De la New Amsterdam la New York – O poveste cu blănuri și schimbări climatice

ven old New York was once New Amsterdam

Why they changed it, I can’t say

People just liked it better that way

The Four Lads – Istanbul (not Constantinople)

Cântecul celor patru flăcăi din Canada poate suna atrăgător, dar trupele muzicale nu sunt cunoscute pentru acuratețea lor istorică atunci când vine vorba despre schimbarea numelui unui oraș. Nu este ca și cum cetățenii din New Amsterdam ar fi decis să țină o întâlnire în centrul orașului în 1664 și să hotărască: „Hai să redenumim așezarea noastră, să-i spunem de-acuma New York!” (Figura 1)

Figura 1. Intrarea oficială în City Hall of Manhattan, cu cele două nume ale orașului (Sursa)

Povestea reală a trecerii de la New Amsterdam la New York este ceva mai complicată. Nu sângeroasă, ci „îmblănită” bine. Și aromată cu mirodenii. Iar pe deasupra, stropită din belșug cu un sos climatic natural, nealterat de oameni.

De la New Amsterdam…

Primii exploratori ai Americii de Nord au fost vikingii. În anii 1100, profitând de o perioadă de încălzire globală numităMedieval Warm Period(MWP), ei au navigat dincolo de Islanda și Groenlanda, ajungând până în Newfoundland (Canada).

Dar când exploratorul englez John Hudson a încercat, în 1609, să găsească o rută nordică spre China, el a eșuat pentru că prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă perioadă a Micii Glaciații (Little Ice Age, LIA), iar mările nordice erau înghețate bocnă (Figura 2).

Figura 2. Expedițiile primilor exploratori ai coastei de est nord-americane împreună cu variația reconstruită a temperaturii. Linia groasă indică deviația temperaturii de la valoarea medie a perioadei 1961 – 1980. Segmentul de linie punctată reprezintă datele de temperatură înregistrate instrumental (ITR). MWP – Medieval Warm Period; LIA – Little Ice Age; MGW – Modern Global Warming (din Varekamp, 2006)

În schimb, Hudson și-a informat patronii – compania East India din Republica Olandeză – despre posibilitatea exploatării blănurilor de castori din noul teritoriu descoperit pe coasta de est a Americii de Nord. Între 1609 – 1614, pe baza informațiilor oferite de Hudson, mai multe misiuni private, comerciale, au investigat fiabilitatea unui comerț cu blănuri.

Pe 11 octombrie 1614 a fost fondată „The United New Netherland Company”, pentru ca în 1621 să ia ființă West India Company. Emigranții olandezi fondează prima așezare din sudul insulei Manhattan în 1624.

Data oficială de naștere a noului oraș – New Amsterdam – se consideră a fi ziua de 4 mai 1626, când reprezentantul oficial al Republicii Olandeze, Pieter Minuit, cumpără insula Manhattan de la indienii locali pentru suma de $24, plătiți în mărgele, oglinjoare, sticlărie, cuțite, ceainice și alte articole similare.

Ce accelerase așa de mult apariția și dezvoltarea ulterioară a noului oraș din sudul Manhattan-ului? Răspunsul este neașteptat (pentru unii): schimbările climatice.

Anii 1600 au fost extrem de friguroși din cauza apogeului Micii Glaciații (Figura 2). Locuitorii Europei au încercat să găsească soluții de adaptare la gerurile năprasnice și prelungite. În acele condiții, o blană era mai mult decât un lux, era o necesitate: haine căptușite cu blană, fulare de blană, căciuli de blană, manșoane și mănuși de blană au fost o măsură de protecție esențială contra gerurilor. Blana de castor era în mod special prețuită, pentru că are o caracteristică specială: sub stratul de păr lucios și lung se găsește un alt strat, format din peri scurți și deși. Acest strat era transformat în fetrul din care se produceau tot felul de pălării, de damă și bărbătești, de bună calitate și foarte călduroase.

Rusia a fost prima sursă majoră de castori și alte blănuri. Declinul în populația animalelor cu blană de acolo a coincis cu descoperirea, de către francezi, a unor teritorii cu mari populații de castori în Canada și cu expediția lui Henry Hudson de pe fluviul care-i poartă azi numele. Compania Indiilor de Vest a fondat New Netherland nu ca pe o colonie menită să asigure creșterea așezărilor olandeze din Lumea Nouă, ci ca pe un mijloc eficient de exploatare rapidă și profitabilă a „aurului moale” din regiune. În decurs de câțiva ani de la voiajul lui Hudson din 1609, indienii din multe triburi locale au început să tranzacționeze blănuri de castor la posturile comerciale olandeze.

Comerțul cu blănuri a fost stimulat de cererile din Europa, cereri care creșteau pe măsură ce scădeau temperaturile. Cifrele de afaceri sunt impresionante: de exemplu, într-o perioadă de doar șapte ani (1626 – 1632), olandezii au trimis acasă52.584 blănuri. Un alt autor avansează cifre mult mai mari: Postul comercial de la Albany (actuala capitală a statului New York, situată pe fluviul Hudson) a exportat în medie câte 46.000 blănuri/an, și asta până în anii 1670[1]. Varekamp (2006) estimează că numărul castorilor uciși în America de Nord ar fi de 50 milioane.

În jurul anilor 1650, clima a intrat într-o scurtă perioadă de încălzire (Figura 2). Suficient ca moda să se schimbe și ea după climă, iar cererea de blănuri să scadă. Comerțul olandezilor din New Amsterdam a început să sufere. Populația de castori s-a diminuat din cauza vânătorii intense. Războaiele tot mai dese cu triburile băștinașe, precum și cele între triburi, au agravat situația coloniștilor olandezi. La un loc, toate aceste evenimente au marcat începutul unui coșmar economic pentru negustorii de blănuri. Se apropia momentul trecerii de la New Amsterdam…

…la New York

Disputele dintre Anglia și Olanda pentru supremația comercială asupra rutelor de transport între Europa și restul lumii s-au soldat cu trei războaie purtate între 1652 – 1674. Având flote performante, ambele țări au căutat să-și asigure hegemonia comercială prin diverse mijloace, militare și diplomatice. Prin analogie cu timpurile actuale, putem considera aceste conflicte drept dispute comerciale internaționale, în care fiecare parte are o flotă importantă și nu se teme s-o folosească.

La apogeul său, în colonia New Netherland trăiau doar circa 9.000 oameni, un număr care-o făcea vulnerabilă la atacuri din partea Angliei. Și finalul poveștii noastre s-a precipitat în martie 1664, când regele englez Charles al II-lea a acordat pământul insulei Manhattan fratelui său, Ducele de York.

Câteva luni mai târziu, pe 28 august 1664, patru vase de război cu soldați englezi au ancorat în portul New Amsterdam. Comandatul expediției, colonelul Nicolls, a cerut guvernatorului olandez Peter Stuyvesant să predea orașul. Guvernatorul a încercat, vreme de zece zile, să-și mobilizeze cetățenii întru apărarea cetății. Degeaba. Când Nicolls a trimis un ultimatum final, New Amsterdam a capitulat fără a trage un foc de armă (și în istoria română există un episod similar, petrecut în august 1940). Pe 8 septembrie 1664, tricolorul olandez a fost coborât și în locul lui a fost ridicat steagul alb al capitulării.

New Amsterdam a devenit New York.

Epilog

Capitularea necondiționată a New Amsterdamului a stârnit spiritul de luptă a olandezilor de acasă.

Al doilea război anglo-olandez a durat doi ani, din 1665 până în 1667.

Către sfârșitul războiului, după câteva bătălii navale, amiralul Michiel de Ruyter a dat o lovitură serioasă Angliei, avansând pe Tamisa și capturând vasul-amiral al flotei britanice chiar din portul Londrei. Capitala imperială a fost cuprinsă de panică. La câteva săptămâni a fost semnat Tratatul de la Breda. Manhattan-ul a rămas sub control englez, dar Olanda a primit la schimb, ca premiu de consolare, insula Run, din grupul insulelor Banda, Pacificul de Sud.

Aparent, olandezii s-au păcălit. Poate că trebuiau să ceară mai mult în timpul negocierilor de pace, zicem noi astăzi. Numai că nu trebuie să judecăm trecutul prin prisma prezentului.

Trebuie să ne gândim că, în urmă cu 350 ani, comerțul cu mirodenii era principalul motor al economiei globale. În secolul al XVII-lea, mirodeniile nu se găseau pe toate rafturile din supermarketuri sau din bucătăriile populației. Erau atât de rare și de scumpe, încât o zicală franceză spunea că poți cumpăra libertatea unui iobag cu o livră de piper.

Iar dintre toate mirodeniile de atunci – aflate la mare căutare, greu de procurat, supra-scumpe, nucșoara era vedeta incontestabilă. Pentru că se credea că poate vindeca ciuma, valoarea nucșoarei era mai mare decât a greutății ei în aur. De exemplu, în Insulele Banda, zece livre de nucșoară costau echivalentul unui penny englez.La Londra, aceeași cantitate se vindea ușor cu două lire, zece șilingi, adică cu un profit de 60.000%!Întrucât copacii de nucșoară creșteau atunci numai pe insulele Banda, olandezii au făcut o afacere foarte bună, obținând o insulă – Run – în schimbul unei așezări cu coloniști albi, al căror comerț principal – blănurile de castor – nu mai prezenta interes.

Al treilea război anglo-olandez a durat doi ani, din 1672 până în 1674.

În 1673, doi amirali olandezi au acostat o flotă de 23 nave în portul New York și au început să debarce trupe. Povestea din 1664 s-a repetat acum în sens invers. Comandantul englez nu a avut nicio șansă, decât să capituleze necondiționat și să predea orașul.

New York a devenit acum Nieuw Oranje – New Orange, numit așa în favoarea Prințului olandez de Oranje, cel care, în 1689, va deveni Regele William al III-lea al Angliei.

Semnarea Tratatului de la Westminster din 1674 a pus capăt celui de-al treilea război dintre Anglia și Olanda. Ca parte a aranjamentelor de pace, teritoriul Manhattanului a revenit din nou Marii Britanii, iar New Orange a fost redenumit New York. Olanda a primit la schimb Suriname în America de Sud. Acționarii de la West India Company au considerat că tranzacția făcută a fost una profitabilă pentru ei: au preferat o țară tropicală, cu plantații de trestie de zahăr și sclavi în schimbul unei colonii nelucrative la vremea aceea.

Citeste intreg articolul si comenteaza pecontributors.ro