Despre rugina ideologică: Marxismul ca travesti retoric

“Marx e mort”, iata o idee pe care unii refuza sa o accepte, agatandu-se de umbra autorului “Mizeriei filosofiei”, fara sa inteleaga ca fost vorba, in aventura marxismului, de mizeria utopiei. Nu există o “ipoteza comunista” inocentă. Premisele teoretice, presupus altruiste, nobile si pure, nu pot fi separate de cosmarul nascut din aplicarea lor. Un cunoscut sociolog a vorbit pe drept cuvant despre cecitatea morala a marxismului. Pretinzand ca surmonteaza instrainarea umana, comunismul a generat forme noi de instrainare. Presupusa emancipare a sclavilor a insemnat intemeierea unei noi sclavii. Bolsevismul nu a insemnat desfigurarea marxismului, ci exacerbarea unor elemente care existau in chiar doctrina originara. Evident, se putea merge si in alte directii, dar in final ruptura cu marxismul este inevitabila daca doresti sa respecti pluralismul democratic.

In anii 30, Max Horkheimer, unul dintre ganditorii de varf ai Scolii de la Frankfurt, a afirmat: “Cine vrea sa vorbeasca despre fascism, trebuie sa vorbeasca despre capitalism”. Era o teza pe care Horkheimer avea sa o abjure dupa razboi, atunci cand a inteles ca nazismul provenea din alte straturi sociologice, psihologice si metafizice decat acelea ale democratiei de piata. O carte precum “Distrugerea ratiunii” de Georg Lukacs ramane simbolul acestei viziuni nemediate, reificate si falsificatoare despre “drumul irationalismului de la Schelling la Hitler”. Dialectica iluminismului era mult mai complicata decat sociologia rudimentara a Cominternului. Dar, ca sa parafrazez teza amintita, cred ca astazi e limpede ca oricine vorbeste despre comunism, despre bolsevism, despre stalinism, trebuie sa vorbeasca si despre marxism. Leszek Kolakowski a sustinut aceasta abordare si cred ca avem toate motivele sa o continuam in propriile noaste dezbateri. Intr-un articol din revista “22″, Andrei Cornea diagnosticheaza resuscitatul sindrom al obstinatiei ideologice stangiste, al atasamentului evlavios pentru dogmele revolute ale marxismului.

http://www.revista22.ro/articol-11526.html

La urma urmei, pana si un ganditor radical precum Herbert Marcuse a admis ceea ce el numea obsolescenta marxismului. Nu insa si ai nostri neo-stangisti, indragostiti de badineriile conceptuale ale unor Zizek si Badiou. Una este sa citesti cu infiorare scrierile lui Walter Benjamin, prietenul lui Gerschom Scholem, al lui Karl Korsch si al lui Adorno, ganditorul tragic despre care a scris atat de frumos Hannah Arendt, si cu totul altceva sa proclami urbi et orbi natura represiva si opresiva a capitalismului liberal, justificand implicit si chiar explicit necesitatea unei rupturi apocaliptice, a unui “eveniment” cathartic menit sa izbaveasca umanitatea. Public mai jos raspunsul meu la intrebarea formulata de Cristian Robu-Corcan in cadrul rubricii lunare pe care o tin la revista “Obiectiv Cultural” cu titlul “Pornind de la Kolakowski”. Semnalez, in acelasi numar, un tulburator interviu cu Romulus Rusan intitulat “Trecutul ii deranjeazape parveniti”. Nu cred ca se poate sintetiza mai exact modul in care gasesc unii de (ne)cuviinta sa conteste ideea insasi a neuitarii catastrofelor totalitare.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro