Sari direct la conținut

Decizie a Parlamentului European: ​Statelor membre UE li se cere sa reduca utilizarea pungilor de plastic

HotNews.ro

Statelor membre UE li se va cere sa reduca utilizarea pungilor de plastic – cele mai folosite ambalaje si cele mai poluante – conform unor propuneri legislative adoptate marti de Parlamentul European.

Noua legislatie va cere statelor UE sa aleaga intre doua optiuni:

– masuri care sa asigure ca media anuala de utilizare nu depaseste 90 de pungi usoare pe cap de locuitor pana la sfarsitul lui 2019 si 40 pana la sfarsitul lui 2025

sau

– masuri care sa asigure, pana la sfarsitul lui 2018, ca aceste pungi nu vor mai fi distribuite gratuit cumparatorilor.

Mai mult, Comisia Europeana va trebui sa evalueze impactul asupra mediului al materialelor de plastic oxo-degradabile, fragmentate in mici particule si sa propuna masuri potrivite. Pana in 2017, Comisia Europeana va trebui sa propuna masuri de etichetare si marketing pentru identificarea la nivel UE a pungilor de plastic biodegradabile, posibil a se transforma in compost.

„Aceasta lege va crea o situatie favorabila pentru toata lumea. Vorbim despre o mare problema de mediu. Miliarde de pungi de plastic sunt aruncate direct in natura, gunoi netratat care afecteaza natura, pestii, pasarile. Trebuie sa facem ceva in acest sens. Comisia Europeana a spus ca statele membre sunt cele care ar trebui sa actioneze, dar in realitate ele nu fac nimic! Ar putea fi economisite, conform estimarilor Comisiei, 740 milioane de euro pe an”, a spus raportorul Margrete Auken, in Parlament.

Pungile usoare de plastic (mai subtiri de 50 microni), reprezentand majoritatea pungilor de transport folosite in UE, sunt mai putin reciclabile decat modelele mai groase, devenind mai repede reziduuri. De asemenea, aceste pungi au un mai mare potential de a polua mediul.

In 2010, fiecare cetatean UE utiliza in medie 198 de pungi de plastic, dintre care 90% erau pungi usoare. Daca tipul de activitati nu se schimba, consumul de pungi de plastic va creste rapid. Estimarile prezente sugereaza ca peste opt miliarde de pungi de plastic au ajuns la gunoi in 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro