Sari direct la conținut

Decizie CNATDCU în cazul primarului sectorului 3 Robert Negoiţă, la aproape 4 ani de la sesizarea de plagiat: Trebuie completată cu sursele bibliografice din care ar fi copiat. În caz contrar, poate fi declarată neadmisibilă

HotNews.ro
Decizie CNATDCU în cazul primarului sectorului 3 Robert Negoiţă, la aproape 4 ani de la sesizarea de plagiat: Trebuie completată cu sursele bibliografice din care ar fi copiat. În caz contrar, poate fi declarată neadmisibilă

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în cazul acuzaţiilor de plagiat la adresa primarului sectorului 3, Robert Negoiţă, că sesizarea, depusă în urmă cu aproape patru ani, trebuie completată cu sursele bibliografice din care acesta ar fi copiat, precum şi cu documente netransmise de Academia de Poliţie, în caz contrar putând fi declarată neadmisibilă, scrie News.ro.

”Consiliul General al CNATDCU a validat în şedinţa de vot electronic din perioada 27.03 2020 – 30.03.2020, conform procesului verbal al şedinţei înregistrat la MEC cu nr. 28762/30.03.2020, cu 33 voturi ”pentru„ şi 4 voturi ”abţinere”, din totalul de 50 membri, rezoluţia de completare de către partea reclamantă a sesizării cu extrase din sursele bibliografice din care se afirmă că s-a plagiat şi care sunt lipsă la dosarul sesizării, precum şi documentele netransmise de Academia de Poliţie ”Al. I. Cuza” din Bucureşti pentru sesizarea de plagiat înregistrată la UEFISCDI cu nr.1404/13.06.2016 şi respectiv la Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu nr.16.177/I/15.06.2016, pe numele domnului Negoiţă I. Robert Sorin, pentru teza de doctorat cu titlul „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social” , susţinută la Academia de Poliţie ”Al. I. Cuza” din Bucureşti. În cazul în care nu se transmit aceste documente solicitate prin prezenta decizie, sesizarea în cauză se poate declara ca fiind neadmisibilă”, se arată în decizia datată 1 aprilie 2020, semnată de academicianul Ioan Aurel Pop, în calitate de preşedinte al Consiliului General al CNATDCU.

Decizia invocă Ordinul 3482/2016, deşi în momentul depunerii sesizării Ministerul Educaţiei a consemnat că acesta este conformă cu prevederile ordinului.

Teza care i-a adus lui Robert Negoiţă titlul de doctor în Ştiinţe Juridice este plagiată de la prima până la ultima frază, fiind copiată integral din surse care sunt disponibile, majoritatea, pe internet, scria jurnalista Emilia Şercan într-un articol publicat pe 30 mai 2016 în PressOne. Ea a prezentat, în facsimil, lucrarea lui Negoiţă şi textele din care acesta a copiat – articole de presă apărute pe diverse site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare.

Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă, intitulată „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”, deşi abordează un subiect pur economic, a fost susţinută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Sesizarea depusă la CNATDCU invoca articolul din PressOne, indicând şi un link la care erau centralizate toate documentele doveditoare.

În iulie 2016, Daniel Torje, rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, declara pentru News.ro că în Comisia de etică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” s-a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, declara atunci că nu regretă dacă îi va fi retras titlul de doctor, ci faptul că s-a lăsat tentat, în trecut, de „moda” titlurilor academice, fiind un episod pe care şi-l asumă şi din care a învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă. El susţinea că şi-a asumat acest principiu în calitate de primar, dar, din păcate, nu l-a avut în vedere din perspectivă academică.

În august 2016, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal privind un posibil plagiat al lui Negoiţă, cauza fiind preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Jurnalista Emilia Şercan anunţa recent că dosarul a fost închis de Parchetul General, pentru că faptele s-au prescris.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro