Dincolo de narativul „pericolului românesc” pentru Republica Moldova

„Aglomerarea de așa-zise știri de presupuse intenții agresive ale României legate de Republica Moldova face parte din războiul informațional rusesc. În momentul de față Putin este extrem de interesat de extinderea războiului prin participare, directă sau indirectă, a uneia dintre țările NATO. În egală măsură este și rezultatul vidului comunicațional creat de autoritățile române, care sunt absente în disputa declarativă din Europa, preferând poza unei înțelepciuni intelectuale pe care nu o probează niciodată.”

Cosmin Popa, istoric (adevarul.ro)

„România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, are intenția să pună mâna pe Transnistria, să efectueze represalii politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește anexarea Moldovei” a scris pe pagina sa de Facebook politologul rus Serghei Markov, vicepreședinte al „Forumului rus pentru afaceri internaționale” și copreședinte al „Consiliului Național Strategic al Rusiei”. (capital.ro)

Serghei Markov nu a făcut altceva decât să repete noul narativ propagandistic al Kremlinului, menit să ofere rușilor noi argumente care să legitimeze războiul din Ucraina și să-l ridice la anvergura unui conflict civilizațional, în care Federația Rusă luptă cu întreg Occidentul: un Occident depravat, determinat să distrugă Rusia, care este apărătoarea ordinii globale multipolare, a valorilor creștine și, desigur, a rușilor oriunde ar fi ei în lume.

Angajarea militară de către armata rusă a unor state NATO este un obiectiv pe care Kremlinul îl ia serios în considerare din motive destul de clare: în primul rând, generând un conflict cu NATO, liderii de la Kremlin se asigură pentru multă vreme de adeziunea necondiționată a populației la regimul putinist, iar, în al doilea rând, Moscova poate declara în sfârșit că se află în război și, potrivit doctrinei sale de apărare, recurgerea la lovituri nucleare devine o opțiune „legitimă”.

De altminteri, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus al afacerilor externe, Maria Zaharova, a afirmat că Rusia ar putea efectua lovituri militare asupra unor ținte de pe teritoriul mai multor state NATO care livrează arme regimului de la Kiev, iar „Pravda.ru” a completat: „Țările care furnizează activ arme letale regimului nazist de la Kiev sunt: Cehia, Polonia, Slovenia, Turcia, Germania și SUA. Alte state o fac neoficial, de exemplu Bulgaria.”

Apoi, „Pravda.ru” a plusat: „Polonia și România sunt primele pe lista celor care o caută cu lumânarea”; primul stat NATO ce ar putea fi atacat este România: „Ar putea fi în primul rând România. România ar putea invada acum Transnistria pentru a-și salva frații moldoveni de acolo”. Atacul ar fi dat cu rachetele Kalibr, cu care Vladimir Putin se mândrește atât de mult: „Fie fizic, fie mental, aceste țări nu vor supraviețui unui atac cu rachete Kalibr. Ar fi cu adevărat un preludiu al celui de Al Treilea Război Mondial…”. (b1tv.ro)

DE CE REPUBLICA MOLDOVA?

Cei care au îndoieli că Federația Rusă este cu adevărat hotărâtă să provoace destabilizarea Republicii Moldova prin acțiunea militară a separatiștilor de la Tiraspol încearcă să demonstreze că o atare decizie nu are nicio logică din perspectivă militară, în condițiile în care oricum armata rusă este blocată în Ucraina, unde progresele sale din Donbass și din sud sunt limitate și incerte și nu ar avea cum să vină în sprijinul forțelor separatiste și a grupului de luptă rus din Transnistria.

Dar logica Kremlinului este diferită și are legătură cu propria sa doctrină a războiului hibrid, în care acțiunile militare clasice se îmbină cu propaganda agresivă, cu diplomația minciunii și cu determinarea de a utiliza armele de distrugere în masă ca ultim argument, așa cum explică Mason Clark, specialistul „Institute for the Study of War” (ISW) pentru Rusia și Ucraina.

Destabilizarea Republicii Moldova ar da o dublă lovitură Ucrainei și României, care ar fi obligate să reacționeze, inclusiv militar, cu toate „beneficiile” care ar decurge pentru Kremlin din noua stare de fapt.

Republica Moldova este ușor de destabilizat, în condițiile în care este experimentul separatist pe care Federația Rusă îl sponsorizează de peste trei decenii a dat rezultate care au satisfăcut Moscova.

În septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat unilateral Republica Moldovenească Nistreană, separându-se de Republica Moldova, apoi cu sprijinul armatei ruse și-a consolidat controlul asupra teritoriului pe care îl revendica, după războiul din 1992.

Rușii transnistreni din est nu sunt singurii separatiști din Republica Moldova, lor li se adaugă găgăuzii din sud. În decembrie 1990, mișcarea „Poporul Găgăuz” (Gagauz Halki) a proclamat unilateral Republica Găgăuză, tot cu sprijinul Moscovei.

Parlamentul de la Chișinău a recunoscut la finele anului 1994 autonomia teritorială a găgăuzilor. Prin referendum, în 2015, s-a delimitat teritoriul autonom sub denumirea „Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia”.

Rezultatele recensământului din anul 2014, care nu a putut fi derulat și în Transnistria, indică o situație complicată, în parte și ca rezultat al politicilor Chișinăului, care a insistat pe ideea de națiune și limbă moldovenească, care ar fi diferite de națiunea și limba română. Iar componența etnică acreditată prin recensământ este doar o parte a problemei, chiar dacă are o greutate specifică apreciabilă.

Despre o altă față, extrem de preocupantă, a problemei a vorbit foarte franc episcopul catolic de Chișinău, Anton Coșa, într-un interviu pentru agenția italiană de presă SIR, revelând un ton pesimist, în ton cu atmosfera generală de dincolo de Prut:

„Văzând rezistența foarte puternică a poporului ucrainean, ne-am spus că probabil rușii nu vor avea posibilitatea de a ajunge aici la noi. Însă și dacă ar ajunge, nu s-ar replica aceeași situație din Ucraina pentru că moldovenii nu ar lupta. Nu ar opune rezistență. Mai degrabă ar fi ca o altă Crimeea.

Așa era înainte de acest conflict, așa este și astăzi. Este un fenomen dificil de înțeles și de gestionat. Jumătate este cu Rusia. Cealaltă jumătate cu ucrainenii. Țara noastră este mică și destul de slabă, și ne-am divizat. Pentru aceasta, astăzi nu-mi este frică de un război sau de luptele care pot să vină de afară. Îmi este frică mai degrabă că această criză poate genera aici situații de confruntare între pro-ruși și pro-ucraineni.

Sunt persoane care văd viitorul lor în Rusia, convinși că numai așa putem supraviețui ca țară. În afară de asta, asupra deciziilor apasă preocupările datorită lipsei de gaz și petrol urmată de creșterea prețurilor și dependența Moldovei de Rusia. O interdependență care a fost gândită și proiectată pentru toate țările din zona sovietică. Apoi există Transnistria, unde marea majoritate a populației privește la Rusia (…).

Trebuie ținut cont de faptul că tot guvernul, președintele actual și majoritatea parlamentară sunt filo-europeni. Dar și în (această, n.m.) majoritate, nu toți sunt convinși că acesta este momentul potrivit pentru a face acest pas. (…) Este nevoie de prudență.”

CONCLUZIILE UNOR ANALIZE DESPRE PERICOLUL DIN TRANSNISTRIA

The Times a publicat duminică, 1 mai ac. – citând surse din serviciile secrete militare ucrainene -, un articol în care acreditează ideea că la Kremlin s-a luat decizia de a deschide un nou front la nord-vest de Odessa, dinspre Transnistria, după debarcarea unui desant aviatic pe aerodromul din Tiraspol. (hotnews.ro)

Debarcarea de trupe ale armatei ruse în Transnistria (care să se alăture celor circa 1.500 din Grupul Operativ staționat la Tiraspol și luptătorilor care formează armata guvernului transnistrean) fără acordul Chișinăului, echivalează cu un act de război împotriva Republicii Moldova.

Republica Moldova, stat neutru (conform propriei Constituții), care are o armată formată din numai 3.250 de militari, slab echipați, nu ar putea să se opună militar credibil acțiunilor în forță ale Federației Ruse; ba mai mult, va trebui să ia rapid o decizie: deschide ostilitățile împotriva rușilor, în alianță cu Ucraina, sau asistă pasiv la foarte probabile acțiuni de retaliere militară ale armatelor Kievului împotriva rușilor și transnistrenilor, pe teritoriul său națion

Mihai Gribincea, fost ambasador al Chișinăului la București, subliniază, într-un interviu publicat de „Adevărul.ro”, cât de periculoasă este situația creată de evidentele provocări ruse din Ucraina, în condițiile actuale din Republica Moldova:

„… consider recentele ‘atacuri teroriste’ din Transnistria simple provocări ale Rusiei pentru a tensiona situația în regiune și a crea pretexte pentru a ataca Republica Moldova. În urma pretinselor atacuri teroriste, nu au avut de suferit nici colaboratorii așa-numitului MGB de la Tiraspol, nici obiectivele militare vizate.

Dacă atacurile ar fi fost reale, ar fi fost atacată pista aeroportului militar Tiraspol, nu un autocamion vechi și ruginit parcat în afara pistei. La fel și cu sediul evacuat din timp al pretinsului MGB. Antenele radio din satul Maiac distruse erau și ele lipsite de importanță.

În cazul în care armata rusă din Transnistria se va implica în războiul din Ucraina, autoritățile de la Kiev vor fi îndreptățite să desfășoare o acțiune militară împotriva acestora și a facilităților militare ruse din Transnistria. Nu o fac în prezent, pentru a nu apărea în rolul de stat-agresor, dat fiind că teritoriul Transnistriei este considerat parte componentă a Republicii Moldova.”

Deocamdată este clar că la Chișinău domnește incertitudinea. În replică la articolul din „The Times”, Ala Deaconu, putător de cuvânt a Ministerului Apărării, a făcut publică poziția guvernului: „Toate instituțiile statului sunt în regim de alarmă încă de la începutul războiului din Ucraina și monitorizează atent situația. În acest moment, nu există indicii care ar arăta că Republica Moldova este în pericol. Aceste constatări sunt împărtășite nu doar de autoritățile moldovenești, dar și de principalii noștri parteneri internaționali. Evaluăm constant riscurile de securitate și vom comunica publicului orice modificare de situație.” (ziare.com)

O analiză a experților ISW, care monitorizează permanent evoluțiile din teren ale conflictului și declarațiile celor implicați, semnalează îngrijorarea Kievului că Tiraspolul ar putea fi folosit pentru a deschide un front la vest, care ar complica situația forțelor armate ucrainene din sud.

Din acest motiv Kievul ar dori ca la Chișinău să fie formulată o politică mai clară față de amenințarea rusă; Ucraina este dispusă inclusiv să intervină împotriva forțelor ruse din Transnistria, dacă Republica Moldova i-ar cere acest lucru. (lowyinstitute.org; hotnews.ro)

Dumitru Mînzărari, expert militar moldovean, citat de „Deutsche Welle”, observă că în actualele condiții neutralitatea Moldovei nu mai este funcțională:

„Dacă analizăm prevederile dreptului internațional în partea referitoare la război, putem conchide că, tehnic, Moldova este astăzi un aliat al Rusiei în agresiunea ei contra Ucrainei, deoarece are trupe ale agresorului pe teritoriul său. Prevederile privind neutralitatea arată că un stat neutru este obligat să-și asigure această neutralitate, inclusiv să nu permită, în caz de război, unuia din beligeranți să intre pe teritoriul său. Și dacă permite, devine o țintă legitimă în război, pentru cealaltă parte. Ucraina respectă sensibilitățile Moldovei, dar dacă situația se agravează și rușii folosesc forțele din Transnistria în acest război, Ucraina va fi nevoită să lovească aceste ținte. Din aceste considerente, neutralitatea Moldovei nu mai este funcțională.”

Fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu, explică pentru agenția germană de presă că „… toate încrengăturile și rețelele care lucrează mână în mână cu Rusia în acest moment pregătesc următoarele evenimente care se vor întâmpla până pe 9 mai.” Munteanu critică retorica defetistă a autorităților de la Chișinău: „Această retorică ar trebui să fie eliminată din discursul public. Dacă transmiți un mesaj defetist, oamenii vor investi speranțe în autoritatea altor state. (…) Noi de ce continuăm această retorică precum că nu ne atinge niciun vânt și că suntem neutri? De ce nu cerem ajutor și de ce nu punem în mișcare toate instituțiile armatei naționale?”

Vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și consilierul prezidențial pentru apărare și securitate națională, Dorin Recean, s-au întâlnit în 28 aprilie ac., la Varnița, cu șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski; întâlnirea a fost confirmată de Președinția de la Chișinău – transmite Deutsche Welle, care comentează și că autoritățile moldovenești nu au oferit multe detalii: „… discuția a vizat situația curentă de securitate din regiune”.

DILEMELE BUCUREȘTIULUI REFLECTĂ EZITĂRILE CHIȘINĂULUI

Armata ucraineană a dat publicității zilele trecute imagini de la o operațiune prin care a lovit și scufundat două nave de recunoaștere și desant rusești, care la adăpostul nopții se angajaseră într-o misiune la Gurile Dunării, adică nu mai departe de 4 – 5 mile marine de frontiera noastră. (newsweek.ro)

Joi, 5 mai ac., forțele armate ucrainene au anunțat că au lovit (cel puțin) cu o rachetă anti-navă „Neptun” fregata „Amiral Makarov” care patrula în apropierea Insulei Șerpilor, din nou foarte aproape de țara noastră; misiunile navale rusești s-au intensificat în apropiere de Odessa și Gurile Dunării, în încercarea de a găsi soluțiile pentru deschiderea unui nou front în sudul Ucrainei.

Cu toate acestea, din ce observăm Bucureștiul are o poziție asemănătoare cu a Chișinăului; de exemplu, purtătorul de cuvânt al M.Ap.N., Constantin Spânu, a dat asigurări peste asigurări la „Digi24” că din partea rușilor nu avem decât retorică și cam atât: _Citeste continuarea pe Contributors.ro