Dezbatere despre Sexualitate si societate, volum semnat de Andrei Oisteanu, moderata de Andrei Plesu
Miercuri, 29 noiembrie 2017, de la ora 17:00, la Colegiul Noua Europa (Bucuresti, Str. Plantelor, nr. 21) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului semnat de istoricul religiilor Andrei Oisteanu, Sexualitate si societate. Istorie, religie si literatura, aparut in editie ilustrata, in seria de autor pe care editura Polirom i-a consacrat-o. Evenimentul va fi moderat de Andrei Plesu.
Potrivit Polirom, alaturi de autor vor participa Laura Grunberg, Vintila Mihailescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Razvan Voncu. Pentru acest volum, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a acordat lui Andrei Oisteanu Premiul „Scriitorii anului 2016”.
O abordare comparativa a unui domeniu delicat, in care, apelind la numeroase aspecte inedite din istoria si cultura Romaniei si a lumii, autorul evidentiaza persistenta in mentalitatea colectiva, fie si in forme simbolice si metaforice, a unor modele mentale si comportamentale.
„Este de mirare ca o asemenea carte, despre sexualitate, nu s-a scris mai devreme. Este de mirare ca savantii din domeniul studiilor culturale nu au abordat pina acum mai des și mai amplu acest subiect. Cartea lui Andrei Oisteanu are drept nucleu o problematica faimoasa: ius primae noctis. Acesta este unul dintre punctele cele mai interesante ale cartii. De aici, de la «dreptul» masculului alpha de a poseda toate femelele din fieful sau, porneste analiza despre sexualitate si, de fapt, despre servitutea sexuala, despre imperialismul sexual al unui gen, al unui sex, impotriva celuilalt. Ii multumesc lui Andrei Oisteanu pentru aceasta carte, din care am invatat foarte multe, si sint convins ca ea va fi un bestseller” (Mircea Cartarescu, la lansarea cartii).
„Andrei Oisteanu se incumeta sa abordeze frontal problema sexualitatii, dupa ce a dedicat o monografie altui subiect proscris: Narcotice in cultura romana. Nu despre sexualitate in cultura romana este vorba insa, ci despre Sexualitate si societate – ceea ce constituie modul normal, comparativ, de a aborda problema. Oisteanu isi organizeaza polifonic expunerea, trecind de la o tema la alta, revenind la anumite motive recurente si facind pretutindeni trimiteri la spatiul romanesc. Se etaleaza astfel o uriasa configuratie, care marcheaza spatiul uman si strabate veacurile, si in care fiecare practica sau reprezentare in parte trimite la ansamblul din care face parte si prin care poate fi inteleasa.” (Vintila Mihailescu, in Dilema veche).
„Nu voi spune ca am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualitatii, ci si in incercarea de a intelege delicatele si misterioasele ei mecanisme si modul in care ele influenteaza (si sint la rindul lor influentate de) mecanismele sociale, morale, religioase si culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii si, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Nemafiind supusa exclusiv instinctului natural de reproducere, sexualitatea umana poate fi infrinata sau desfrinata fara limite.” (Andrei Oisteanu, in Prefata volumului).
Andrei Oisteanu este cercetator, membru in Consiliul Stiintific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Romana), conferentiar la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucuresti) si presedinte al Asociatiei Romane de Istorie a Religiilor. Carti publicate: Gradina de dincolo. Zoosophia (1980, 2012); Motive si semnificatii mito-simbolice in cultura traditionala romaneasca (1989); Cutia cu batrini (roman) (1995, 2005, 2012); Mythos & Logos (1997, 1998); Cosmos vs Chaos: Myth and Magic in Romanian Traditional Culture (1999); Imaginea evreului in cultura romana (2001, 2004, 2012) (Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania – Asociatia Bucuresti; Marele Premiu al ASPRO); Das Bild des Juden in der rumänischen Volkskultur (2002); Ordine si Haos. Mit si magie in cultura traditionala romaneasca (2004, 2013); Religie, politica si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu (2007, 2014); Il diluvio, il drago e il labirinto (2008); Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures (2009) (Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Romane); Konstruktionen des Judenbildes (2010); Narcotice in cultura romana (2010, 2011, 2014) (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Romania); Les Images du Juif: Clichés antisémites dans la culture roumaine (2013); Rauschgift in der rumänischen Kultur (2013); Sexualitate si societate. Istorie, religie si literatura (2016; la inceputul anului 2018 va aparea o noua editie, revazuta, adaugita si ilustrata).
Intrarea este libera.