Despre partizanii pacii sau vocatia revoltei selective (Actualizat)

In perioada interbelica, o stie oricine a citit cartea lui François Furet despre trecutul unei iluzii ori memoriile lui Arthur Koestler, antifascismul a fost manipulat cu maxim cinism de catre propaganda comunista. Dupa razboi, in ultimii ani de viata ai genialissimului generalissim, a prins fiinta si avant “miscarea pentru pace”. De la Wroclaw la New York, pacifistii stalinisti erau intr-o stare de perpetua agitatie si indignare. Erau denuntate crimele americane din Grecia, Turcia, Coreea si poate din Patagonia. Supravietuitorul de profesie Ilya Ehrenburg se sufoca de revolta impotriva “instigatorilor la razboi”, iar Aleksandr Fadeev infiera, pe urmele lui Andrei Visinski, “viperele lubrice”, o categorie in care il includea pana si pe docilul tovaras de drum, Jean-Paul Sartre. Mai tarziu, Vaclav Havel a scris un eseu despre cei care propaga mitul echivalentei morale intre Estul totalitart si Vestul democratic. Cred ca aceste teme sunt astazi la fel de actuale ca in in urma cu cateva decenii. Inclinatia spre auto-amagire nu a disparut, revolta selectiva ramane contagioasa.

Tema a fost discutata cu ani in urma de doi ganditori post-marxisti, Agnes Heller si Ferenc Feher, intr-un eseu aparut in revista “New German Critique”. Titlul era cat se poate de revelator si, in fond nelinistitor:“Europa de Est in umbra unui nou Rapallo”.In acei ani, stanga umanista din Est era anti-totalitara, lucida si constienta de capcanele propagandei sovietice. Stanga oficiala, ceea ce profesorul Stephen Kotkin a numitsocietatea necivila, paria tocmai pe credulitatea nemarginita a atator intelectuali, mai tineri ori mai putin tineri, din Vest. Exista, oferit de Kremlin, notoriul “Premiu Lenin pentru intarirea pacii intre popoare” (primit si de Mihail Sadoveanu in 1961). Nu fusese “Decretul asupra pacii” unul dintre primele semnate de Lenin ca presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului? Vorba lui Leszek Kolakowski, minciuna este sufletul nemuritor al comunismului. Sa ne amintim de George Orwell, de Ministerul Pacii care se ocupa cu pregatirea si intretinerea razboiului permanent…

In anii 80, m-am ocupat de tema miscarilor pacifiste independente din Blocul Sovietic intr-un volum pe care l-am editat si care a aparut la editura Routledge in 1990. Intre autori, disidentul maghiar Miklos Haraszti si cel sovietic Eduard Kuznetsov. Am citit destule carti despre metamorfozele neutralismului pacifist pentru a sti sa disting intre anti-militarismul onest si naivitatea devenita program politic in Vest. Este si tema unei faimoase dispute dintre Leszek Kolakowski si istoricul britanic E. P. Thompson, unul din liderii intelectuali ai pacifismului unidirectional, adica anti-NATO, din Occident. Cat priveste marile congrese de lupta pentru pace, premiile internationale purtand numele lui Lenin si campaniile care le acompaniau, nu cred ca exista un text mai revelator si mai sfasietor decat un pasaj din volumul al treilea din “Arhipelagul Gulag” de Aleksandr Soljenitin. E vorba de felul in care percepeau detinutii din infernul concentrationar sovietic tiradele demagogice ale “partizanilor pacii” dirijati si de atatea ori stipendiati de Kremlin.

Ne aflam in Kazahstanul de nord, doi detinuti tocmai au reusit o evadare care se va sfarsi tragic. Merg in noapte prin stepa, aproape muribunzi, infometati si insetati. Gasesc in fine un cal, il ucid si ii sorb direct sangele din rana deschisa:“Partizani ai pacii! Exact in acel an va reuneati la Viena si la Stockholm, va desfatati cu bauturile sorbite cu paiul”.Dupa care, numindu-i pe doi dintre cei specializati in turismul pacii, Soljenitin scrie:“V-a trecut vreodata prin minte ca existau concetateni ai versificatorului Tihonov si ai jurnalistului Ehrenburg care isi stingeau setea adapandu-se din cadavrele cailor? Vi s-a explicat oare vreodata ca in Uniunea Sovietica acesta este sensul real al cuvantuluipace?”

Recomand aici o postare a lui Dragos-Paul Aligica pe Facebook. Mi se pare direct legata de subiectul explorat mai sus:

“Interesant cu Ucraina asta: unde sunt marile demonstratii in Occident si loco ale junimii pacifiste, progresiste, ecologiste, socialiste, impaciuitoriste etc, cand e vorba de agresiunea Rusiei in Estul Europei?! Ne obisnuisem cu tinerimea asta occidentala in demonstratii mamut: dai si lupta pentru pace. Anti-imperialism si progresism pe paine.

Mai tineti minte?! Nu era dictator sau teocratie din Orientul Mijlociu care sa nu se bucure de simpatia lor eco-pacifista si anti-imperialista. Brusc, acum: Liniste. Nimic. Zero. Junimea progresista-eco-pacifista: unde sunt, frate? De ce tac? Are cineva o explicatie rationala care sa nu le insulte inteligenta sau bunul simt?

Va mai aduceti aminte demonstratiile pentru pace din anii 80? Impotriva inarmarii americane? Milioane de isterizati iestiti in strada sa lupte impotriva “Razboiului Stelelor”. E stiut acum si documentat -dincolo de orice dubiu- ca tot acel val de demonstratii a fost o imensa operatie a retelei sovietice, cantecul ei de lebada: milioane de idioti utili scosi in strada, de un URSS intrat in panica in fata fermitatii administratiei Republicane, care pana la urma i-a si pus pe butuci.

Urmariti datele scoase la iveala de diferite arhive KGB ajunse pe mana occidentalilor si o sa vedeti gradul incredibil in care miscarea pacifista si ecologista occidentala a fost penetrata, sustinuta si uneori chiar construita de Moscova. Asta ca sa stim pe ce stam si cum stam cand e vorba de cand, cum si de ce iese junimea progresista, eco-pacifista in strada.

Daca exista alte explicatii decat acestea de mai sus, cu privire la coincidentele bizare ce se repeta sistematic de decenii, ar fi interesant de auzit.

Momentan insa, asa cum constatati, e liniste. Paris, Londra, Amsterdam, Roma, Washington, New York… liniste. Doar gazele de sist ne dor, pe aici pe la frontiera lumii civilizate, dar evident asta nu are legatura cu Ucraina sau Rusia…”

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro

.