Destinul lui Nelson Mandela (1918-2013)

Moartea transforma viata in destin, a scris André Malraux. Aceste cuvinte sunt cu precadere exacte atunci cand avem de-a face cu personalitate exceptionala, un om ale carui actiuni si cuvinte au influentat decisiv istoria unui secol atat de agitat, de chinuit si de spasmodic precum cel trecut. In asemenea cazuri, complexitatea este incontestabila, judecatile sumare si simpliste nu servesc creionarii unui portret cat mai fidel al personalitatii in discutie. Nelson Mandela lasa in urma cel putin doua mosteniri. Prima este cea politica: e vorba de pasiunea pentru libertate, de refuzul ingenuncherii, de o lupta formidabila pentru demnitate in cele mai neprielnice conditii. Este vorba de fondarea unei ordini constitutionale autentice. Cea de-a doua, la fel de importanta, este mostenirea morala. O moralitate non-utopica, lipsita de orice urma de absolutism justitiar ori de relativism cinic.

Nelson Mandela a luptat impotriva imensei rusini si scandaloasei injustitii care a fost apartheid-ul, a fost intemnitat vreme de 27 de ani si, in pofida acestor incercari, si-a mentinut o seninatate a judecatii cum putini lideri au reusit in aceste timpuri intunecate. Nu a fost catusi de putin macinat de ambitii zadarnice, nu a cazut victima idolatriilor de circumstanta, nu si-a comercializat carisma, s-a opus celor care, chiar in anturajul sau, sanctificau violenta. A acceptat negocierile cu cei pe care avea toate motivele sa-i suspecteze de ipocrizie si sa-i deteste. Trebuie amintit aici rolul unui om politic vizionar precum F. W. de Klerk. “It takes two to tango”, spune un proverb. Asa a fost si in Africa de Sud in 1990 cand de Klerk a decis eliberarea lui Mandela si cei doi au reusit, impreuna, sa puna bazele unei tranzitii non-violente spre un stat democratic care sa fie al tuturor cetatenilor Africii de Sud, indiferent de rasa, culoasre ori statut social. In 1993, Mandela si de Klerk au impartit Premiul Nobel pentru Pace. Nu este momentul sa examineez aici si acum tribulatiile democratiei din acea tara. Cum observa Ioan Stanomir, Mandela a ramas loial angajamentului sau in favoarea libertatii si moderatiei, spre deosebirte de atatia lideri africani (si nu doar africani). Sa ne gandim, de pilda, la autocratia politieneasca a lui Robert Mugabe, despotul din Zimbabwe.

Moral, Mandela a sustinut filosofia universalitatii drepturilor omului si s-a opus oricaror vendete. A fost unul din arhitectii Comisiei pentru Adevar si Reconciliere din Africa de Sud, condusa de arhiepiscopul Desmond Tutu. Aceasta s-a dovedit a fi o institutie vitala pentru depasirea urilor, aprehensiunilor si adversitatilor dintre cele doua forte care s-au confruntat vreme de decenii. Comisia a avut dreptul sa convoace, sa asculte marturisirile si depozitiile, sa accepte cererile de absolvire si sa acorde iertare celor care se caiau.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro