Decizia BCE poate face ca moneda euro sa isi schimbe statutul pe piata valutara la nivel global – analiza Reuters
Decizia Bancii Centrale Europene (BCE) de joia trecuta de a reduce rata dobanzii la depozite, rata pe care bancile comerciale o primesc pentru a-si plasa banii la banca centrala, de la nivelul de 0,25% la zero, poate pune moneda unica intr-o situatie „no-win”, relateaza Reuters.
Hotararea face euro mai putin atractiv, intr-o perioada in care activele mai riscante sau care pot da randamente mai ridicate, precum actiunile sau devizele economiilor puternice, au o evolutie buna.
Monedele considerate sigure, precum dolarul american si yenul, care se depreciaza atunci cand actiunile cresc, evolueaza bine pe parcursul unor perioade de stres pe pietele financiare.
Totusi, cum criza datoriilor suverane din zona euro, aflata in centrul temerilor pietelor, se intensifica, investitorii sunt mai putin dispusi sa cumpere euro in vremuri de incertitudine.
Astfel, decizia BCE semnifica o dubla lovitura pentru moneda unica europeana, care pierde din ce in ce mai mult teren in fata dolarului dupa reducerea ratei dobanzii.
„Credem ca reducerea ratei dobanzii la depozite la zero este foarte semnificativa pentru pietele valutare externe. Implicit, acest lucru semnalizeaza o mai mare relaxare din partea Bancii Centrale si o dorinta pentru un euro mai slab”, a declarat George Saravelos, de la Deutsche Bank, in Londra.
Astfel de rate ale dobanzii reduse sunt de asteptat sa incurajeze investitorii sa vanda euro si sa foloseasca sumele pentru a cumpara active cu randamente mai ridicate, si inlocuind, eventual, yenul japonez si dolarul american, ca ‘monede de finantare’ traditionale.
Aceste trenduri vor face ca euro sa isi prelungeasca o depreciere care deja l-a adus recent la cel mai redus nivel din ultimii doi ani in fata dolarului, cel mai redus nivel din ultimul deceniu in fata unei cos de monede, si un nivel minim istoric in fata dolarului australian.
Saravelos se asteapta ca euro sa fie tranzactionat la 1,2 dolari in urmatoarele luni, comparativ cu paritatea minima din ultimii doi ani si atinsa luni, de 1,2225.
Aceasta cadere poate ajuta economia aflata in dificultate a zonei euro sa isi revina, facand produsele exportate mai ieftine, prin urmare mai competitive pe pietele externe, si prin cresterea veniturilor in alte valute straine denominate in euro.
Un nou rol, precum cel de ‘moneda de finantare’, poate marca o schimbare in modul in care euro se tranzactioneaza.
„Ne putem muta intr-o noua paradigma, unde se poate vedea un mediu de risc pozitiv moderat, insa cu euro sub presiune”, a precizat Chris Turner, seful pentru strategie valutara al ING.
Acest lucru va duce la scaderea euro atunci cand actiunile cresc si poate sa il faca in special vulnerabil in fata monedelor cu un randament ridicat si cu perspective de crestere, care tind sa se miste in aceeasi directie cu pietele bursiere.
Una dintre cele mai mari deprecieri ale euro din ultimele zile a venit in raport cu devize precum dolarul australian, dolarul neozeelandez si coroana suedeza, ale caror economii sunt intr-o forma mai buna decat cea a zonei euro si care sunt sprijinite de rate ale dobanzii ridicate.
Rata dobanzii de referinta din Suedia este dubla fata de rata de dobanda a BCE (1,5% fata de 0,75%). Ratele din Australia sunt chiar si mai mari, la 3,5 procente.
„Prin reducerea ratei dobanzii la depozite, BCE a oferit euro optiunea de moneda de finantare”, a spus Ned Rumpeltin, strateg valutar pentru G10 la Standard Chartered.
„Depozitele de aproape 800 miliarde de euro la BCE sunt acum un cost pentru banci si vor fi puse la lucru, incet, in alta parte”.
Rata dobanzii zero la depozite va accentua inclinatia bancilor centrale asiatice si a fondurilor suverane de investitii sa scada detinerile in euro in favoarea unor valute asociate unor tari cu pozitie fiscala solida si cu un rating suveran de triplu A.
Pe parcursul ultimului deceniu, banci centrale din Asia, Orientul Mijlociu si Rusia si-au diversificat mari detineri de dolari americani, cea mai mare parte in euro. Insa, in prezent, criza datoriilor din Europa ii face pe multi sa schimbe moneda euro in alternative considerate mai bune.
Cifrele furnizate de Fondul Monetar International arata ca pentru categoria „Alte valute”, inclusiv cele corelate cu marfurile, cele din tarile scandinave si valutele emergente reprezinta mai mult de 5 procente din rezervele raportate in primul trimestru, de la 2,1 procente la inceputul anului 2009.
De asemenea, arata ca proportia monedei euro in totalul rezervelor a scazut in primul trimestru comparativ cu trimestrul precedent.
Un sef al tranzactiilor valutare de la o banca importanta din Londra, care a preferat sa-si pastreze anonimatul, a spus ca unele banci centrale sau administratori de devize au schimbat mici parti ale rezervelor in dolari australieni si ca alte asemenea institutii iau in considerare o astfel de miscare.
Acest trend va fi sustinut si de politica Bancii Nationale a Elvetiei, care cumpara euro pentru a stopa caderea cursului sub 1,20 franci elvetieni. Unii dintre euro cumparati de banca centrala elvetiana sunt apoi folositi pentru a achizitiona dolari australieni si coroane suedeze.