Desemnarea lui Orban ca premier nu reprezintă „prima solicitare” de învestitură (motivare decizie CCR)

Desemnarea lui Ludovic Orban drept candidat pentru funcția de premier nu reprezintă „prima solicitare” de învestitură prevăzută în Constituție și nu constituie, deci, momentul de la care se calculează termenul de 60 de zile pentru dizolvarea Parlamentului, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituțională a decis că există un conflict între președinte și Parlament.

„Prin urmare, ca efect al prezentei decizii, desemnarea domnului Ludovic Orban în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru, urmată de solicitarea votului de încredere pentru programul și lista Guvernului prezentate de acesta Parlamentului, nu reprezintă ”prima solicitare” de învestitură în sensul art.89 alin.(1) din Constituție, și, prin urmare, nu constituie momentul de la care se calculează termenul de 60 de zile prevăzut de același text constituțional”, potrivit motivării deciziei 85 din 24 februarie 2020, care a fost publicată marți.

Curtea Constituţională a României a stabilit, la sfârșitul lunii februarie, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier. Conform unui comunicat, CCR a stabilit că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că șeful statului trebuie să facă o nouă propunere. CCR nu interzice însă ca Iohannis să îl nominalizeze din nou pe Orban, cu condiția să strângă o majoritate parlamentară în acest sens, susțin sursele citate. Decizia implică faptul că procedura de desemnare a premierului se reia de la pasul 1, nominalizarea unui nou candidat.

Prin urmare, președintele va trebui să reia procedura și să facă o nouă nominalizare de premier, neexistând interdicția să îl desemneze tot pe Ludovic Orban, „dacă președintele constată după consultări că există o majoritate pentru desemnarea acestuia”. Decizia a fost luată cu 7 voturi la 2, iar argumentul ar fi fost că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, au explicat sursele citate. În urma acestei decizii, președintele organizat noi consultări cu partidele parlamentare și l-a desemnat pe Florin Cîțu pentru formarea următorului guvern.

Potrivit motivării publicate marți, Curtea își bazează raționamentul pe faptul că „scopul comun al autorităților publice implicate în procedura învestiturii/numirii Guvernului este, în mod logic, numirea unui nou Guvern, ceea ce presupune desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru care să intre în această logică a normelor constituționale”, iar rațiunea consultărilor care preced desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru are în vedere „realizarea acestui deziderat, adică al numirii Guvernului, iar nu al blocării numirii acestuia”.

CCR invocă din nou în decizie obligația de „loialitate constituțională, de comportament constituțional loial care guvernează exercitarea atribuțiilor care revin autorităților publice într-un stat de drept”.

Din acest punct de vedere, cei 7 judecători CCR care format majoritatea spun că acest comportament constituțional loial „constă în desemnarea de către Președintele României a unui candidat la funcția de prim-ministru în vederea realizării finalității pentru care a fost construită procedura constituțională a învestiturii/numirii Guvernului, așadar pentru a atinge „scopul comun de a promova interesele ţării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituţii sau ale unui partid politic care a desemnat titularului funcţiei” (Avizul Comisiei de la Veneția, precitat, paragraful 87).

„Or, pentru a face posibilă realizarea acestui scop, procedura de învestitură trebuie să fie una efectivă, iar nu pur formală” iar acest lucru presupune „luarea în considerare a moțiunii de cenzură și a efectelor sale, consultări cu partidele politice și evaluarea opțiunilor pentru candidatul la funcția de prim-ministru în mod serios, sincer și responsabil”.

„Constituie o distorsionare a dispozițiilor constituționale desemnarea de către Președintele României a unui candidat la funcția de prim-ministru cu scopul de a nu obține votul de încredere al Parlamentului și deci de a nu alcătui un nou Guvern, respectiv susținerea de către Președintele României a unui candidat desemnat pentru funcția de prim-ministru care să se poziționeze el însuși împotriva învestiturii Guvernului pe care l-ar propune”, se arată în motivare.

Curtea admite că „nimic nu împiedică desemnarea în calitate de candidat la funcția de prim-ministru a persoanei care a ocupat funcția de prim-ministru al unui Guvern demis prin moțiune de cenzură” dar critică faptul că această numire a venit la doar o zi după votarea moțiunii, „interval de timp care face improbabilă intervenirea unor elemente de natură să determine ca un vot de neîncredere dat de Parlament să se transforme într-un vot de încredere”.

„Or, în cauză, în mod contrar contrar obligației de loialitate constituțională, desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru s-a făcut și cu ignorarea efectelor moțiunii de cenzură, a votului dat, la un interval de timp (o zi de la data adoptării moțiunii de cenzură) care exclude în mod obiectiv intervenția oricărui element de natură să fi produs o schimbare de optică și o reconfigurare semnificativă a exprimării votului în Parlament (ținând seama și de numărul voturilor în favoarea moțiunii de cenzură)”, scriu judecătorii, în motivare.

O astfel de desemnare apare drept „un act de voință unilateral, expresie a voinței exclusive a Președintelui României, care se poziționează astfel în afara logicii raporturilor constituționale de separație și echilibru al puterilor în stat și a efectelor pe care această logică le atașează actului desemnării candidatului la funcția de prim-ministru”, consideră CCR.

Curtea citează pe larg în motivare declarațiile făcute de Klaus Iohannis și de Ludovic Orban, pentru a argumenta că nu s-a urmărit obținerea unui vot de încredere în Parlament, ci declanșarea anticipatelor.

Câteva pasaje din decizia CCR cu aceste declarații politice:

• În declarația de presă dată după momentul votării moțiunii de cenzură, prim-ministrul Guvernului demis, răpunzând întrebării care a vizat organizarea de alegeri anticipate concomitent cu alegeri locale, a arătat următoarele: ”procedura de organizare a alegerilor anticipate depinde de dizolvarea Parlamentului. Când se vor îndeplini condiţiile constituţionale pentru dizolvarea Parlamentului şi după ce Preşedintele va dizolva Parlamentul, sunt convins că o va face imediat ce se vor îndeplini condiţiile constituţionale, Guvernul va emite actul normativ privitor la organizarea alegerilor parlamentare anticipate”
• Tot în data de 5 februarie 2020, Președintele României a susținut o declarație de presă (redată integral pe pagina instituției) în care, după ce se referă la adoptarea moțiunii de cenzură de către Parlament, afirmă următoarele: ”este nevoie de câțiva pași politici. Acești pași vor fi făcuți într-o succesiune foarte rapidă. Voi convoca partidele parlamentare la o sesiune de consultări care începe mâine, la ora 12:00. Mâine seară, după ce voi termina toate consultările, probabil voi anunța deja persoana desemnată pentru a forma un nou guvern. Acum, întrebarea este: «cum va continua politica guvernamentală? ».
• Eu am fost și rămân, și v-o spun ca să fie foarte clar, adeptul alegerilor anticipate. Eu îmi doresc să intrăm într-o logică care duce spre alegeri anticipate. Dacă însă constat că partidele parlamentare nu doresc acest lucru sau nu reușesc să înțeleagă acest lucru, atunci voi insista ca în continuare să fie votat un Guvern care vine cu o agendă reformatoare, un guvern care este construit de și în jurul PNL. Asta ca să fie foarte clar ce se va întâmpla în continuare. După părerea mea, este inadmisibil să pierdem timpul și nervii pentru că avem în continuare un PSD care nu dorește reforme! PSD să stea în opoziție, să-și revină, să se transforme într-un partid democratic și european, după care, cu siguranță, vor veni iarăși în fața electoratului. Dar, în acest moment, soluția cea mai corectă pentru România este întoarcerea la electorat. Trebuie să avem alegeri parlamentare. Trebuie să avem o majoritate parlamentară care sprijină acest efort de reformare, acest efort care vrea să facă economia performantă, care vrea să îmbunătățească, în definitiv, viața omului de rând. Și avem resurse. Avem partide care sunt real partide construite democratic, partide care vor să se implice, partide care se vor pune la dispoziția românilor. Și, da, mă voi implica și în continuare pentru a construi după alegerile parlamentare o majoritate solidă, care vine cu reforme profunde, în beneficiul românilor, o majoritate solidă, care duce România mai departe. Până atunci, primul pas a fost făcut spre alegeri anticipate. Următorul pas va fi făcut mâine, după consultări, după care voi reveni și vom discuta împreună despre pașii care trebuie făcuți în continuare pentru a ajunge la rezultatul dorit de români.”

Iar aceste declarații, „deși au fost invocate în cauză pentru a demonstra bunele intenții, au fost urmate însă de acte ale Președintelui României, precum și ale candidatului desemnat pentru funcția de prim-ministru, care demonstrează faptul că procedura prevăzută de art.103 alin.(1) din Constituție a fost utilizată contrar scopului pentru care a fost instituită, și anume de a forma un nou Guvern. Acestea demonstrează intenția de a declanșa procedura de dizolvare a Parlamentului, în vederea organizării alegerilor anticipate”, spune CCR, înainte de a adăuga: „Din analiza coroborată a declarațiilor Președintelui României și prim-ministrului Guvernului demis, rezultă că aceștia au decis că ”întoarcerea la electorat” este soluția, prin aceasta înțelegând dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate”.

Ce prevede motivarea CCR în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului:

• În vederea asigurării stabilității instituționale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea ”provocării” unei dizolvări a Parlamentului de către Președinte.
• Dimpotrivă, acesta a consacrat o obligație de diligență pentru Președintele României, în sensul de a depune toate eforturile pentru păstrarea stabilității parlamentare, a ducerii până la termen a mandatului obținut prin alegeri, iar nu a scurtării lui, prin forțarea de alegeri anticipate.
• De aceea, art.89 din Constituție nu exclude posibilitatea ca Președintele să formuleze mai multe solicitări de învestitură (textul constituțional referindu-se la ”cel puțin două”), dacă apreciază că în acest mod se va rezolva blocajul instituțional.
• Mai mult, faptul că dizolvarea Parlamentului se poate realiza numai după consultarea președinților celor două Camere ale Parlamentului și a liderilor grupurilor parlamentare (deci nu numai a partidelor parlamentare, ci și a independenților, în cazul în care aceștia și-au constituit un grup parlamentar), demonstrează caracterul excepțional al unei asemenea măsuri, care implică un grad ridicat de coeziune politică în sensul producerii efectului dizolvator.
• Cu alte cuvinte, dizolvarea forului legiuitor trebuie să fie rezultatul unor negocieri și înțelegeri politice în care să fie implicate toate entitățile parlamentare și să reflecte voința comună a celor care au obținut voturile cetățenilor în urma sufragiului electoral.

Livia Stanciu și Elena-Simina Tănăsescu au argumentat, într-o opinie separată, că deciziile CCR nu pot fi fundamentate pe declarații politice.

„Procedând astfel Curtea Constituțională a realizat un proces de intenție atât Președintelui României, cât și candidatului desemnat la funcția de prim ministru. Bazându-se doar pe declarații politice, atent selectate dar care au fost făcute în alte împrejurări decât cele legate strict de derularea procedurii prevăzută de art.103 din Constituție, opinia majoritară a concluzionat că procedura – aflată către finalul său la data la care s-a tranșat pretinsul conflict juridic de natură constituțională – urmărește alt scop decât cel care rezultă din simpla lectură a art.103 din Constituție, anume învestirea unui nou guvern”, scriu cele două judecătoare.

În opinia Liviei Stanciu și Siminei Tănăsescu, „o analiză a declarațiilor politice ale actorilor instituționali nu ar fi trebuit să capete relevanță în cadrul unei argumentații juridice” deoarece „Curtea Constituțională nu soluționează conflicte politice, ci numai conflicte juridice de natură constituțională”.

”Or, declarații politice, făcute în alte împrejurări decât cele legate strict de derularea procedurii prevăzută de art.103 din Constituție, au fost selectate și interpretate pentru a le conferi un sens din care să rezulte că prim-ministrul desemnat nu ar fi dorit să obțină votul de învestitură și să conducă un nou guvern, iar Președintele României ar fi realizat o distorsionare a dispozițiilor constituționale fără a fi săvârșit vreun act juridic în acest sens”, se arată în această opinie separată.

Cele două judecătoare critică și faptul că în motivare sunt folosite decizii ale CCR „referitoare la o inițiativă de revizuire a Constituției ce nu a intrat în vigoare” și care „nu fac parte din fondul activ al jurisprudenței Curții Constituționale”.