Despre romanism in educatie

S-au propus pentru dezbatere publică trei formule pentru schimbarea Planului cadru actual. Acest act normativ stipulează numărul de ore alocat fiecărei discipline în învățământul românesc. Este alcătuit din ore care fac parte din trunchiul comun și ore de opțional. Interesant este că noul Plan cadru care aduce minore modificări față de cel anterior a stârnit numeroase dezbateri. Voi încerca să evidențiez efectele pe termen lung ale acestei politici educaționale.

Dintre modificările la noul Plan cadru care au produs reacții virulente sunt reducerea numărului de ore de limba română la clasa a V-a (de la 5 ore la 4 ore pe săptămână) și scoaterea limbii latine din trunchiul comun la clasa a VIII-a. Spre deosebire de alte sisteme de educație, cel românesc este alcătuit în mare parte din ore aparținând trunchiului comun. De exemplu, pentru clasa a VIII-a trunchiul comun prevede 28 de ore de curs în fiecare săptămână. Pentru același an de studiu sunt prevăzute numai 1-2 ore de opțional. Și această situație se regăsește nu numai la gimnaziu, ci și la liceu.

Fără îndoială este necesar un nivel minim de cunoștințe pentru toți copiii, nivel asigurat de învățământul primar. La gimnaziu și liceu, asistăm la o risipă incredibilă de energie, căci din cauza prezenței unui număr mare de ore în trunchiul comun, copiii nu se mai dezvoltă în stilul propriu, lor nu li se permite să aleagă ce le-ar plăcea să studieze, să aprofundeze, să înțeleagă, ci sunt chirciți de o forță nevăzută a sistemului să încapă în tiparele impuse. Școala este, în fapt, un pat al lui Procust chinuind copiii să se încadreze în calapod.

Școala nu ghidează copilul în dezvoltarea lui, ci îi cere să devină albinuța care să hrănească apoi stupul. A existat o perioadă istorică în care naționalismul a avut sensul și menirea sa, dar acea perioadă s-a încheiat. Trăim într-o altă paradigmă. Cu toate acestea, sistemul de educație este astfel gândit încât copilul nu mai are timpul să-și dezvolte propriile pasiuni, pentru că își petrece șase ore în fiecare zi la școală, apoi alte ore acasă scriind teme și „învățând”. Iar cine nu se supune acestei stări de fapt este aruncat fără milă pe toboganul stupului și rămâne repetent. Un absolvent de gimnaziu nu trebuie să știe declinările latinei, modurile și timpurile verbale ale unei limbi moarte, ci măcar să fie capabil să scrie corect în limba română.

În fiecare zi, copiii sunt reduși la tăcere și forțați să se supună regulilor. Nimeni nu e interesat de ceea ce le-ar plăcea lor să citească, nu se discută la orele de limba română, de exemplu, despre lecturile lor; în schimb, sunt prezentate poezii de Eminescu, Blaga sau Nichita Stănescu nepotrivite pentru nivelul lor de înțelegere și atunci în orele în care ar trebui să se discute liber pe teme literare se așterne o tăcere grea; imediat profesorul descifrează textul, dă o interpretare în limbajul său, iar copiii o reproduc. Reproducere după reproducere, iată ce înseamnă studierea literaturii române în gimnaziu. Și pentru că literatura română este o parte a culturii române și știm cu toții cât de importanți sunt pentru noi marii poeți, considerăm că este obligatoriu ca toți copiii să le studieze creațiile. Greșit! Învățarea reală nu poate fi făcută oricând și oricum. Strategia didactică nu trebuie să arunce informații spre copii cu lopățica, ci să se adreseze unor oameni în formare, în folosul lor, pe gustul lor.

Ceea ce se pierde este faptul că prin forțarea studierii literaturii clasice, de exemplu, la gimnaziu, se obțin numai cuvinte goale aruncate în van. Copiii se vor achita cum pot de chestiunea dificilă a poeziilor eminescene, vor pierde mult timp învățând idei de-a data și nu vor câștiga nimic în final. Pentru că rolul literaturii este unul artistic, poezia poate dezvolta latura artistică a copilului, dar numai dacă elevul poate simți ceea ce transmite textul literar.

Consecința este că, în cei opt ani de gimnaziu și liceu, suntem programați oră de oră să devenim albinuțele stupului, albinuțe devotate care vor lupta pentru propășirea spiritului românesc.

Motivele pentru care studiem limba latină, de exemplu, la un moment dat, sunt mai pragmatice decât ar părea. Nu o forță supraomenească cu o viziune atotcuprinzătoare a conchis că este bine pentru viitorul fiecărui copil să învețe limba latină, ci, la un moment dat, niște oameni cu suficientă influență au conștientizat cât de important este pentru interesele lor imediate și viitoare ca în școli să se studieze limba latină. Și iată cum programarea albinuțelor începe, în mod surprinzător, atât de meschin. Programarea a fost un succes: iată că acei care au studiat limba latină cu 20 de ani în urmă își doresc astăzi cu ardoare propășirea spiritului românesc latin.

Consider că este foarte important, așa cum menționam anterior, ca elevii să treacă printr-un ciclu școlar care să-i învețe cunoștințele minime (ciclul primar). Însă, în școala gimnazială și liceu, ideal ar fi ca părinții să poată decide pentru viitorul copiilor lor, în speță, să aleagă disciplinele pe care copiii lor le vor studia. Copiii de astăzi nu aparțin „stupului”, așa cum odinioară pionierii erau fiii națiunii române. Părinții au dreptul să aleagă ce vor studia copiii lor și, mai mult, au dreptul să se opună potrivirii copiilor în patul lui Procust. Iar acolo unde părinții nu sunt prezenți sau nu sunt implicați, e bine să existe un trunchi comun de discipline de studiu pentru acei copii.

Atât planul cadru anterior, cât și cel propus zilele acestea pentru dezbatere publică suferă de aceleași probleme. Trunchiul comun ocupă în continuare o pondere importantă în numărul de ore. S-au scos unele discipline, au apărut altele, dar în profunzime nimic nu s-a schimbat. Nu vom mai învăța inutil gramatica unei limbi moarte, dar copiii sunt văzuți în continuare, nu ca indivizi distincți, ci drept materie primă.

Generație după generație suntem formați în acest stil, reduși la tăcere, forțați să învățam, să devenim ceea ce se așteaptă de la noi, formatați apoi rescriși după dorința anumitor persoane la un moment dat. Devenim cu toții mici albine create parcă numai pentru a hrăni la rândul lor alte albine, iar școala nu își îndeplinește rolul pe care și-l arogă, acela de a pregăti indivizii pentru viață.

În loc de concluzii:

– Cred că Ministerul Educației ar trebui să facă mai mult decât să anunțe lista celor care lucrează la Planul Cadru sau Programa școlară și să explice și motivele pentru care se ia o decizie sau alta. Sunt deosebit de importante motivele pentru care s-a renunțat la studierea Limbii latine și rațiunea pentru care se introduc noi discipline. În materie de politici educaționale, transparența este extrem de importantă.

citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro