Sari direct la conținut

Declaratie Finala controversata la Summit-ul Francofoniei

HotNews.ro

Sommet-ul Francofoniei s-a incheiat vineri, conflictul din Liban fiind in centrul rezolutiei adoptate de participantii la conferinta. Problema libaneza a creat dezbateri aprinse intre oficiali, textul final fiind negociat indelung in spatele usilor inchise.

Controversele majore au fost iscate de un amendament depus de reprezentantul Egiptului, amendament ce a starnit protestele premierului Canadei, Stephen Harper.

Discutiile pe forma rezolutiei privind criza din Liban au fost extrem de aprinse, pentru ca formula initiala a nemultumit mai multe delegatii, si in special pe cea egipteana. Sosirea tarzie a delegatiei libaneze la Bucuresti a ingreunat dezbaterile pe aceasta tema.

Amendamentul depus de delegatia egipteana prevedea o forma finala a declaratiei prin care se arata ca tarile francofone deplang tragedia din Liban si consecintele suferite de populatia libaneza. Canada s-a declarat ostila acestui amendament, premierul Stephen Harper declarand ca francofonia nu poate sa recunoasca victimele Libanului fara sa le mentioneze pe cele ale Israelului.

„Suferinta nu este bazata pe nationalitate”, a declarat Harper.

Pozitia premierului canadian a fost sustinuta si de premierul Calin Popescu Tariceanu, care a declarat ca amendamentul aparut in ultimul moment nu respecta procedurile stabilite si este o problema politica delicata.

„Eu sunt de parere ca aceasta declaratie nu poate sa fie dezechilibrata, in favoarea unei singure parti, pentru ca stim ca in acest conflict, din pacate, au existat doua parti. Atata vreme cat propunerea de amendament este dezechilibrata, nici noi, Romania, nu putem sa fim de acord”, a spus Tariceanu.

De asemenea, si presedintele Frantei, Jaques Chirac, a apreciat ca amendamentul nu este acceptabil din punct de vedere al formei.

La conferinta de presa finala, liderii sommet-ului nu au au putut comunica o decizie privind adoptarea rezolutiei. Ca urmare, discutiile s-au prelungit cu aproximativ o ora pentru a se stabilii forma finala. Dupa negocieri aprinse, liderii statelor francofone au cazut de acord asupra unei variante propuse de delegatia franceza.

Secretarul de stat MAE pentru Francofonie, Cristian Preda, a comunicat presei rezultatul negocierilor privind forma finala a rezolutiei. „Suntem foarte multumiti ca in final textul a fost adoptat prin consens si ca nu a existat, ca in alte cazuri, un text care sa fi fost adoptat, dar cu rezerve.

Pe acest text toate partile au acceptat si partea politica si discutiile despre situatia de criza”, a declarat Preda.

In varianta finala a rezolutiei, liderii francofoni deplang „tragedia din Liban si consecintele dramatice pentru ansamblu populatiilor civile” si solicita „o incetare totala a ostilitatilor si intoarcerea la calm in Liban”.

Proiectul declaratiei de la Bucuresti a fost structurat in trei parti: Francofonia catre o societate a cunoasterii, Dimensiunea politica a Francofoniei, Crizele din lumea francofona.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro