești în detaliu, nu prea găsești epitete pentru diferențele extraordinare pe care le înregistrăm. Încă o data, vorbim nu de nivelul taxelor, ci de complexitatea lor. Noi nu avem un Cod Fiscal atât de stufos ca al statelor dezvoltate, unde SUA sunt campioane – circa 6.500 de pagini de legislație, plus peste 60.000 de pagini jurisprudență. Doar că noi suntem, iată, mai complecși, SUA fiind doar pe locul 35, dacă e să ne uităm doar la partea de investiții (locul 49, în clasamentul general). Că ei își pot permite luxul complexității, că au făcut din asta instrument de business, asta e altă poveste.
Tocmai într-un astfel de cadru tensionat, introducerea unei proceduri de ruptură de tipul SAF-T trebuie să fie ca o operație chirurgicală cu laser. O operație explicată de-a fir a păr: de ce mergem pe varianta rapoartelor periodice, de ce nu la cerere sau de ce nu trecem direct la conectarea în timp real?
INTERVIURILE HotNews.ro