Deconspirari si conspiratii (de Alexandru Lazescu)

Pe la sfirsitul saptaminii trecute a circulat un fel de scenariu, prbabil doar o intoxicare mediatica, despre cum se va rupe PD de PNL pentru a forta alegeri anticipate. Ar fi oricum un efort de imaginatie excesiv. Alianta DA pare deja aproape moarta daca ne luam dupa intimplarile si declaratiile vitriolice ce care avem parte in mod constant.

Ultimele au fost livrate opiniei publice de la Ploiesti, duritatea mesajelor transmise de liderii liberali colegilor democrati depasind substantial in virulenta atacurile de care are parte de obicei opozitia. Desi toata lumea vorbeste despre incompatibilitati de valori in realitatea lucrurile stau cu totul altfel.

Competitia de putere in interiorul puterii si un factor adesea ignorat, animozitatile personale, sint cele care conteaza cu adevarat.

Ceea ce se intimpla la CNSAS urmeaza acelasi tip de logica. Cine isi imagineaza ca batalia de acolo e o poveste in alb si negru se amageste singur.

La fel cum Constantin Ticu Dumitrescu, alaturi de alti oameni de buna credinta pentru care anumite valori morale chiar inseamna ceva, au devenit aliati de circumstanta redutabili in batalia impotriva lui Traian Basescu tot asa a fost inventat, de partea cealalta, Corneliu Turianu o formula de presedinte al CNSAS mai linistitoare pentru multa lume.

De ce Corneliu Turianu ? Din doua motive: avea o lunga relatie de animozitate cu Ticu Dumitrescu si parea a dispune de o doza rezonabila de credibilitate.

Reintroducerea lui Corneiul Turianu in spatiu public din care disparuse complet de ceva vreme a fost un proces sofisticat in care mass media a cazut usor in plasa.

Poate a fost vorba de „mina” serviciilor, poate nu, dar sigur ne putem acum intreba de ce tocmai fostul magistrat si senator a fost solicitat in urma cu citeva saptamini sa comenteze pe toate ecranele televiziunilor legitimitatea si legalitatea perchezitiei caselor detinute de Adrian Nastase, desi el nu poate fi considerat nicidecum o somitate in drept.

Rostul acestui preambul mediatic a devenit de abia acum evident desi succesul de ansamblu a operatiunii e pina la urma cel putin indoielnic.

De partea cealalta, adversarii presedintelui au gindit o contraofensiva care sa mute atentia publica din zona bataliei anticoruptie, unde scandaluri precum cel legat de Dinu Patriciu si Rompetrol creaza destule dificultati, catre un teritoriu unde Traian Basescu pare evident mai putin confortabil: lustratia si dosarele securitatii.

Ofensiva anticomunista si antisecurista a ajuns sa devina oarecum surprinzator un subiect major al disputelor politice. Nici in campania electorala nu s-a vorbit prea mult pe aceasta tema. Punctul crucial al ultimelor alegeri a fost coruptia la virf, zona de departe cea mai vulnerabila a guvernarii Nastase – PSD.

Despre securitate si lustratie Alianta PNL – PD a vorbit relativ putin si cu timiditate considerind probabil ca a merge pe aceasta linie nu va aduce mari foloase electorale. Lucrurile nu s-au schimbat substantial nici acum.

La nivelul de baza opinia publica continua sa fie destul de putin interesata de demascarea securistilor si nomenclaturistilor si de eliminarea lor din structurile de putere din stat.

O parte importanta a formatorilor de opinie si a personalitatilor din zona societatii civile si mass media gindeste insa cu totul altfel. Ei considera ca multe dintre problemele actuale ale Romaniei, coruptia, saracia, degradarea clasei politice exista tocmai pentru ca desonspirarea reala a fostei securitati si lustratia nu a avut niciodata loc.

Pentru ca celebrul punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu a fost niciodata preluat si impus in societatea romaneasca de regimurile care au fost la un moment dat la conducerea tarii. Discutia e insa evident una pur speculativa. {i paralelele sint greu de facut.

~n Cehoslovacia si mai tirziu in Cehia lucrurile au mers mai bine nu pentru ca s-a dat legea lustratiei ci invers, legea lustratiei a fost posibila pentru ca acolo contextul social – politic era de asa natura incit Vaclav Havel a putut ajunge presedintele tarii in 1990.

Din multe puncte de vedere parcurgem un moment de inflexiune in politica autohtona. De aceasta data e foarte probabil ca Traian Basescu sa fi calculat gresit subestimind ecourile devastatoare pe care intrarea in acest joc de contre le va avea in ceea ce il priveste.

O parte importanta a liderilor de opinie care erau mai degraba alaturi de el decit de echipa liberala condusa de Tariceanu il vor parasi daca nu au si facut-o deja. Din punctul lor de vedere alinierea in spatele unui adevarat simbol al eforturilor de 16 ani pentru desconspirarea securitatii comuniste e practic obligatorie in plan moral. Va fi insa o confruntare cu multe victime colaterale.

Deja s-au creat falii majore in interiorul societatii civile si a cercurilor intelectuale. Un prim semnal l-am avut la desemnarea lui Dragos Petrescu drept reprezentant al presedintiei in CNSAS. Controversele abunda si atunci cind vine vorba de structura CNSAS: cine si in ce fel are de cistigat, ce manevre se fac in culise si mai ales care e miza bataliei.

Istoriile legate de securitate si de secretele care s-ar putea ascunde printre dosare stirnesc de ani de zile pasiuni si speculatii.

Initierea unei legi a lustratiei si procesul de desconspirare a securitatii la 16 ani dupa caderea lui Ceausescu au toate sansele sa intre din nou in blocaj.

Ceea ce deranjeaza nu e atit partea legata de demascarea unor persoane influente din domeniul politic sau din cel al afacerilor, chestiune oricum suficient de delicata, ci mai ales de intentia de a crea instrumente juridice care sa le elimine pe acestea din punctele de comanda ale structurilor de putere din stat.

Cum criteriile de evaluare si limitele de aplicabilitate ale procesului sint departe de a fi fost clarificate s-a ajuns in mod inevitabil la transformarea unei batalii morale intr-una preponderent politica care se deruleaza chiar in interiorul actualei puteri. Ceea ce nu o face doar extrem de dificil de promovat ci o si goleste treptat de legitimitate si de substanta morala.

Or de aici pina la a impinge complet in derizoriu teme care pina la urma ramin totusi importante nu mai e decit un pas.